Regula 1. Șeful are întotdeauna dreptate.
Regula 2. Când șeful nu are dreptate, se aplică regula 1.
***
Boss Lady – femeie frumoasă, domnișoară, cincizeci de ani, hotărâtă, dedicată total carierei, perfecționistă până-n măduva oaselor. Dură și tăioasă ca oțelul cu angajații.
Eu – mâna ei dreaptă.
Ea – sursa firelor mele de păr alb. Mă freacă… ca pe maioneză. Douăzeci și patru din două zeci și patru de ore am telefonul deschis pentru ea: lege nescrisă în fișa postului meu. Așa funcționează.
Am momente în care o urăsc. Dese. Și momente în care o înțeleg. Rare.
Dar, în ciuda intemperiilor dintre noi o admir. Și încă ceva. Sunt singurul om care o poate îndupleca uneori să-și schimbe opinia. Și nu e ușor. De aceea majoritatea persoanelor discută cu ea… prin mine.
De ce nu îmi schimb jobul? Pentru că iubesc ceea ce fac și îmi iese excelent. Îmi plac oamenii, sunt rapidă și eficientă. Sigur, e și motivația financiară, pentru că Boss Lady, în secret, îmi recunoaște calitățile. În mare secret. Nu mă laudă niciodată.

Lucrez într-o companie multinațională de cosmetice. Un nume de top, un brand de mare succes, care, cu siguranță se află în trusa fiecărei femei frumoase, care se respectă. Filiala de la București se numără printre cele mai bine cotate, concurând cu succes cu celelalte filiale din marile orașe ale lumii.

Anul acesta firma noastră, (adică șefa mea, adică eu, pentru că mă ocup de Protocol) a organizat simpozionul de marketing la noi acasă, la București. A fost agitație maximă, nervi întinși la superlativ, scântei și nebunie, dar până la urmă a ieșit perfect.
Nu bine, nu mulțumitor ci perfect, pentru că noi nu avem altă unitate de măsură.
Sigur că în culisele acestei perfecțiuni a fost, pe lângă  multe ore de muncă ale întregii echipe și ingredientul principal: calitatea.

Primul pas a fost să mă gândesc la locul de desfășurare al evenimentului de afaceri și la cazarea invitaților, așa că am luat legătura imediat cu  Golden Tulip Times,  pentru a stabili cu ei toate detaliile. Știam că e locul potrivit pentru noi, că standardele lor vor mulțumi pretențiile partenerilor noștri, veniți din peste zece țări ale lumii, dar și pe exigenta mea șefă.
Al doilea pas a fost să discut cu ea, având temele făcute, pentru că alegerile mele trebuie să-i fie detaliat justificate. Întotdeauna.
– De ce acest hotel?
– Din mai multe motive: este un hotel cu patru stele, foarte bine meritate, crede-mă.
– De ce spui asta?
– E o clădire frumoasă, modernă, inteligent construită, cu o arhitectură deosebită. Beneficiază de o locație excelentă, fiind plasată aproape de Centrul istoric și, practic, de toate atracțiile orașului. Iar partenerii, cu siguranță vor fi curioși să cunoască „micul nostru Paris”. Camerele sunt spațioase, elegante și confortabile, dotate cu toate facilitățile necesare, serviciul ireproșabil, iar despre profesionalismul angajaților nu mai vorbesc…
– Ai făcut rezervările?
– Da. Am rezervat camere de tip: Superior Room one Queen Bed și Superior Room one King Bed.
– Unde vor lua masa?
– La restaurantul hotelului, Good Old Times aflat la mezanin. Și la capitolul acesta le-am dat notă maximă. Meniul este rafinat, pregătit de bucătari talentați, cu experiență bogată atât în arta culinară românească, cât și în cea internațională.
– Știi că vor fi și vegetarieni.
– Bineînțeles. Am discutat deja cu chef-ul restaurantului. În meniul lor există câteva variante, dar au mai adăugat, special pentru noi încă două: una cu avocado și fistic, iar cealaltă pe bază de quinoa și ardei copți.
– Mda… Cum arată restaurantul?
– Modern, minimalist, spațios… primitor, sofisticat și foarte contemporan. Very welcoming –  am spus, încercând o mică glumă, care am văzut că a prins, din sclipirea ghidușă a ochilor. Pentru că Boss Lady zâmbește puțin înspre deloc –  De fapt întreg hotelul este decorat în același stil. Totul rimează în note de confort și eleganță. Nu puteam găsi o gazdă mai bună musafirilor noștri.

A! Propun să organizăm o cină cu specific românesc, în a doua seară, „mâncare pentru suflet” cum o numesc cei de la restaurant. Ce zici?
– Mda. E o idee… (în traducere liberă înseamnă da)
– De asemenea ar fi bine să avem în prima după-masă un cocktail party în Skyline Club. E la etajul zece al hotelului și datorită domului de sticlă  oferă o priveliște de vis a orașului. E un prilej bun de socializare și de „încălzire” a atmosferei înainte de simpozion
– Am stabilit cazarea și masa. Treci mai departe!
– Simpozionul va avea loc în Centrul de Conferințe Up@9. Întreg etajul nouă este dedicat acestui gen de activități. Dintre cele trei săli de conferințe, toate impecabil echipate cu aparatură de ultimă generație, m-am oprit la Panorama. M-a influențat e drept și perspectivă panoramică  spre Casa Parlamentului. E greu să alegi pentru că toate sunt spațioase, au din belșug lumină naturală. Dar parcă e cea mai potrivită… Ce zici?
Și i-am arătat pe laptop, fotografii cu toate cele trei săli: Panorama, Ronda și Belvedere. A privit imaginile în tăcere, fără să schițeze nici un gest, fără să-și schimbe mimica feței. Am știut că pot să trec mai departe și că a aprobat alegerea mea. Da. Cu Boss Lady trebuie să fii expert în limbajul non verbal.

– În timpul simpozionului m-am gândit să  punem la dispoziția partenerilor un bufet, cu gustări, fructe, băuturi calde și reci. Am stabilit deja acest lucru cu cei de la restaurant.
– Ok. La treabă! Hai! Rezultate! Vorba lungă-i sărăcia omului.
M-am retras mulțumită că primul hop l-am trecut cu brio. În rest, aveam toată încrederea în profesionalismul celor de la Golden Tulip Times. Așa a fost. Toate au decurs ceas, simpozionul a fost un succes. Musafirii noștri s-au simțit minunat și s-au îndrăgostit de ospitalitatea românilor. Au plecat, dorindu-și să revină și cu alte prilejuri, mai puțin oficiale, însă cu siguranță la aceeași gazdă minunată, adică la hotel Golden Tulip Times.

La final… șoc, șoc, șoc. Discutam încă cu managerul general al hotelului, când am văzut că mă apelează Boss Lady. M-am  executat, ca de obicei și m-am dus să o întâlnesc la parter, în moderna cafenea a hotelului, la Café Times. Unde… Nu văd bine?? Nu aud bine??
Lady Boss era așezată la o masă, cu două cocktailuri colorate în față și cafea… Zâmbește??  „O fi bolnavă??” m-am gândit.
Comandase cafea și pentru mine dar, văzându-mi expresia siderată, a crezut că poate nu beau cafea și m-a asigurat că voi găsi  ceva pe gustul meu, cafeneaua având o selecție generoasă de gustări și băuturi.
– De când lucrăm împreună? – m-a întrebat.
– De aproape treisprezece  ani.
– Ne-au trebuit aproape treisprezece ani ca să bem o cafea amândouă – a spus zâmbind. Am făcut multe împreună…
”Wow! am gândit – asta e aproape o laudă”. Nu credeam că știe să folosească pronumele personal la persoana I plural. Eram atât de obișnuită cu eu-eu-eu-rile din propozițiile ei…
– Trebuie să ne asigurăm – a continuat – că nu vor mai trece încă treisprezece, până vom bea altă cafea împreună  – a spus zâmbind și a comandat două deserturi delicioase.

M-am relaxat și eu. Am vorbit ca două prietene, cu mulțumirea aceea sufletească a unui lucru bine făcut și finalizat. Trăgând concluziile, am recunoscut aportul mare al gazdei noastre la reușita evenimentului de afaceri care tocmai se încheiase. Zâmbind în sinea mea mi-am zis:
„E vremea lalelelor de aur, e bine…”

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2016.