• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Monthly Archives: October 2014

Și bolnavă… și neinspirată…

30 Thursday Oct 2014

Posted by sweet & salty in File de jurnal

≈ 43 Comments

Răcită… cred. Am plecat sănătoasă, m-am întors cu frisoane. Ceai, supă de pui, vitamina C, multe lichide și repaus. Până aici totul conform graficului. Neinspirată, am luat telecomanda, hotărâtă să mă uit la ceva pe programele românești… sau cel puțin așa credeam. După căutări îndelungi am decis: ori mă fac Guțolog ori renunț la progrmele rrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrromanesti. N-am nimic cu cetățenii și nici ei cu mine… dar ce caută la mine în televizor taman azi, când doream să văd altceva decât politică (unde toți se ceartă), sau pirande. Voiam ceva care să rimeze cu ceaiul meu de mușețel… 😦

blog 5

blog

blog1

blog2

blog3

blog4

blog6

blog7

blog8

A se observa: canale si programe diferite 😦

Dreptul la opinie

26 Sunday Oct 2014

Posted by sweet & salty in De prin viață...

≈ 73 Comments

Blog-bien-trabajado-engagement-asegurado[1]

De aproximativ două luni am îngroșat și eu rândurile virtuale ale bloggerilor. Și am experimentat ca voi toți prima postare, primul prieten, primele vorbe bune, primele like-uri. Ei, zilele acestea am primit și prima vorbă „de dulce” virtuală. Cu lașitate (că a fost de genul bate calu’ să priceapă iapa) diplomație grosolan mascată… persoana (nu spun genul) a fost zgâriată la neuron de un comment pus de mine și a trântit-o scurt, vulgar… Nu prea sunt sigură că a înțeles despre ce e vorba în propoziție. Poate era nervoasă, poate… În fine, mi-am luat-o… Tre’ să recunosc că de obicei am cuvintele la mine și nu mi se prea întâmplă, de aceea diger mai greu… Sunt bună la rezolvat conflicte și cam cad în picioare, e tabăra mea. Și acu’ pe bune… De ce să te superi pe mine? Dacă n-ai înțeles che cosa vreau să spun, îți dau explicații suplimentare, îți fac și-o schiță… Inteligent ar fi fost să tac și să trec mai departe pe genul „câinii latră, ursul merge”… Dar dacă tot sunteți pe aici, prieteni dragi, m-am gândit că e cinstit să vă spun. Poate ați pățit și voi, sau poate nu… poate commenturile mele….
Vreți să știți de ce a fost deranjată persoana? I s-a părut prea sofisticat commentul meu la adresa unei postări… Drept pentru care m-a admonestat. N-ar fi fost nimic dacă ar fi spus ceva civilizat, în definitiv suntem diverși, avem idei și opinii diferite. Dar mi-a spus așa cum a știut… și n-a prea știut. E drept, recunosc că am fost ceva ani pe la școală și chiar mi-a plăcut. Așa că am stat cât am putut pe acolo. Iar dacă eu sunt impresionată de o scriere și simt nevoia să îmi spun opinia, e dreptul meu. Când te citesc, prietene, sunt eu cu tine. Adică eu, sugativa care-ți absoarbe gândurile, trăirile și tu, cel care a scris. Iar dacă ceea ce spun are și bază literaro-lingvistică, sau folosesc elemente de teorie a literaturii sau trimiteri la poeți/scriitori, nu o fac ca să jignesc, sau complexez (Doamne ferește!) pe nimeni. Ci pentru că asta simt eu, mecanismul acesta se pornește în mine și vreau să îți dăruiesc la rândul meu trăirile proprii, provocate de ceea ce tu mi-ai dăruit prin rândurile tale. Alambicat, știu…dar toți care suntem aici suntem niște complicați, că altfel nu am fi acum, aici.
Așa că prietenul/prietena nu are nici un drept să intervină în relația dintre noi. Sigur că poate să mă abordeze oricine (am făcut-o și eu, pentru că uneori prietenii tăi gândesc ca mine și mi-e drag de ei) și chiar sunt fericită când trezesc interesul cuiva. Dar de aici până la a da cu bota-n baltă e cale lungă. Părerea mea!

Trafic…

22 Wednesday Oct 2014

Posted by sweet & salty in Amalgam

≈ 15 Comments

gardiner-traffic

Început de zi… În jur mașini, mașinuțe, mașinoaie, populate cu personaje colorate. În primul rând constipatul țeapăn la volan, crispat, cu ochii ieșiți din orbite, atent ca nimic să nu se interpună între el și mașina din fața lui… Păstrează aceeași distanță disperată între bara mașinii lui și bara mașinii din față. Nimeni nu poate schimba banda trecând prin fața lui. Apoi e politicosul. Cu el, altă poveste. Politețea lui excesiva încurcă. Da, de multe ori traficul de dimineață e încurcat de politicos, care nu se grăbește niciodată. El întotdeauna dă prioritate. TUTUROR. Apoi e balerina, care își simte mașina ca o prelungire a propriei persoane și grațios schimbă benzile cu rapiditate și abilitate aproape milimetrică. Balerina e bun psiholog. Evită constipații, vânează politicoșii ajungând în timp record unde dorește. Apoi e oportunistul, cel care intră în ultima secundă de pe banda care se termină, ignoră semnele de circulație și nu folosește din principiu semnalizarea. El vine cu tupeu în trafic știind că îl eviți ca să îți protejezi mașina. La nevoie te claxonează ca să își facă loc.
Șoferul de rând stă cuminte în trafic, îl injură pe constipat, mulțumeste politicosului, admiră balerina și încearcă să blocheze pe oportunist. E drept că i se întâmplă uneori să se transforme rând pe rând în personajele de mai sus. Dar ce sa faci?
Toți ne grăbim. Nici o zi nu e la fel. Și iarna nu-i ca vara. 🙂

Zvâcnire de octombrie… Niagara

15 Wednesday Oct 2014

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă..., Imagini...

≈ 19 Comments

Știu c-am pus prea multe poze… Mi-am spus că pun maxim-maximorum zece… că peisajele fără personaje plictisesc… Cât să te uiti la pomi, flori, apă, veverițe, păsări… ? Dar după o selecție severă m-am oprit la douăzeci. Trebuie să recunoașteți că totuși m-am descurcat bine, că am mai mult de trei sute. Sunt de ieri…

T T2

T3 T5 T7 T10 T13 T14 T15 T16 T17 T19 T20 T22 T23 T24 T26T25T11 t27

Ema – IV –

12 Sunday Oct 2014

Posted by sweet & salty in Întâmplate sau nu...

≈ 21 Comments

Ducks-Frank-Parhizgar-WWF-Canada-resized-600x401[1] cute-squirrel-701[1]

Am devenit bune prietene, depășind în scurt timp bariera profesională. În ciuda faptului că atât Ema cât și Marius erau firi sociabile, aveau foarte puțini prieteni la vremea când eu i-am cunoscut. M-a intrigat acest lucru, dar mai târziu am aflat cauza.
Primii trei ani în Canada au fost pentru Ema și Marius un fel de lună de miere prelungită. E adevărat că-și lăsaseră mare parte din familie în țară, dar dorul era mult atenuat de avantajele tehnicii moderne (vorbeau cu părinții în fiecare zi la telefon, sau pe skype). Pe de altă parte Canada era o țară minunat de frumoasă (ca să citez un conațional) și extrem de primitoare. Aventura lor de cunoaștere era fascinantă și se simțeau la fel cum s-o fi simțit Guliver în țara uriașilor. Totul părea mai mare, mai nou, mai verde… În Cluj, Ema avea un drum serios de străbătut, ca să îl ducă pe Alex în părculețul cel mai apropiat, care oricum era ca vai de el. Aici, parcuri foarte frumos amenajate se găseau la tot pasul, și chiar porțiuni de pădure străbăteau orașul, cu trasee atent făcute pentru plimbăreți și bicicliști. Șoselele se întindeau largi, iar păienjenișul autostrăzilor perfect asfaltate păreau din filmele SF. Orașul era curat, plin cu aranjamente florale sofisticate și veverițe neastâmpărate se jucau peste tot. Animalele sălbatice erau mai aproape de om aici, ca întreaga natură de altfel. Iepurii, în loc să fugă speriați, mâncând pământul, se deplasau câțiva metri în față parcă jucându-se, sfidând aparițiile umane, cu codița albă în vânt spre deliciul lui Alex. Nu o dată au văzut cerbi și căprioare, trecând alene, fără grabă mare, păstrând distanță, dar nu suficientă dacă ai fi avut intenții de vânător. Iar rațele și gâștele sălbatice apăreau cu mersul lor legănat prin cele mai neobișnuite locuri, uitându-se cu superioritate la oameni, ca și cum ei, oamenii ar trebui să le fie recunoscători că au permisiunea de-a trece pe acolo. Sosirea lor în Canada s-a întâmplat în perioada când aveau pui și era un spectacol drăgălaș să vezi rațe, gâșe și lebede cu pufoșeniile de pui după ele. Natura abundentă se îmbina cu peisajul urban, arhitectura pretențioșilor zgârie nori era armonios concepută, constituindu-se într-o operă spectaculară a minții umane.
Au închiriat un apartamentul micuț, perfect utilat, aproape de școala unde avea să meargă Alex și încet-încet au început să se simtă acasă. Canadienii sunt un popor foarte prietenos, nu am întâlnit nicăieri oameni mai ospitalieri, iar Ema era impresionată de întâmpinarea lor caldă; chiar și pe stradă necunoscuții o salutau, la fel cum încă se întâmplă în România la sate. Chiar dacă nu fusese dorința ei de a emigra, chiar dacă venise cu inima îndoită și mii de semne de întrebare, acum era liniștită și convinsă că au procedat înțelept. Convingerea îi era întărită și de Alex, o bucurie de copil, care observa cu atenție totul și aproape în fiecare zi spunea cu inocența specifică copiilor: “Azi a fost cea mai frumoasă zi din viața mea!”
Marius și-a găsit de lucru foarte repede, iar Ema, câteva luni mai târziu, a început să predea limba română la școala internațională. Lucra doar sâmbăta, iar în timpul săptămânii mergea la cursuri de limba engleză (nu făcuse engleză în țară). Și-a însușit repede limba și în mai puțin de un an a început să lucreze la o companie de asigurari, companie unde, printre sutele de angajați se numărau și vreo cincisprezece români. Au cunoscut câteva familii, care treceau prin experiențe similare, s-au împrietenit și au început să iasă des, la fel ca acasă. Viața intrase pe un făgaș normal. Spre surprinderea lor au remarcat că străinatatea, chiar peste ocean fiind, nu era chiar așa de străină cum credeau ei și cum își imaginează cei aflați în țară. Comunitatea română era mare, existau mai multe biserici în limba română, școală, magazine europene cu multe produse aduse din țară, ziare și reviste românești și o mulțime de evenimente și spectacole. Practic aveau mica lor Românie la dispoziție. Nu mai era ca pe vremuri, cum povesteau cei vârstnici, când românii se pierdeau printre alte neamuri și lăcrămau când auzeau vorba lui Creangă, iar singura cale de comunicare era clasica scrisoare. Li se întâmpla de multe ori să audă pe stradă, sau în magazine vorbind românește și era greu să găsești companie sau instituție, unde să nu lucreze cel puțin un român. La prima vizită în România au hotărât să vândă apartamentul din Cluj, iar Ema a renunțat și la postul ei din învățământ. Spre sfârșitul toamnei, după îndelungi căutări și-au cumpărat o casă frumoasă pe gustul lor. În mai puțin de doi ani erau destul de bine adaptați vieții din Canada. Aveau un cămin frumos și joburi, iar părinții își petreceau trei, patru luni din an la ei. Alex vorbea limba engleză fără accent, iar Ema îl învăța acasă românește. În iarna aceea, abia mutați în casa nouă, Ema a realizat că e însărcinată. Perspectiva măririi familiei i-a bucurat pe toți trei, iar pentru viitoarea mamă n-ar fi putut fi pe lume fericire mai mare…

Stai gură și așteaptă-mă! Hai vorbă înapoi!

07 Tuesday Oct 2014

Posted by sweet & salty in Întâmplate sau nu...

≈ 36 Comments

large_Oops_Funny_Picture_10062[1]

Vi s-a întâmplat vreodată să spuneți ceva, apoi să căutați cu disperare un mecanism, o strategie pentru a lua vorba înapoi? Deși nu mă definește acest lucru, totuși periodic, la cicluri destul de mari, gafez. Scapă câte-un porumbel când cu gându’ nu gândești… Am început să cântăresc situațiile cam de la șase ani, când, după bucuria că barza a poposit și pe la noi pe-acasă și mi-a adus un frățior, am constatat că sunt cam… în plus. Nu m-am supărat. Am analizat, am calculat ce se poate face într-o situație cu care nu mă mai întâlnisem până la acea venerabilă vârstă și m-am apucat să îmi fac bagajele. Mama, surprinzându-mă în mijlocul acțiunii m-a întrebat ce fac, iar eu am informat-o politicos că merg la la bunici “că pe-aici nu mă mai iubește nimeni”. Calculată cum sunt, nu prea mă pun în situații delicate decât dacă gura (nu foarte des) vorbește fără mine. Azi de exemplu… Așteptam să plătesc într-un magazin de la periferia orașului. Aveam în față un adolescent lălâu, cu creierii zbuciumați ritmic de muzica hard rock, care îi bubuia în căștile de pe urechi și pe lângă. În spatele meu era o matahală de culoare, de doi pe doi, îmbrăcată în negru, plină de lanțuri mari care zornăiau la fiecare respirație. În timp ce așteptam s-a deschis a doua casă și a fost chemată persoana imediat următoare. Domnul de culoare (nu spun negru că-i jignire) s-a îndreptat țanțoș, zăngănind din toate zalele, sărind rândul. Gura mea (pe cuvânt dacă eu am avut vreo contribuție) s-a luat de negru, l-a oprit din zornăit și sărit rândul și l-a trimis înapoi la locul lui, apoi l-a smuls din ritmurile de rock nebun pe lălâul din față și i-a făcut forțat dreptate, trântindu-l (metaforic vorbind) în fața casierei. Descumpănit, personajul masiv m-a ascultat și s-a întors cuminte unde-l trimisesem, surprins de îndrăzneala unei persoane de-un metru și-un scuipat (am 1.63 cm, dar prin comparație cu el eram mică, mică, mică și albă, albă, albă…) Dar se vedea cu ochiul liber pe fața lui mirare, nemulțumire și dorința de a-și repara “nedreptatea” suferită. Deși în rând fiind, s-a întors cu tot corpul către mine și a început să mă fixeze insistent cu privirea, parcă încercând să găsească o soluție în ceea ce mă privește, cum să mă schingiuiască, să mă omoare, sau… doar să mă mânânce.
Vestea bună e că între timp creierul a ajuns gura din urmă și a convins-o să se închidă și pentru o perioadă să rămână așa. M-am prefăcut că nu observ atitudinea lui și, deși inima îmi pompa cu putere, am luat o față cât puteam de liniștită în condițiile date. Mă auto-certam în minte că n-am putut să tac, mă gândeam ce mai puteam salva în situația dată, iar coada ochiului îmi era lipită de evoluția și rapiditatea casierelor, calculând care dintre noi va termina mai repede tranzacția eu, sau inamicu’. Mă gândeam cu drag și la mașinuța mea frumoasă și imaculată, cum va arăta ea oare cu vreo zgârietură groasă de cheie. Nu știu ce s-a mai întâmplat, pentru că am plătit și am ieșit cu privirea fermă înainte (precum calul cu obloane), am urcat în mașină și până acasă nu m-am mai oprit, privind cu teamă din când în când în oglinda retrovizoare… Pe drum am încercat să negociez cu gura mea, că dac-o mai ia vreodată înainte, măcar să țină cont de dimensiunile personajelor pe care i se pune pata. Dar ea mi-a transmis că am o imaginație prea bogată, că mă uit la prea multe thrillere, că negru o fi fost un muncitor de treabă, șocat doar c-o muiere îi spune ce să facă… o fi venind din vreo cultură unde femeia merge cinci pași în spatele bărbatului… Gândindu-mă bine nu am putut să nu iau în considerare și părerea ei… c-aici e destul de pașnic și liniștit.

Toronto prin ochii mei – I

05 Sunday Oct 2014

Posted by sweet & salty in Travel

≈ 14 Comments

nb8 nb3 nb9 nb4

A călători este una din pasiunile mele și o fac de câte ori am ocazia. îmi place să merg până nu mai îmi simt picioarele, până când ochii mi se scurg în gură… da, știu… și privesc printre dinți. Ador să cunosc oameni din culturi diferite, să înțeleg tradițiile altor popoare, să admir arhitectura și exotismul altor plaiuri și să gust din diferite bucătării ale lumii. În România vin o dată la doi ani și de fiecare dată îmbin vizita în țară cu o excursie de câteva zile în Europa. Am locuri preferate, dar și locuri pe care le bifez, învăț despre ele, dar atât. Toronto face parte dintre cele trei orașe de pe planeta albastră pe care le iubesc. E atât de frumos complicat, atât de ofertant, atât de verde și de cultural în același timp… Peisajul urban cu zgârie nori din sticlă și metal se îmbină perfect cu liziere de pădure aflate chiar în inima metropolei, așa că nu-i nimic neobișnuit ca în plimbarea zilnică să întâlnești căprioare, sau iepuri, rațe sau gâște sălbatice. De veverițe nu mai spun nimic, sunt peste tot…
Am hotărât să împart cu voi ceea ce îmi oferă acest oraș minunat și voi începe cu cel mai recent eveniment la care am participat. S-a petrecut azi noapte. Am ajuns acasă frânți de oboseală, dar cu sufletul plin, după nocturna celebrare a artei vizuale contemporane. Se numește Nuit Blanche, are loc in fiecare an în luna octombrie și timp de o noapte, din amurg până la răsărit, centrul metropolei canadiene își schimbă fața datorită sutelor de proiecte și expoziții ale artiștilor canadieni și internaționali. E imposibil să vă descriu vibrația mulțimii care împânzește orașul pe mulți kilometri la această manifestare. Am să mă rezum în a posta câteva poze, în rest las imaginația voastră să lucreze…

nb7 nb6 nb5 nb2 nb1 nb

Categories

  • Ala bala portocala… (2)
  • Amalgam (79)
  • Întâmplate sau nu… (22)
  • Bucăți de gând (69)
  • Catchy (26)
  • Concurs (17)
  • De prin viață… (17)
  • Din bucătăria mea (10)
  • File de jurnal (102)
  • Fluturi și alte frunze… (66)
  • Geografie subiectivă… (65)
  • Imagini… (46)
  • Liniște sau dragoste (11)
  • Lume color (9)
  • pași (9)
  • Sava-rine (16)
  • Travel (17)

Arhive

Recent Posts

  • Rugăminte
  • De marți cu trei
  • Luni gând ud
  • Duminică
  • Într-o dimineață am plantat un ocean

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 803 other followers

Authors

Em Sava

Em Sava

Categories

  • Ala bala portocala…
  • Amalgam
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Liniște sau dragoste
  • Lume color
  • pași
  • Sava-rine
  • Travel

Jurnal

  • Ala bala portocala…
  • Amalgam
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Liniște sau dragoste
  • Lume color
  • pași
  • Sava-rine
  • Travel

Archives

  • April 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • November 2017
  • October 2017
  • September 2017
  • August 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • May 2017
  • April 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014

It looks like the WordPress site URL is incorrectly configured. Please check it in your widget settings.

Blog at WordPress.com.

Cancel