Periodic gafez. De obicei sunt atât de diplomată și prietenoasă, că-ți vine să mă iei acasă. Dar periodic gafez. Dau cu stângu-n dreptu’ de-mi fac vânătăi. Intențiile sunt bune, cuvintele frumoase. Le rotunjesc, le șlefuiesc frumos și abia apoi pufff! le trimit în misiune. Dar câte unul mai afurisit iese din rând, îmi scoate limba și-i cresc colțuri. Și zboară, zboară porumbel, să dea cu vârfu-n partea cea mai moale și mai sensibilă a cui nu trebuie. Degeaba strig „Hai vorbă-napoi!”… too late. Nu-mi vine să cred. Eu știu că le-am trimis cuminți, deștepte, cu cei șapte ani de-acasă, bașca masterul la ele.
Iau vorbele la purecat, la pipăit și oops! le descopăr muchiile tăioase. Mda… are dreptate lovitu-n aripă, rotundul meu chiar are colțuri. Ouch… sunt ascuțite rău.
Azi, joi, zi de martie toată ziua, am comis-o din nou. Partea rea n-a fost prea rea, că oamenii deștepți sunt cu neuronii la purtător. Partea bună: știu că următoarea perioadă sunt la adăpost.
Până data viitoare, când vine vremea să gafez.