De aproximativ două luni am îngroșat și eu rândurile virtuale ale bloggerilor. Și am experimentat ca voi toți prima postare, primul prieten, primele vorbe bune, primele like-uri. Ei, zilele acestea am primit și prima vorbă „de dulce” virtuală. Cu lașitate (că a fost de genul bate calu’ să priceapă iapa) diplomație grosolan mascată… persoana (nu spun genul) a fost zgâriată la neuron de un comment pus de mine și a trântit-o scurt, vulgar… Nu prea sunt sigură că a înțeles despre ce e vorba în propoziție. Poate era nervoasă, poate… În fine, mi-am luat-o… Tre’ să recunosc că de obicei am cuvintele la mine și nu mi se prea întâmplă, de aceea diger mai greu… Sunt bună la rezolvat conflicte și cam cad în picioare, e tabăra mea. Și acu’ pe bune… De ce să te superi pe mine? Dacă n-ai înțeles che cosa vreau să spun, îți dau explicații suplimentare, îți fac și-o schiță… Inteligent ar fi fost să tac și să trec mai departe pe genul „câinii latră, ursul merge”… Dar dacă tot sunteți pe aici, prieteni dragi, m-am gândit că e cinstit să vă spun. Poate ați pățit și voi, sau poate nu… poate commenturile mele….
Vreți să știți de ce a fost deranjată persoana? I s-a părut prea sofisticat commentul meu la adresa unei postări… Drept pentru care m-a admonestat. N-ar fi fost nimic dacă ar fi spus ceva civilizat, în definitiv suntem diverși, avem idei și opinii diferite. Dar mi-a spus așa cum a știut… și n-a prea știut. E drept, recunosc că am fost ceva ani pe la școală și chiar mi-a plăcut. Așa că am stat cât am putut pe acolo. Iar dacă eu sunt impresionată de o scriere și simt nevoia să îmi spun opinia, e dreptul meu. Când te citesc, prietene, sunt eu cu tine. Adică eu, sugativa care-ți absoarbe gândurile, trăirile și tu, cel care a scris. Iar dacă ceea ce spun are și bază literaro-lingvistică, sau folosesc elemente de teorie a literaturii sau trimiteri la poeți/scriitori, nu o fac ca să jignesc, sau complexez (Doamne ferește!) pe nimeni. Ci pentru că asta simt eu, mecanismul acesta se pornește în mine și vreau să îți dăruiesc la rândul meu trăirile proprii, provocate de ceea ce tu mi-ai dăruit prin rândurile tale. Alambicat, știu…dar toți care suntem aici suntem niște complicați, că altfel nu am fi acum, aici.
Așa că prietenul/prietena nu are nici un drept să intervină în relația dintre noi. Sigur că poate să mă abordeze oricine (am făcut-o și eu, pentru că uneori prietenii tăi gândesc ca mine și mi-e drag de ei) și chiar sunt fericită când trezesc interesul cuiva. Dar de aici până la a da cu bota-n baltă e cale lungă. Părerea mea!