Ea e… Acum o sa par ciudată rău… Cum să scrii despre ceașca cu/de cafea? Dar, pe cuvântul meu de consumator de cafea, își merită celebritatea. Mă crezi sau nu, dar în fiecare dimineață mă așteaptă doar pe mine. E doar a mea și numai eu o folosesc. Da, știu, sună cam egoist. Îmi pun cenușă în cap, mă căiesc… dar tot nu o împart cu nimeni. Am avut o alta, tot neagră, dar am spart-o și mi-a luat mult s-o înlocuiesc.
Era laite-motivul fiecărei excursii. Îmi căutam cana și n-o găseam. Erau ele căni negre multe, dar ori erau prea mari, ori prea grele, ori prea grosolane, ori inexpresive, fără sare și piper…   He, he… nu e joacă să găsești cana potrivită. Și știi unde-am gasit-o? În orașul păcatului, unde ziua se doarme, iar noaptea se trăiește intens. A fost chimie perfectă între noi, am știut din prima secundă că ea va fi prietena dimineților mele. Și așa s-a întâmplat. Dar să-ți mai spun un secret (dacă tot m-am pornit pe confesiuni) am cumparat două… dacă cumva, într-o zi îi vine ideea să se spargă…