Adică stau în pat, ruptă-n aripă, scriu și ascult Andre Rieu.
***
Am ajuns acasă, după un drum obositor, pe gen te scarpini la urechea dreaptă cu mâna stângă… escală în Vancouver.
(fir-ar!!! E prima dată când ajung acolo și stau fix două ore, între avioane. Apuc să ies să iau o gură de aer vancouverian. Mă consolez că e mai frumos vara, așa că pe listă e Vancouver *a se veni vara.)
***
În avion un steward simpatic cântă un cântecel de dragoste într-un falsetto haios. Dedicația unui el pentru o ea.
Apoi El (care nu știu de unde apare) o cheamă pe Ea, speciala Ea căreia i se făcuse dedicația și o cere de nevastă în cer, în prezența noastră.
Firește că a fost cu happy-end și ea a spus DA și i s-a potrivit și inelul, iar avionul nu a fost în zonă de turbulențe cât el a îngenuncheat, perfect muiat de solemnitatea clipei.
Toți am aplaudat, ei s-au sărutat și s-au întors la locurile lor.
Simpatic moment, unul de-ăsta de care ambii își vor aminti fiecare detaliu pe viață.
***
Am aterizat într-un Toronto cu acoperișuri ușor grizonate la orele crude ale dimineții. Șase și un minut, încă întuneric, iar mie îmi dă cu pătrățele, la cât sunt de nedormită…
***
La ușă era atârnată o pungă de cadouri cu dulciuri și o felicitare de la familia care locuiește la numărul 27 (așa era semnat). Jur că nu știu despre cine e vorba în propoziție, dar a fost foarte welcoming gestul.
***
Casa mi s-a părut foarte frumoasă (atașament față de cuibul personal), bradul colorat de mine oceanic, cel mai mirobolant de pe planetă, iar patul… cel mai confortabil loc din univers.