nov8

Își târâie frunzele uscate cu ultimele puteri,
Se uită-ngrozită în spate…
Clipește gânduri, speranțe, întâmplări nepereche și vorbe spuse, nespuse…
poate o poveste cu un el și-o ea,
el foarte obosit, foarte speriat de frunzele ce au căzut mereu și mereu prea în curtea lui,
prea aproape și prea vertical.
Ea cu sprânceana ridicată…
gata să fugă în caz de furtună,
în caz de noapte, sau de nor…

Își târâie frunzele uscate cu ultimele puteri
Se uită speriată în spate,
Să n-o ajungă aceeași poveste
Cu un el și o ea
El prea departe,
Ea prea aproape…
suflete pereche împrăștiate de vântul de noiembrie

E cald și bine
frunzele-mi plouă pe afară…
Noiembrie…

nov4

nov12

nov11

Fotografii făcute ieri după-masă, cu toamna mea de noiembrie…