Am descoperit de un an și un pic virtualul. Nu. N-am trăit pe Marte, dar l-am servit cu lingurița mică, așa fără prea multă încredere. Fb, e-mail, twitter, messenger etc. le foloseam strict cu scop de scurtătură temporaro-geografică cu realii din viața mea.
Odată cu deschiderea blogului, realitatea mea reală s-a elasticizat și au intrat la concurență cu realii, virtualii mei apropiați. Se știu ei.
Nu mă întind, că știți cu toții despre ce vorbesc: am descoperit și eu roata.
***
De câte ori vorbesc cu Q_Sound ori O experiență personală, depinde cum o știți, nu mă satur de cârlionții cârlionțați ai conversațiilor noastre. La cea mai recentă, am tras o concluzie cât se poate de interesantă din punct de vedere zodiacal: ea arici, eu broască țestoasă. Despre ce vorbesc un arici și o broască țestoasă la ceas de seară? Depinde cum și unde se-nvârte fusul.
Ca să pricepeți punctul de pornire e acesta, mă rog cât o să pricepeți, că legătura e aia a nucii în perete:

S: Ție degetele, mie cuvintele… ne ținem cum putem după ele… altfel balta ne paște… deși mie-mi place-n baltă, ca la pește-n apă (orice balt-a fi 😀 )

Q: Mie-mi place să mă bălăcesc ca o rața, una japoneză- am înțeles că ăștia îs cei mai curați- apa tre’ să fie cristalină, să știu tot ce-i dedesubt (toate abisurile) și cre’ ca și U2, ca să mă exprim ap(a)data(t), fluid adecă. 😀
La cui avem divergențe de păr(ere), un nr. divizibil care durează mult, dar nu știu dacă face cuplu: pe tine te obosesc; io agaț numa’ obiecte in el, îs umanistă ca o pasăre cam crăcănată :)),chiar și la tablouri am ezitări…

cre’ că atunci când degetele obosesc și se cară la culcare, îți mai rămân buzele să rotunjească balțul si dinții să te ții de el- asta in deplină cunoștință de cauză și efect. 🙂

S: Da, și eu rață și tu rață… 😀
Cuiele nu mă obosesc, ci mă lasă rece, pot trăi și fără ele. Paralelă. Adică.
Evit să ne întâlnim, că ne lipsește chimia. 😀
Îmi folosesc degetele. Mâinile. Când pictez mă folosesc și de ele, nu doar de pensulă… când gătesc de asemenea. Îmi place să ating, să simt materialul… să mă simtă. Să mă dizolv în literă/culoare… așa că și apa… e dizolvare/dizolvândă. 🙂

Q: io sunt rața, tu ești lebadă…numa’ dacă mă iau după scris. 😀 ( că șezi cu spatele la mine) plus ca io nu pictez; uneori, mă holbez la câte o pânză, simt că m-aș dizolva în culoare, da’ e doar o părere. cre’ că sunt insolubilă și am toate șansele să devin insolvabilă- prea mi se strâng datorii cromatice neonorate. :)) la foc însă nu rezist . de aceea, evit bucătăria. 😛

ps: cum o fi zacusca de Cluj?! în aia candiană chiar nu cred… (îs naționalistă când vine vorba de… limba noastră și ale ei papile 🙂 )

S: Tu ești rață, eu lebădă, numa’ să nu fii de acord cu mine. Biiine, hai de-un compromis să fim ambele gâște (numai cinci minte, că nu suntem nici una, dar așa… să pretindem. Că altă zburătoare nu-mi vine 🙂 )

Nu există zacuscă canadiană, adică sunt tot felul de amestecuri de legume pe foc, cu alte nume… vecinii mei sunt în majoritatea lor europeni, așa că au ale lor variante.
Cât despre zacusca mea să știi că sunt extrem de mândră de rezultat, e aplaudată de audiență de fiecare dată. Cumpăr legume proaspete de la fermă, le prăjesc pe grătar și curăț de orice pieliță (trebuie să fie impecabile) – mă refer la cea de vinete, respectiv vinetele, ardeii și gogoșarii, că ei își permit să aibă pielițe 😀 și le dau un gust foarte bun.
Fac și de fasole și de ciuperci, dar cea de vinete e numărul 1.
Cât despre etimologia cuvântului zacuscă, fără să verific pot să bag mâna în foc că nu e românească.

Cu papilele… eu sunt curioasă și pofticioasă… nu mâncăcioasă. Prefer mâncarea japoneză. 🙂

Q: sweety, io cre’ ca ești amorezată… sa nu pui tu punctul pe ‘i’?! e drept că te-ai concentrat pe legume si ale lor pielite- sunt de acord, tre’ sa fie impecabile!
altfel, nu-mi esplic… 😛 păi, zacusca nu știu de unde o fi, sigur nu e de la noi, da’ …modul de preparare e musai să fie al nostru. Ce, tu mai știi unde s-au iubit prima oară oamenii și pe ce limbă? am putea căuta, da’ netu’ ăsta are multe erori. Și apoi, io pe limba mea vreau să iubesc. 🙂

S: Eu vreau să iubesc! (punct clar și răspicat și pe i sau j, ce vrei tu).
În ce limbă? Contează? Vreau autenticitate. Sentiment pur 😀
Dacă pe el-ul acela l-a adus barza sub alt soare și a gângurit în altă limbă? Nieh… cred că oamenii pot fi frumoși și buni indiferent de geografie. Nu îl pun pe „patul lui Procust” al limbii române.
(Acu el-ul din dotare care e român 100% mi-ar zice ceva pe românește… 😀 )
Dar… 😀
PS: nu mă refeream la căutarea pe net, ci la modul general… 🙂

Q: În patul lui Camil, să nu pui pe nimeni… nici tu să nu te așezi. Altfel, o carte foarte bună. 🙂 în patul tău… bun să fie el-ul, indiferent de limbă. 😛 ( dacă pe tine nu te deranjează)

nu cre’ că aș putea iubi pe cineva străin( să nu fie român), căci nu mă vad oftând, bâlbâind, gemând în altă limbă decât… gerunziu’ românesc. 🙂

dacă ai putea alege între a fi iubită 100%( că văz că-ți plac procentele) și a iubi, a suferi de chinurile incertitudinii, a te îndoi de șansele de a fi iubită la rândul tău de el-ul ales, ce ți-ai dori?

S: Dacă ar fi să aleg și să îmi pot bloca sufletul aș alege fără preget să fiu iubită și atât. Știu că o să ți se pară egoist răspunsul meu, dar liniștea sufletească mi-e vitală.
Cine iubește suferința, de orice fel ar fi ea?
Nu aș alege ”chinurile incertitudinii”. Din păcate nu pot să aleg, iau ce mi-e dat și probabil că așa e-n legea firii, ca cineva să te iubească 100% până la sacrificiu, dar la un punct, sau altul, tu să treci prin acest foc, poate nu distrugător, ci purificator, al incertitudinii, al iubirii nepotrivite . 🙂
Și revenind la discuția noastră despre zburătoare, pentru că se potrivește de minune aici, treci rând pe rând prin stadiile de lebădă, rață ca mai apoi să te transformi în gâscă. Chiar dacă doar pentru 5 minute. 🙂

Cu toții trecem sau ne trecem prin patul procustian, mitul care l-a inspirat și pe C. Petrescu în romanul cu același nume. Psihic sau fizic ne „potrivim” altora sau societății.

Cât despre povești de dragoste în sânul limbii tale…
Cunosc povești de dragoste minunate petrecute între persoane provenind din nații diferite și cupluri frumoase. Cred că atunci când iubești cu adevărat o faci cu sufletul și comunicarea se petrece la un nivel superior cuvintelor. Părerea mea e că suntem toți oameni, contează ce e în interiorul nostru. Și suntem mai bogați având acces la două culturi diferite.
Dar părerea mea e pur teoretică, neexperimentată. La mine se petrece românește (gerunziu românesc, vorba ta). Însă așa cum ți-am spus, e o întâmplare. Nu ar fi un criteriu cel de a fi român. 🙂

Q: În patul iubirii scriitorului român, să nu te afli… pe mine m-a fascinat povestea de dragoste dintre bărbatul care se îndoia mereu de dragostea lui și îi punea sub lupă frumusețea femeii ca un adevărat cuceritor. care nu vânează decât cele mai frumoase exemplare, pt. a le afișa ca trofee, și femeia fragilă inferioară social și intelectual, într-o Românie burgheză interbelică, care mulțumește unui adorator oferindu-și trupul, nu și buzele. Un cuplu bizar, însa extrem de bine analizat, scris. Dragostea unui bărbat bogat, un etalon al elitei momentului scindat de emoțiile sale, un intelectual, însă nu suficient de puternic pt. a-și rezolva conflictul interior. ( patul acestui intelectual mie mi-a lăsat senzația că era unul la modul cât se poate de propriu, în esență, pt. că opinia publică venea pe locul secund în dilema sa interioară, susținându-i convingerile nicidecum fiind hotărâtoare)

nu mai știu unde am citit, deci am suspiciuni, sau vreau să refuz a crede, că d-nul Camil Petrescu era mare amator de bordeluri de cea mai joasă speță-cele frecventate de marinari. ( spaniole, parcă) sigur, asta nu schimba nimic din ceea ce ne-a lăsat scris. 🙂

stadiile păsărești nu-mi sunt f. clare… păi, tu vrei sa(mi) zici că atunci când o femeie iubește este gâscă? fie și pt. 5 minute, nu accept!! 😛 nu în sensul în care este folosit; altfel, cre’ că atunci devine orice pt. bărbatul ei.

la mine e un criteriu obligatoriu să fie… rocker!! uite ce de gașcă sunt: nu vreau bărbați puternici, frumoși sau bogați.

S: Eu mă voi rezuma în a-ți răspunde despre „penele” noastre.
Ai făcut analiza romanului… bravo! 🙂

Mă mir că nu ai reacționat la răspunsul meu oarecum egoist.

Stadiile păsărești despre care vorbeam:
Ești lebădă pentru cine te iubește (cu siguranță pentru bărbatul acela care îți oferă 100%).
Dar când e o iubire nepotrivită, care te trece prin suspiciuni și întrebări și te face să suferi, când ai semnale de alarmă și tu știi din start, dar mergi înainte că nah… e săptămâna chioară și e lampa care atrage fluturele…
atunci ești definitiv gâscă și meriți să te numești așa. Iubirea trebuie să te facă fericit. F-e-r-i-c-i-t. Nu suspicios, nu frământat de neliniști.
Ești gâscă deci și prin urmare pentru că nu îți folosești creierul din dotare. Îi dai pauză și mergi pe pilot automat-fluturi.
Nu se face. Că unde nu-i cap e vai de picioare și rămâi fără fulgi (de lebădă, ori rață, ori gâscă). 😀

Q: nu fuse chiar o analiză… m-am întins cam mult însă, ai dreptate. mi-aduc aminte ce capsată eram la școală că nu studiam ‘ patul’, ci doar ‘ultima noapte… 🙂

la penele ns. dacă revenim, nu te pot contrazice: așa e, de multe ori rămânem și fără… fulgi.
și nu m-am luat de tine, nu aveam de ce; de fapt, chiar mi-a plăcut răspunsul pt. sinceritatea lui. 🙂

io, fiind un arici in esență, îți dai seama că, de multe ori, greu las să ajungă la mine afecțiunea celuilalt, darămite … invers. 😛

sweety, tu să știi că ești dulce pe bune, nu doar așa, ca nick, lipicioasă foc. ai un fel atât de cald și firesc de a vorbi în scris, că bate rețeaua asta, o surclasează!

S: Eu obișnuiesc să spun că-s zodia broaștei țestoase… vizualizează un arici și o broască țestoasă la povești… 🙂

Și povestea ar mai fi continuat dacă orele târzii ale nopții nu s-ar fi înghesuit toate deodată peste noi…