This slideshow requires JavaScript.

Toamna s-a mutat pe strada mea, iar mâine se va concentra toată într-o frunză-durere cu nervurile elastice, întoarse înspre palma mea întinsă.
În fiecare an toamna își concentrează frigul și ploaia și vântul într-o zi de octombrie.
Mâine aș avea nevoie de o rază de soare… una mică de tot… cât să o pun în
buzunar la blugi, la cei mai strâmți blugi, cât mai aproape de pielea mea, ca atunci când mi-e frig să o ating cu vârful degetelor și să mă încălzesc.
Dar plouă… îmi plouă… Soarele a răsărit azi pe altă stradă… Și mi-e frig. Mi-e atât de frig și-atât de toamnă…

Iubesc copacii. Fiecare copac naște o poveste și… de fapt nici nu cred că ei chiar sunt copaci cu adevărat. Se prefac în copaci oamenii care nu și-au terminat de spus povestea… femei care nu au iubit niciodată… frați răsfirați prin lume și bărbați de toate vârstele care nu și-au găsit menirea. Au înlemnit în poziții caraghioase cu ramurile înspre cer.
Copacii sunt foști oameni care au tors prea multă răbdare… atât de multă răbdare că le-au crescut frunze.

Sunt frumoși oamenii și copacii și frunzele și culorile toamnei și poveștile…
Dar mâine…  doar mâine aș vrea să fie primăvară… sau cel puțin să am o rază de soare… una mică, cât să-mi încălzească puțin palma întinsă. Doar mâine…