Tags

, , , , , , ,

fairy2[1]

 

Toate poveștile pentru copii încep cu a fost o dată ca niciodată
Poveștile de oameni mari încep cu a fost o dată ca niciodată (jur… ca eu niciodată… așa ca tine niciodată,… cu tine, doar…!!!) și poezie-poezie…
Poveștile cresc mari-mari, Feții Frumoși și Ilenele Cosânzene sunt întotdeauna frumoși-frumoși și deștepți-deștepți și devreme acasă, foarte devreme…
Au aripi mari-mari care invariabil se înalță azurii-azurii către cer, iar soarele plonjează în transparența lor perfectă…
Și poezia crește-crește, mare-mare, până când naște fluturi colorați-colorați…
care și ei zboară-zboară…
Până unde și până când. Și acolo se opresc. Dau cu năsucul lor roz-roz, sau bleu-bleu într-o minciunică mică-mică, sau mare-mare. Unde se îneacă invariabil. Și mor.

Unde nu-i adevăr, nu există poveste. Poveștile celor mari nu încalecă pe șa (nu ajung la șa), ci pe dezamăgiri.
Se culcă seara în poezie, însă a doua zi, dimineața se trezesc în proză aridă, uscată, tăioasă, feliată-n stropi de realitate. Brrrr!!! Rece.
Și rămân așa, ofilite-n vorbe ieftine. Nu mai apucă să devină povești. Nu mai apucă.

De ce e mai ușor să rostești o minciună?
De unde ideea că adevărul doare, iar minciuna nu?

Poveștile se citesc iarna.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa! Da uite că mai fuge pe-aici un şoricel. Şi cine l-a prinde l-a văzut norocul, că o să-şi facă din blana lui o căciulă mare cât roata carului…