Am spus discreției mele zilnice, mai du-te-n dragostea mea și afirm cu tărie :m-am îndrăgostit. Sunt fericită până la stele. Această bucurie cupidonească (merge?) mă umple, mă înfioară, îmi zăpăcește toată anatomia: inima-n gât, ochii în gură, respirația sacadată…
Rău! Boală curată! Dragoste la prima vedere. Coup de foudre. Love at first sight.
Când l-am văzut am rămas fără cuvinte. Am stat mută, cu ochii larg deschiși, hipnotizată de prezența, frumusețea și personalitatea lui. Magnetice! Mi-era jenă, conștientă fiind că vede cum îl fixez (și n-aș fi vrut să-și facă o impresie greșită) dar nu mă puteam opri. Trupul mă trăda, acționând împotriva minții care-mi spunea să fiu diplomată, să nu mă dau de gol.
L-am invitat acasă. Jur că e prima dată când fac așa ceva, dar trebuia să-l am, să fie al meu. Cu orice preț.
E mai frumos decât prevede legea. Am făcut cunoștință și m-am împiedicat în numele lui. N-are un nume frumos, dar mi-am zis că-i voi găsi eu un alint dacă…
Am intrat în casă și l-am sărutat. Eu. Și i-am urat bun venit. Ne-am așezat și ne-am privit. Câtă liniște sufletească amestecată cu fericire și vinovăție (că nu-i cu soț numărul trei).
El e… perfect. I-am făcut câteva poze. Dar, credeți-mă pe cuvânt, realitatea bate filmul fotografia. El e Hibiscus. Câtă frumusețe pe capul lui!!!
I’m in love
05 Friday Jun 2015
Posted Sava-rine
in
Poteci de dor said:
Am crezut că-i un căteţuş sau motănel. La asta nu mă aşteptam dar ai avut dreptate, e frumos foc!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Phiii! Deci n-am reușit să te păcălesc. Nici acum 😀
LikeLike
Poteci de dor said:
Ba da. Dar numai pe jumate. 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Ok, trebuie să mai încerc. 😀
LikeLike
illusion said:
Cand ma pregateam sa te felicit!!! Oricum -> frumos
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
E atât de frumos! Chiar îl iubesc. Deci da, merit felicitări. 😀
LikeLiked by 1 person
illusion said:
Atunci: FELICITARI!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc! 😀
LikeLike
illusion said:
:*
LikeLiked by 1 person
doarnicol said:
Cred că sentimentul, înfiorător ..de frumos, e reciproc. Ai observat ce tare s-a îmbujorat, nu? 😀 Nemaispunând câtă lumină emană. Radiază!..
Câtă fericire pe capul vostru… Felicitări?! 😉
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Cred, îndrăznesc să sper că sentimentul e reciproc. Iar fericirea e copleșitoare. 😀
Când îl întâlnești… superlativul absolut e strâmt, banal, infim… 😀 Mulțumesc! 😀
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Să fie într-un ceas bun, o iubire eternă, înflăcărată! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc! Să fie!!! 😀 😀 😀
LikeLiked by 1 person
T's Secrets said:
eram precisa! ca e ceva de genul – desi ma astetam la vreun desert delicios sau ceva 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Păi cum să nu fie? Știi tu ziua aceea cu rățoiul cel simpatic? Când nu avuseseși cea mai bună zi? Ei… nici eu. Și când am ajuns acasă, minunăția asta își deschisese cele două flori din foto. 😀
LikeLiked by 1 person
T's Secrets said:
frumoasa minunatia, daca avea si topping de frisca era si mai minunatie 😀 (bad dukan day – mananc cirese 😀 )
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Hibiscus cu frișcă! Interesantă idee!
Sau eu lângă Hibiscus mâncând înghețată cu frișcă și căpșuni?
Cred că a doua variantă. 😀
LikeLiked by 1 person
T's Secrets said:
evident ca a 2-a varianta – desi putem completa varianta corecta 😀 clatite cu frisca, eclere cu frisca, savarine, tort si revin cu alte exemple 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Ispită, ce ești! 😀
LikeLiked by 1 person
T's Secrets said:
😈
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
🙂
LikeLike
noridecuvinte said:
da sincer si eu am citit pana la jumatate si vroiam sa iti spun ceva despre aspectul asta caci in sfarsit ai gasit jumatatea … uof te pup oricum e speciala rau 🙂 si chiar arata mai bine decat prevede legea
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
E o minunăție. În realitate e și mai frumos! 😀
LikeLiked by 1 person
Robin said:
Când ai spus că l-ai invitat în casă deja am înţeles că unul din noi doi visează.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Chiar l-am invitat. 😀
LikeLiked by 1 person
papagigli said:
E… fiecare cu pasiunile lui. N-as putea spune ca pistilul respectiv ma lasa rece, dar daca are avea ceva uman in el, cred ca mi-ar putea cadea cu tronc 😆
Bun, deci din cauza hermafroditului asta-mi eviti invitatia la cafea. A propos, astuia nu-i prieste espresso, ca daca nu se poate altfel, il poti aduce si pe el 😉
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Papagigli! Ce surpriză frumoasă! 😀
Da, mi s-a pus pata rău pe dânsul. 😀
LikeLike
papagigli said:
Dupa finala CCE plec la Montreal sa vad F1-ul de miine. R u coming, or what? 😆
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Have fun! Nu mă lasă Hibiscus 😀
LikeLike
calinakimu said:
Florile…aceste hermafrodite de care te poţi îndrăgosti instantaneu cu adevărat. Este o dragoste stictă faţă de…organele sexuale ale lumii vegetale…fără să plutească umbra vreunui “păcat” (?!).
De dragul surprizei finale trebuie trecut cu vederea ca EL, este totuşi un …fătălău…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
M-ai făcut să râd în hohote. 😀
Dragul de el… spune și tu ce culori!
cum să-i reziști?
LikeLike
calinakimu said:
Este cu adevărat irezisrubil/ă şi asta dincolo de orice alte comentarii…Doar ăsta este rolul florilor…să fie astfel, să cocheteze doar cu PERFECŢIUNEA.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
De acord. 😀
LikeLike
GEGELUTZ said:
😀 De data asta nu am mai căzut în plasă! Ca și Potecuț, mă așteptam la un animăluț. Foarte frumușăl noul iubit! Felicitări! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Deci tot v-am păcălit așa, un pic, cu my Hibiscus (cum sună!!!!) 😀
LikeLike
GEGELUTZ said:
Un picuţ, da. Data viitoare o să fie 100% păcăleala. 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Dacă nu-mi iese, închizi și tu puțin ochii! Da? 😀
LikeLike
GEGELUTZ said:
Bine, hai, treacă de la mine… Nu de alta, da’ poate-oi avea şi eu cândva nevoie de puţină indulgenţă. 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Da, ne-nțelegem noi cumva (cu rândul) 😀
LikeLiked by 1 person
fata veselă said:
Ha, ha, chiar era așa real?…oricum frumos exemplar! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
E incredibil. M-am topit de dragul lui. 😀
LikeLiked by 1 person
cristinalincu said:
:))))))))))))) chiar floare nu ma asteptam sa fie! S-o stapanesti sanatoasa 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc! Sper să nu fie prea pretențioasă. Să crească și să înflorească. E unicul lucru ce-l cer în schimbul iubirii mele. 😀
LikeLiked by 1 person
samewhiteblue said:
Știam de la început că e un truc…și eram curioasă să văd….de ,,ce” de te-ai îndrăgostit! Zâmbesc!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Înseamnă că mă cunoști oarecum. Știi tu ce știi. Și știi bine. 😀 Te pup Simona!
LikeLiked by 1 person
samewhiteblue said:
Mă feresc să spun că reușesc să cunosc pe cineva, dar uneori se simt…trucurile. Zâmbesc. Clipe edenice!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
😀
LikeLiked by 1 person
samewhiteblue said:
Fără al doilea de. Râd!
LikeLiked by 1 person
adelinailiescu said:
Daca pisica n-ai, caine n-ai, macar cu Hibiscus asta poate ne incuscrim. Hai ca incep sa adun zestre pentru al meu. 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Da, bună idee! Vreau să fiu neam cu tine, dacă nu se poate de sânge, măcar de Hibiscus să fie. 😀
LikeLike
psi said:
grijă mare cu el, ca toți trandafirii asiatici are și el capriciile lui.. al meu e roz și îl ador, dar e un catâr fără pereche.
ca să facă multe flori pune-i calciu lactic, dizolvat în apă. 😉
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc pentru sfat. 🙂
E capricios e-adevărat. Mi-a izbucnit în față cu cele două flori după o zi foarte grea și mi-a luat toată oboseala și stresul cu zâmbetul lui galben-roș. Sper să-i găsesc un loc care să-i placă și să crească, că e destul de mic. 🙂
LikeLike
psi said:
nu mult soare să-i dai. cel mai frumos hibiscus văzut de mine era într-o grădiniță din pelion! roșu ca sîngele și cu niște flori imense. altfel… crește repede și se altoiește ușor, mult mai ușor decât camelia care… pfff, mă chinuie cu absența florilor de câțiva ani buni. 😦
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
E deocamdată la o fereastră laterală unde are soare puțin și pare ok. Dar vreau să îi schimb ghiveciul și locul. Iar a înflorit, are mulți boboci. Mă topește cât poate fi de frumos. 🙂
LikeLike
psi said:
nu-i schimba ghiveciul. 😉 preferă ghivecele mici.
LikeLike
Alex said:
Ha, ha! Eşti de pomină! După cum începuse “mărturisirea”, deja mă gândeam la…. altceva, cu adevărat palpitant. Dar trebuie să recunosc că e tare frumos “junele florilor”! Am avut şi eu unul asemănător, dar l-am dus la mama, că are mai mult loc.
O săptămână nouă cât mai bună! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Ce frumos i-ai spus „junele florilor” 🙂
Eu sper să se acomodeze și să crească mare aici. 🙂
Săptămână frumoasă și vouă! 😀
Și o floare de hibiscus pentru Sara! 😀
LikeLiked by 1 person
Bursucel said:
Ehe… Am trecut prin asta, așa că știu perfect despre cât de nebună poate fi iubirea asta! Al meu s-a dus, că nu m-am îndurat să-l iau cu mine în casă, dar încă îi țin poza la loc de cinste… 😉
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
E pasiune mare la mijloc! Sper să crească și-nflorească cât mai mult dragostea noastră 😀 (phfui! c-am dat-o-n rime). 😀
LikeLike
racoltapetru6 said:
Nici pe mine nu m-ai păcălit, că am văzut poza de la început. 🙂 Ai gusturi bune!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Ha, ha… te-ai uitat pe telefon probabil. Mulțumesc! Să știi că în realitate e și mai frumos. Mi-e atât de drag că-i vorbesc. 😀
LikeLike
Renata Carageani said:
Textul ăsta subminează ideea că Ela și povestea ei e reală.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
😀
LikeLike
rusoaica said:
Pe mine ai reușit să mă induci în eroare, mă și gândeam cât de tare să fie să ai așa curaj, să iei fără remușcări ce-ți place! :))
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mă bucur așa de tare… Da. Și eu mă gândesc cum e să fii atât de curajos. Sunt zile în care mi-ar place să fac asta, dar conștiința, gândurile, repercusiunile ce vor urma… nu mă lasă.
LikeLike