INTRODUCERE:
Filmul nunții noastre a debutat cu stângul, big time.
Decizia de a ne căsători a deschis cutia Pandorei. Ai mei au spus un răspicat Nu, că cică-s prea tânără (ultimul an de facultate), iar eu am spus un mare Da la starea civilă, firește, în lipsa aprobării și chiar a prezenței lor.
Puși în fața faptului împlinit au avut reacții horror dar, în cele din urmă n-au avut încotro, s-au împăcat cu ideea, însă au pus condiția ca nunta să fie organizată de ei, în mai, de ziua mea, cu fast și mulți invitați, nu pe fugă, cum făcusem cununia civilă. De voie, de nevoie, i-am lăsat să facă ce doresc, deși nunta visată de ei nu se asorta deloc cu ideile noastre nonconformiste.

Seara, înainte de eveniment m-am culcat emoționată, având o ușoară nostalgie a ultimei nopți cu ai mei și un pic de vinovăție pentru lipsa mea totală de implicare.

UN FEL DE CUPRINS
M-am trezit cu o durere de cap cruntă și, când să mă îmbrac… șoc. Rochia de mireasă, avea pe poală o pată mare și verzuie. Îmi venea să o arunc de toți pereții, dar mama a făcut un fel de rotocol din material, ca o floare și a prins locul cu pricina cu o broșă.
Toate au fost cum au fost, până când am ajuns la locație. Acolo: dezamăgire maximă. Îmi răsunau în minte vorbele mamei: „trebuie nuntă frumoasă, sunt amintiri unice, bla-bla-bla.” Lume ciudat îmbrăcată se agita pe un fundal de muzică stridentă, dezacordată. Totul era înghesuit, întunecat și de prost gust. M-am așezat la masa mirilor singură, cu broșa aceea penibilă trântită în mijlocul poalei. Alex întârzia. Cum să întârzie mirele, azi? Nu era deloc stilul lui. Îmi era foame și mă durea capul îngrozitor, iar muzica mă irita la culme. Am vrut să iau o gură de aer, dar afară era plin de necunoscuți de la o altă nuntă.
Oooops! Puțin mai încolo o altă mireasă… Ne-am ascuns iute una de alta, să nu ne-atingă ghinionul și am intrat îmbufnată în salon. Ufff! Oamenii mâncau, gesticulau și păreau să mă ignore total, pe mine, mireasa. Parcă eram într-un roman al lui Kafka.
Eram supărată tare. Cum? Asta să fie nunta mea? În vacarmul general, o voce puternică, aburită bine de alcool a început să spună o poantă:
„ … șșșșiii îi împușcă pe toți nuntașii…. Toooți! Hâc! Și apoi se-ntoarce către mirrreasăăăă. Și-o întreabă: singurică, singurică? Hi, hi, hi!!!” După care, aparținătorul vocii, un personaj grotesc, gras, chel și transpirat, râzând ca un apucat, a venit în fața mea și a început să-mi facă de câteva ori cu ochiul, pleoscăind pofticios din buze… că deh! Eram cam singurică… N-am mai rezistat. Am început să o strig pe mama … însă, înainte să mă apuce și mai tare disperarea, am deschis ochii și m-am trezit brusc. Era dimineață.

CUPRINS (real)
Rochia de mireasă, făcută parcă din spuma mării, se mula pe mine ca o a doua piele, iar rezultatul l-am văzut oglindit în ochii înlăcrimați de emoție și fericire ai părinților, apoi, ceva mai târziu, în privirea plină de dragoste și surpriză a lui Alex.

Din mulțimea de saloane nunți București, pentru că atât părinții, cât și viitorii socri, au cercetat în amănunt fiecare posibil spațiu, în dorința unui eveniment perfect, a  obținut toate voturile lor Salon du Mariage Toujours l’Amour. Și au avut dreptate, pentru că ajungând la Săftica la locația destinată sărbătorii noastre, am pășit într-un basm: un părculeț mediteraneean și o piscina amenajată in stil neoromantic erau îmbujorate de puzderie de aranjamente florale. Am înțeles în secunda aceea vorbele mamei care și-a dorit cu ardoare pentru fata ei o nuntă unică, cu stil și eleganță și am zâmbit ironic coșmarului nopții și ideilor mele nonconformiste.
Totul era la dispoziția noastră, pentru că la acest Salon de nuntă era organizată doar o nuntă. Una. A noastră. Nu exista pericolul să întâlnesc o altă mireasă (ca în visul meu), nici ca invitații noștri să împartă facilitățile (cum se întâmplă în majoritatea locurilor, fiind în general mai multe săli cu evenimente în același timp).

Cununia religioasă a fost organizată la piscină, lângă o arcadă specială, împodobită cu trandafiri. Organizatorii au posibilitatea de amenajare a întregii locații în culorile și tematica dorită, iar eu optasem pentru trandafiri, care înnobilau fiecare detaliu mic, sau mare, zâmbind festiv de peste tot, dând acel ton de la vie en rose întregului eveniment.
La sfârșitul ceremoniei religioase s-a auzit brusc un zgomot puternic, care a agitat spiritele. Un avion mic a zburat foarte jos, lăsând în urma lui o dâră de trandafiri roz, care au căzut peste noi și au rămas plutitori în piscină.

Când am intrat în fascinantul Salon de nuntă, de un alb imaculat, înveselit de strălucirea colorată a florilor, lumânărilor și-a unui grandios candelabru central am rămas speechless.  Ringul de dans, foarte generos, și aranjamentul meselor  în cercuri (avantajat de faptul că sala nu are stâlpi,) au completat tabloul.

Dansul mirilor s-a petrecut pe pontonul piscinei, iar la sfârșit „juriul,” format din domnișoarele de onoare și cavaleri, au scos tăblițe cu note de zece pentru performanța noastră.
A fost un mic detaliu, ca multe altele pregătite de organizatori, întreagă nunta fiind, de la început până la sfârșit, un întreg spectacol datorită  a numeroase momente artistic punctate de orchestra live, de cântăreți, de dansatori. Până și barmanii au executat la un punct jonglerii cu sticle și shakere.
Emoțiile zilei mi-au adus lacrimi de multe ori, dar mi-am reîmprospătat machiajul la toaleta specială pentru mireasă.

Meniurile Ultra-all inclusive, realizate cu mare artă în bucătăria resortului, tortul minuțios elaborat și o mare varietate de prăjituri au încântat papilele gustative ale nuntașilor.

Seara s-a lăsat timid peste Săftica, iar piscina luminată trandafiriu, era punctată de mici licurici – lumânări de apă sub formă de trandafiri. Pe margine, din loc în loc, erau mese cu băuturi răcoritoare și fântâni de ciocolată și fructe, iar în zona de lounge era amenajat un bar cu cocktailuri delicioase și prăjituri miniaturale.  Un berbecuț la proțap își trimitea aromele spre invitați…

Noaptea a adus jocul de artificii deasupra piscinei, însoțite de melodia Ave Maria. Vocea Mariei Callas a cutremurat văzduhurile și sufletele noastre. Apoi invitații, adică aproape cinci sute de oameni, au început brusc să-mi cânte: La mulți ani.  Pe podeaua lucioasă a ringului mare de dans era proiectat un „La mulți ani, Em!”care pulsa în ritmul muzicii.
Uitasem că e ziua mea. Eram copleșită.

ÎNCHEIERE, SAU HAPPY END
A doua zi același soare ghiduș mi-a făcut cu ochiul. Era prima zi din noua mea viață.  Pe malul piscinei s-a organizat o masă cu tradiționala ciorbă de potroace și am putut să ne continuăm voia bună cu mulți dintre cei apropiați, pentru că cei din provincie fuseseră cazați în incinta Săftica Resort.

Acesta a fost filmul nunții noastre: o comedie romantică, începută cu sarea și piperul conflictului între generații, condimentată cu un coșmar, dar magic transformat într-un vis perfect.
Iar în ochii noștri,  protagoniștii poveștii, se putea citi un singur mesaj:  toujour l’amour.

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2016.