Eu fac parte dintre românii mândri tare de rădăcinile lor. Faptul că azi trăiesc la mii de kilometri de meleagurile clujene, unde am fost arăduită, este doar un detaliu geografic nesemnificativ. Structura ființei mele nu a fost deloc modificată de anii trăiți în țara frunzei de arțar, care nu-s puțini. Sunt doar mai bogată, având pe acest pământ două locuri pe care le numesc acasă. Dar eu tot românește gândesc și, așa cum toată viața voi rămâne fiica părinților mei, la fel voi avea în gene spiritul țării în care m-am născut. Fără a fi lipsită de modestie, pot să afirm că cei de aici cunosc și îndrăgesc România și datorită mie, pentru că le-o dezvălui cu drag de câte ori am ocazia.

Port cu mândrie ia românească, și-n casa mea, la loc de cinste stau multe obiecte tradiționale, de suflet. Printre cele mai dragi e o farfurie de lut din casa bunicii, cu o pictură naivă, reprezentată de o găină și un cocoș. Mică fiind, percepeam simpaticele personaje, drept protagonistele poveștii mele preferate: „Punguța cu doi bani,” pe care mi-o spunea bunicul la ceas de seară.

Sunt multe obiecte frumoase românești în casa și la masa mea și, de câte ori merg în vizită, îmi îmbogățesc colecția. Canadienii le consideră exotice și sunt impresionați de poezia culorilor și formelor în vestimentație, pictură și ceramică, de gustul bucatelor, de tradiții și legende, într-un cuvânt de cultura românească. Istoria noastră milenară li se pare fascinantă, „ca un film de acțiune”, după cum mi-a spus odată un prieten.

Frumos e Clujul! Frumoasă-i țara lui Eminescu!
Călătorind prin lume, eu rămân la fel: româncă prin fabricație, cu buzunarele pline de istorie și tradiție, cu ritmul Someșului în vene, azi trăitoare în țara frunzei de arțar…