Tags
albastru, casa, dragoste, inima, Jane Austen, joaca, jocul, misterul, oaspeți, pantofi, prietenă
Îmi plac pălăriile, îmi place misterul, îmi place joaca și jocul… mi-ar fi plăcut să trăiesc în Anglia. Îmi place Jane Austen, îmi place ziua de sâmbătă și cafeaua cu biscotti. De ciocolată. Doar de ciocolată neagră. Dragostea din jurul meu și lumina din casa mea, vopsită în alb, excepție un perete de accent în camera de oaspeți, care e roșu ardent și bucătăria de sus – caisă. Îmi place lacul de unghii albastru. Am dor de ducă și mulți pantofi, unii perfect inconfortabili, dar frumoși tare, așa că-i iert cu drag, chiar dacă mă rupe o jumătate de oră îmbarcată în adâncimea lor frumoasă. Îmi plac oamenii și pot fi prietenă cu cei mai ciudați și neacceptați dintre ei, pentru că am încredere în zona aceea luminoasă din inima fiecăruia. Îmi place gustul acru al lămâii și câteodată frigul. Îmi place să mă joc cu focul și uneori mă ard, sau par că mă ard. Dar pot, pentru că am o pălărie cu boruri largi, care mă protejează de intemperii și o dragoste mare și caldă unde mă pot ascunde de câte ori vreau. Îmi plac cuvintele și mă joc cu ele până la margine. Îmi plac pălăriile și misterul și jocul și Jane Austen… îmi plac oamenii și culorile…
mopana said:
Ooops! Ce tăioasă ați fost doamnă 🙂 Cred că a durut un pic la domnu’. Dar o merita. Mă întreb de ce nu ați fost caustică! Să-i scrieți vreo două d-alea cum știți dvs :))
LikeLiked by 3 people
sweet & salty said:
Culmea e că nu a încetat nici după ce l-am făcut de rușine 😀 😀 😀
LikeLiked by 3 people
mopana said:
Ce magar 😦
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Da. L-am ambiționat. Tough lady! 😀 😀 😀
LikeLiked by 3 people
Aliosa said:
” Palarii palarioase ”
vs.melodii frumoase ! 🙂
Toate cele bune la tine sa se-adune ! 🙂
Aliosa.
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
mulțumesc 🙂 Asemenea! 🙂
LikeLiked by 1 person
Aliosa said:
🙂 🙂 🙂
LikeLiked by 2 people
Cosmisian said:
Autoportret de Miss in oglinda cu palarie. Marea albastra iti e la inde(unghie)mana…
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Da. Vezi? Nu am făcut asocierea, dar cred că asta e explicația. 😀
LikeLiked by 1 person
9 said:
Si mie imi plac palariile şi ness-ul şi verdele şi multe altele.:) O seară bună sweet. 🙂
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Trebuie să decretăm o zi pălărioasă. Nu? 😀
LikeLiked by 2 people
9 said:
Cu sigurană! 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
🙂
LikeLiked by 1 person
Adriana said:
….ei, ce ganduri asemănătoare am avut azi..
Imi plac pălăriile purtate de altii, iubesc marginile de cuvant, nu-mi fac unghiile decat cu lac roșu, sunt clar…o demodată..
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Eu iubesc toate culorile. Aveam o problemă cu vișiniul, dar de câteva luni îl îndrăgesc și pe el…
Demodată? Tu? Glumești???
Eu cred că doar iubești cu fidelitate roșu pe unghiile tale. Atât. 🙂
LikeLiked by 1 person
Oana said:
Ce-mi place cel mai mult la tine e că știi când și cât să te joci și când și de ce să fii serioasă 🙂
Gânduri bune, cu pălăriuțe-n formă de fluturi îți trimit!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc, dragă Oana! Sunt cele mai confortabile. Pălăriile în formă de fluture. 🙂
LikeLike
Mugur said:
Iubești jocul, misterul și incitările, ale tale sau ale altora. Și cuvintele, cu jocul lor nebunesc, de incitare și trimitere către misterul vieții, de aprindere a imaginației, de scăldare în incertitudini. Apoi, în toată goliciunea ascunsă în spatele unei pălării și a cuvintelor cu înțeles multiplu, te lași în seama cititorilor, să înțeleagă cine și ce o vrea, doar jocul să-ți iasă frumos. Și mai apoi, cu un surâs de Giocondă, te retragi în cochilia ta secretă, în care doar tu singură te mai recunoști, în care cuvintele îți readuc adevărul. Dar pe acestea din urmă noi nu le vom afla niciodată.
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Se pare că mă cam cunoști… 🙂 Impresionată. 🙂
LikeLike
Mugur said:
Cred doar că, pe anumite paliere, rezonăm, deci ne asemănăm cumva. Pe anumite trepte însă, asemănarea este în oglindă: tu ai talent, eu nu. Și mai spun că ai un anumit simț al situațiilor, dar nu dezvolt ideea aceasta.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
De acord cu toate până la talent. 🙂 Știi tu foarte bine la ce mă refer. 🙂
LikeLike
papagigli said:
Foarte interesant! Sa-ti spun de ce. Mie-mi plac femeile cu palarii rosii. Femeile cu unghiile lacuite-n albastru. Femeile cu pantofi frumosi, chiar si incomozi. Femeile cu un perete rosu si cu bucataria la etaj. 😉
Uitasem, imi mai place rata pe varza, araza-o-ar focu s-o arza! 😆
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Foarte interesant. Foarte… totul până la rața unde, fir-ar de romantism, că a crăpat. 😀
LikeLike
papagigli said:
Rata a fost introdusa cu… substrat 😉 Tocmai pentru a taia maioneza romantismului. Ca nici romantismul asta nu-i vreo prastie, tot asa cum nici eu nu-s vreun Thierry la Fronde sa-l intind pina la limita banuielilor 😆
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Cu substrat? Ce pot să mai zic decât… mac. Mac! Mac! 😀
LikeLiked by 1 person
papagigli said:
Mai ti minte expresia: “o tai si s-o dau la rate”? 😆
LikeLike
sweet & salty said:
Nu cunosc expresia, dar nu știu de ce, cred că nici nu vreau să o știu. Cred. 😀
LikeLike
papagigli said:
E, acum ai aflat-o, dar tind sa-ti dau dreptate. Disecata n-are nici farmec, nici rost 😉
LikeLike
racoltapetru6 said:
Deduc că ai multe pălării în garderobă, din locurile pe care le-ai vizitat. Poate chiar și un sombrero? 😉
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Nu am decât una, de soare, cea din fotografia de profil. 🙂 Îmi plac, dar nu aș avea unde să le port. Cred că-mi place ideea de pălărie.
LikeLike
Aliosa said:
Buna EmSava !
Dupa ce a mancat, Bill Gates a cerut nota de plata. Pe langa suma consumata, a mai lasat un bacsis de 5 dolari. Cand sa plece din restaurant, Gates a vrut sa salute chelnerul, insa acesta avea o privire destul de ciudata, asa ca l-a intrebat daca totul este in regula.
Bill Gates: “Ce s-a intamplat?”
Chelnerul: “Nimic. Sunt doar uimit de situatie. Saptamana trecuta fiica dumneavoastra a fost in restaurant si eu am servit la masa ei. Pe langa nota de plata, ea mi-a lasat un bacsis de 500 de dolari. Asa ca nu inteleg. Cum este posibil ca dumneavoastra, tatal ei, cel mai bogat om din lume, sa lasati doar 5 dolari?”
In acel moment, pe fata lui Bill Gates a aparut un zambet.
Bill Gates: “Ea este fiica celui mai bogat om din lume…
eu sunt fiul unui taietor de lemne.”
In acel moment, chelnerul nu a mai zis nimic.
Nu uita niciodata trecutul. Este cel mai bun profesor al tau.
O saptamana mai frumoasa si mai rodnica ca cea trecuta ! 🙂
Aliosa.
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Mulțumesc! Asemeni ție! Da, un banc cu tâlc. 🙂
LikeLike
vavaly said:
imi plac palariile…la altii.imi placc si la mine, dar doar in cabina de proba. inca nu simt ca am garderoba potrivita unei palarii. sau tinuta adecvata. sau locul unde sa o port.
in rest… e despre viata si oameni 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Și eu sunt la fel. De fapt am o singură pălărie și e de soare… așa cum îi spuneam și lui Petru. Dar îmi plac. Însă nici eu nu aș avea unde să le port. Cred că nu trăim într-o eră a pălăriilor. 🙂
LikeLike
calinakimu said:
Cât timp aceste plăceri rămân frivole, fără a te ifentifica cu ele…doar un simplu joc, nu este nici o problemă…ba chiar au farmecul lor.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Micile plăceri condimentează fiecare zi. 🙂
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Nu-mi plac pălăriile fiindcă pot prea uşor ascunde ochii, iar ochii ascunşi s-ar simţi tentaţi să mintă, chiar dacă numai în joacă.
Îmi place misterul în cărţi, nu în oamenii care par alături dar de fapt sînt foarte departe.
Îmi place joaca, dar nu cînd sînt eu subiectul ei.
Nu-mi place cînd cele trei ceasuri de marţea se mută unde şi cum vor ele.
Urăsc lămîile (vieţii) fiindcă degeaba le storc în pahar dacă n-am vodcă să pun deasupra…
LikeLike
sweet & salty said:
Îmi plac pălăriile, șepcile și ochelarii de soare. Îmi plac ochii oamenilor și zâmbetul lor. Nu-mi place vodca și nici un fel de tărie, iar dacă viața îmi servește lămâi îmi fac limonadă.
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
După ce mi s-au strepezit dinţii de la atîta limonadă e cazul să mai pun şi altceva în acreala aia. 🙄
Ochelarii de soare, zici? Touchè! 🙂 Dar sînt valabili numai pe stradă, printre străini.
LikeLike
Corina Victoria Sein said:
Frumos spus: „Îmi plac cuvintele și mă joc cu ele până la margine”
Dincolo de margie oare ce se întâmplă?
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc mult, Corina. Dincolo de margine se termină cuvântul. E doar simțirea, gândul, lacrima și râsul. Literele se dizolvă. 🙂
LikeLike
Alex said:
Ai dreptate să-ți placă… pălăriile pălărioase. Dau un farmec aparte și o prestanță de mare doamnă. Nu degeaba le preferă cu pasiune Regina Angliei. Și ce pălării sofisticate abordează de fiecare dată. În rest…. îmi place cum spui! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
E interesantă fiecare apariție a ei, e drept. Din păcate nu au loc în garderoba noastră contemporană. 🙂
LikeLike
Alex said:
Dar îți dai seama ce senzație ai face dacă ai aborda o ținută sofisticată și pălărioasă ca a Reginei? Bine, ea are o vârstă care-i permite să fie mai… „retro”, dar stilul merită adaptat și la variante mai tinerești, nu?
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Da. Aș face cu siguranță, mă gândesc la o combinație cu blugi. :)))) De fapt la profilul de pe fb am pălărie. E de soare, ce-i drept, dar tot categoria pălării e. Probabil că la un punct o să reintre în modă și va veni un val al pălăriilor. 🙂
LikeLike