Oare ne-am plictisi dacă cineva ne-ar arunca pe o insulă pustie? Pe noi, doar pe noi doi. Fără internet, fără cărți, fără nimic altceva decât unul cu celălalt.
După anumite teorii, pe care noi le-am spart demult, dragostea, cică, ar ține trei ani. Fluturii din stomacul meu, sunt cu siguranță o specie mult mai rezistentă, ori nu știu să citească.
Noi doi pe o insulă pustie am avea multe de făcut. Tu ai proiecta inginerește o locuință trainică, ai desena schițe pe nisip și ai face calcule matematice sofisticate, din care nu aș înțelege nimic.
Eu aș aduna flori și scoici, aș împodobi casa, aș face dulceață din fructe sălbatice și aș scrie poezii pe același nisip. Seara ți le-aș citi, apoi am dansa amândoi pe muzica valurilor. Ai fi oglinda mea, aș fi liniștea ta. M-ai face să râd ca de obicei, eu ți-aș povesti, cum fac mereu și am avea în general un stil de viață foarte sănătos. Dimineața am alerga goi în primele raze ale soarelui, am sparge nuci de cocos pentru micul dejun. Am fi vegetarieni, pentru că nu te-aș lăsa să vânezi căprioare. Nopțile am plănui îmbrățișați următoarea zi și-am număra stelele. Din când în când ne-am opri să ascultăm tăcerea.
Mare lucru nu s-ar schimba dacă am fi noi, doar noi doi pe o insulă pustie.
Un singur amănunt. Nu ar suna telefonul și n-am primi nici un e-mail. Atât.
Ne-am reface lumea firesc, pe o insulă pustie. Tu, inginerește, ai construi un adăpost, eu l-aș împodobi cu flori și scoici…
Nu, nu ne-am plictisi. Dacă am fi noi, doar noi doi pe o insulă pustie ne-am fi suficienți unul altuia…