A fost odată, ca niciodată…
Povestea începe cu… mine. Trebuie să recunosc că sunt o fricoasă. Teamă mi-e de tot ce mișcă, de la furnici, la elefanți. Dar îmi sunt dragi animalele. Iubesc de la distanță leii și tigrii, câinii furioși… și de aproape pe cele mai fricoase decât mine.
Se spune că prima impresie e covârșitoare. Drept. Dar uneori te poți înșela. Cel mai bun exemplu sunt noile mele prietene, care, în prima secundă mi-ar fi putut provoca, cu ușurință, un atac de cord .
Însă părerile de început s-au schimbat atât de mult, încât la plecare aș fi dat orice să duc măcar pe una cu mine acasă.
Ele (iguanele) smaraldii și lucioase, politicoase și caraghioase, șmechere, dar foarte bine crescute, de fapt, ca să respectăm adevărul-adevărat… foarte verde crescute, unele dând chiar în nuanțe ruginii, au fost deliciul meu în Mexic.
După spaima inițială, realizând că nu se știe cine de cine s-a speriat mai tare, mi-am zis că e cazul să încerc o relație cu îndesatele reptile colorate. La început ne-am studiat reciproc. Ele din copaci, de după frunze mari, mă spionau și studiau în detaliu. Nu prea înțelegeau ele de unde să mă ia. Cred că impresia generală despre mine a fost până la urmă ok. Inofensivă. Dar cumva nu le era suficient. Așa că, înțelegând și eu că o relație presupune muncă din ambele direcții, am încercat să le cuceresc bunăvoința cu vorbe și… pâine.
„Hmmm. Pâine??? Așa ieftină mă crede? (s-o fi întrebat domnișoara de smarald). Nu prea cred”. Și mi-a întors țâfnoasă coada, ușor ofensată, de intenția mea prost înțeleasă. (O fi interpretat darul meu drept mită?)
Dar, văzând că am bunăvoință, și fiind în general deschisă relațiilor noi, a început să-mi arate mai mult interes. Poate originea mea românească i s-o fi părut mai exotică? Nu știu.
Și s-a apropiat, s-a apropiat
Dar s-a întors dezamăgită, văzând că și curajul meu, e oarecum… limitat.
M-am tot gândit ce să fac și am reparat oarecum relația, care era cât pe ce să…
„Hmmmmm!!!! Ești prietena mea cea mai bună! Jur! Te iubesc… mai ai cartofi prăjiți???”
***
Cu unele am început să mă joc de-a v-ați ascunselea. Dar, dacă se întâmpla să le găsesc (nu foarte des), se supărau pe mine și nu recunoșteau în ruptul capului.
Concluzie: Iguanele sunt foarte orgolioase.
„Nuuuu! Nu m-ai găsit! Sunt o frunză… ”
„Nici pe noi!!! Suntem iarbă!”
„Eu nici nu mă mai joc!”
***
Seara, restaurantul se aranja frumos în așteptarea oaspeților. Câte una, mai nerăbdătoare și mai flămândă:
„Hei! Chelner! Ce avem la cină?”
Prima sosită:
„Grăbiți-vă! Au pus și decorațiile pe masă. Hai, mai repede! Se răcește mâncarea!”
„Venim, venim. Ce atâta grabă! Ufff!!! Canicula asta de decembrie!
Cine se uită la noi? A! Tu, românca de la piscină. Cu tine ne-am jucat. Hai, vino și tu la masă. Au cartofi prăjiți!!!”
„Ăăăăăăă…Am venit! Unde-i mâncarea? M-am înverzit proaspăt pentru cină…”
„Uiteeeeeee! Au adus pentru noi turnul Eiffel de la Paris…. Eeeee! E mare!” și a început să cânte într-o franceză fără pic de accent:
„Comment ça va
Comme ci, comme ci, comme ci, comme ça
Tu ne comprends rien à l’amour
Restez la nuit, restez toujours Comment ca va?”
Concluzie: Iguanele vorbesc mai multe limbi străine, printre care și franceza, de asemenea știu cântece și poezii.
***
Eu… n-am profitat de invitație. M-am retras ușor, în vârful picioarelor, și-am încălecat pe-o șa…
***
Aici ninge. Vreme de povești pentru băieței și fetițe…
papagigli said:
Nu stiu daca mi-e frica de reptile,( de fapt imi e 😉 ) dar sigur mi-e sila si nu le-as atinge decit daca ar fi din plastic. 😆
Iar cartofi prajiti? 😉
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Nici eu nu cred că aș merge atât de departe, să le ating. Iar iguanele mi se par excepție de la regulă. Nu îmi plac nici mie reptilele. Da, am hrănit-o pe cea din imagine (cea cu cartoful în gură). Am păcălit-o să vină aproape cu cartofi prăjiți. Cred că i s-au părut delicioși. 🙂
LikeLike
papagigli said:
In schimb am auzit ca sunt bune la gust. Nu v-au servit “mariachi” vreun taco cu carne de iguana? 😉
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Și eu am auzit că sunt delicioase. Eu sper (din tot sufletul) că nu am gustat din niciuna. Eu am obiceiul să iau tot ce e nou, să încerc tot felul de meniuri și combinații… așa că nu bag mâna în foc. Dar sper… 🙂
LikeLike
papagigli said:
Daca tot ce-ai mincat ti-a placut, atunci chiar nu mai conteaza din ce iguane era gatit 😆 Eu n-am mincat, dar as minca, ca daca am mincat broste, nu ma astept ca jivinele astea sa difere prea mult ca gust. Cind s-o-ntimpla, te anunt 😉
LikeLike
Mugur said:
Eu cred că m-aș fi așezat la joacă cu ele. Tare drăguțe mai sunt!
La noi, iarna a devenit cenușie, ca o toamnă târzie și supărată.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Asta am făcut și eu. Am tot încercat să le intru în grații. Și ele au răspuns. 🙂
Aici iarna a albit un pic strada, începe să-și intre în drepturi. 🙂
LikeLike
racoltapetru6 said:
Și pe mine m-au fascinat mereu reptilele și chiar șerpii. Iar pe iguane le consider regine printre târâtoare! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Culmea e că eu nu suport reptilele, mai bine zis nu le suportam. Dar iguanele m-au cucerit. 🙂
LikeLike
Poteci de dor said:
Hm… ce să zic? I-aş prefera ca invitaţi dar mai de departe, aşa…
Şi erai în piscină, zici? În decembrie? Tztztzt 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Da, am scris și aici: https://savatoronto.com/2015/12/19/jurnal-de-sarbatori-poveste-de-mazatlan/
Sunt drăgălașe tare, ți-ar fi drag de ele. 🙂 Că eu te cunosc. 😀
LikeLiked by 1 person
Poteci de dor said:
Mă cunoşti bine 😉
LikeLiked by 1 person
psi said:
nu am avut nicio problemă cu tigrul care răgea la doi pași de mine prin zoo berlin (și ne despărțea doar un șanț de apă) dar reptilele … brr…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Am avut aceeași părere înainte de caraghioasele astea dolofane. Nu suport șerpi, broaște… Dar m-au cucerit. Sunt creaturi simpatice, culori metalizate, frumoase, mișcări de gospodine prea bine hrănite… 🙂
LikeLike
Aliosa said:
Iguanele , creaturi fascinante, vorbesc si LIMBA ROMANA, nu-i asa ? 🙂
Felicitari pentru intersantul articol cu care ai inceput o noua saptamana ! 🙂
O saptamana minunata
din inima-ti doresc ! 🙂
Aliosa.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc, Alioșa! Pe mine m-au fascinat. Sigur. Vorbesc tot ce ne dorim noi. 🙂
Săptămână bună, cu soare! 🙂
LikeLike
mopana said:
Puteai sa iei si tu una si sa mi-o trimiti mie :)) Mi-ar placea sa am una. Frumoasa povestea ta ❤
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Și mie mi-ar place să am una acasă. Sunt așa de caraghioase cum se mișcă, cum se uită la tine și cum o iau la sănătoasa când se sperie. Le-am îndrăgit foarte tare. Sunt și foarte frumos colorate. Mulțumesc că ți-a plăcut povestea. Voiam să vorbesc despre ele și meritau o poveste. 🙂
LikeLiked by 1 person
mopana said:
Dupa cat de frumos ai scris povestea, este clar ca meritau una 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Le-am adus cu mine măcar în poveste și fotografii, să vi le pot dărui și vouă. 🙂
LikeLiked by 1 person
mopana said:
Eu sunt incantata ca ai facut-o ❤
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc. Te pup 🙂
LikeLiked by 1 person
mopana said:
Si eu :*
LikeLiked by 1 person
Un pitic călător said:
câta curajul :)) nu știu dacă aș sta lângă una 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Nu am stat extrem de aproape, că era frica de ambele părți. Prima am văzut-o la vreo 2 metri de mine într-un copac, eu aflându-mă pe o terasă la etajul doi. M-am speriat groaznic de ea. Mare, dolofană și se uita fix la mine. Dar m-am obișnuit cu ele… sunt haioase. 🙂
LikeLiked by 1 person
9 said:
Imi plac doar in poze. 🙂 Nu prea sunt indragostita de taratoare. 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Eu am învățat ca niciodată să nu spun niciodată. Așa aș fi zis și eu până luna trecută. Cred că totdeauna există o excepție care întărește regula. 🙂
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Cine-ar fi crezut c-ai să te îndrăgosteşti tocmai de… şopîrliţa liberă? 🙄 XD XD XD
Faine poze, le-ai prins în toată splendoarea lor! 🙂
Cînd eram mic mă jucam cu şopîrle prin ţintirim. Nu, nu locuiam permanent acolo 😀 , eram doar în trecere cu maică-mea ori mătuşă-mea, mai îngrijeau de amintirile bunicilor.
Adolescent fiind, dintr-o drumeţie Predeal-Buşteni cu un amic am adus acasă cîteva salamandre, într-o pungă cu apă, luate dintr-o baltă din pădure. Frumoase aşa negru cu galben-portocaliu. Au fugit rapid din tava cu apă pe care le-o pregătisem, lăsîndu-mă dezamăgit. 🙂
Mi-ar plăcea cîteva iguane printre bălăriile grădinii vara, dar nu ştiu cum s-ar înţelege cu dl. PAM şi restul de miorlăitoare de prin vecini. 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
N-aș fi crezut vreodată că mi-ar putea place… dar acestea au personalitate de câine, te poți înțelege cu ele. Ai văzut de fapt. Am relatat de la fața locului tot ce am observat. 😀
Mi-ar place tare să văd o leneșă de-asta metalizată târându-se leneș pe aici și privindu-mă curioasă și caraghioasă… Mi-ar place o iugana. 🙂
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Hm, astea-s creaturi cu sînge rece, nu te lăsa păcălită de aparenţe. 😉
Oare cum s-ar înţelege cu sconcsul…? 🙄 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Eu cred că cei cu sânge rece sunt cei mai iubiți. Vânezi ce nu poți avea. Vrei imposibilul. Ce poți dori mai mult decât să încălzești o creatură cu sânge rece?
Poate că l-ar pune pe fugă… pe dânsul -sconcs. Ți-am zis că e frumușel și sconcsul. Are o singură hibă. E…sconcs. 🙂
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Aşa să fie? Să-ţi doreşti un frigider umblător? Naaah! Mie-mi place căldura, nu gerul. 😉
Nu ştiu dacă ar avea şanse zbîrlita în faţa dungatului. Doar un spîrc de zamă şi ar începe aia să plîngă cu lacrimi de crocodil! XD XD XD
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
E ușor să fii iubit de câini și pisici. (Ele o fac oricum, necondiționat)
Challenge-ul e să te iubească o iguana verde. 🙂
De ce frigider? Ele pot lua temperatura ta. 🙂
Eu n-aș paria pe dungat. 🙂
LikeLiked by 1 person
calinakimu said:
Relațile mele cu animalele sunt foarte cordiale. De când sunt la țara am căpătat o sensibilitate aparte pemtru animale. Puțini oameni le respectă și ca atrare le tratează …omenește, adică URÂT. Ti se rupe inima să vezi cum sunt chinuite. Oricum…reușim să fim mult mai sălbatici decât ele, dar asta se petrece și între noi…oamenii(?!). Cred că mi-ar place să am o iguană de companie…?!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Nu înțeleg cum cineva poate chinui animale… eu sunt o fricoasă, recunosc. Dar îmi sunt foarte simpatice și de obicei primesc același lucru la schimb. 🙂
LikeLiked by 1 person
calinakimu said:
Oamenii s-au insesibilizat, au trăiri gregare, țin animalul doar în măsura în care acesta le poate oferi ceva și va fi exploatat pentru acel ceva fără menajamente. Am câteva experiențe traumatizante de care nici nu mai vreau sa-mi amintesc.Sunt terifiante…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Da… din păcate…
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Interesant că, după ce-a fost păcălită să muşte din măr, Eva tot încearcă să se împrietenească cu şarpele. 😛 Good luck at that, my dear! 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Greșit. E o iguana. Și e verde. Poate nu ai observat. E un detaliu extrem de important.:)
Și-apoi Eva acordă întotdeauna și a doua șansă. 😀
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Pfuai ce mi-ai dat cu metafora de pămînt de s-a spart în paişpe! 😛 XD
(şi ce mă enervează WP ăsta că ciopîrţeşte link-urile de ajung comentariile aiurea!)
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Și fiecare dintre cele paișpe cioburi de metaforă oglindesc chipul iguanei… hi, hi, hi!!! 😀 😀 😀
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Ah, ce răsuceşti cuţitu-n rană! 😛 XD
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Nu eu… iguana. 🙂
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Desigur… 🙄 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Dar povestea? Dar ce zic? Dar ce fac? Dar „a fost odată ca niciodată”? Dar „am încălecat pe-o șa…” ? Nici un argument pro-iguane nu stă în fața ta? 😀
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Ei, povestea e frumoasă, ce să zic. Şi ambianţa, ba pînă şi păcătoasele alea zbîrlite. 🙂
Îmi place că eşti deschisă la experienţe noi. 😉 Numa’ cu struţii să ai grijă! XD
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Îmi place politica lor. Deși nu cred că aș avea răbdare să stau cu capul în nisip. 🙂
Da… mă tentează tot ce e nou. 🙂
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Cred că marea majoritate suferă de “politica struţului”. Dar asta e cu totul altă mîncare de
iguanapeşte. 😀Noul e tentant dar uneori dezamăgitor. E bine să nu pleci la drum cu speranţe mari. Doar cu niscai… cartofi prăjiţi. 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Da, dar eu am rezerve! Adică de nu mă descurc eu cu ce e nou, îl pasez mai departe. Cu alte cuvinte, mă arunc în apă, dar știu să înot. 🙂
Da, cred că struțul are înțelepciunea lui. 🙂
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Heh, oricine ştie să evolueze la trapez cu plasa de siguranţă dedesubt. Sau…? 🙄 😀
Despre struţi numai de bine. ‘le muma-n…! 😛 XD XD XD
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Logic… sigur că folosesc plasa… păi? 🙂
Da, ai tu o relație specială cu ei. Sau ei cu tine. 🙂
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Slick girl. 😉
LikeLike
Renata Carageani said:
Foarte tare montajul!
Eu l-aș fi făcut distribuind în rolul principal un cățel, o pisică, hai, o cămilă…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
L-ai făcut deja cu Nono 😀
Eu m-am descurcat cu animalierele de care sincer m-am îndrăgostit. Dacă înainte aveam oroare de orice reptilă, uite, ele m-au făcut să-mi schimb preferințele. Am alergat o grămadă în… coada lor. 😀
LikeLike
Bogdan said:
Minunata povestea!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
🙂
LikeLike