3Mi-ai spus într-o zi o poveste atât de frumoasă!
Cea mai frumoasă poveste pe care mi-a spus-o cineva vreodată…
Am vrut să fie a mea, să fie povestea mea, numai a mea…
Am crezut atât de mult în magia ei…

(Eu încă mai cred în moș Crăciun și-n povești cu happy end.)
În ziua aceea nu era fulg de nea în ogradă…
Copilul din mine ți-a întins mâna…
Mi-ai luat-o cu blândețe, mi-ai sărutat palma,
apoi buzele

și apoi din greșeală m-ai ucis…
Te-ai uitat adânc în ochii mei, mi-ai zâmbit
și mi-ai spus încă o dată și încă o dată că mă iubești,
că-mi iubești sufletul…

apoi ai înfipt cuțitul adânc în centrul inimii mele.
În centrul centrului inimii mele…

Într-o altă zi povestea a înghețat într-un om de zăpadă caraghios,
cu ochi de cărbune întorși spre cer,
apoi s-a spart în cioburi tăioase ce-au început să ningă de jos în sus.
Mii de cioburi sticloase, curgeau spre cer,
oglindind multiplicat, fiecare, chipul tău drag,
cuvântul tău cald, sufletul tău frumos…

Ce faci când dorul mușcă tare?…
atât de tare că-l confunzi cu un Rottweiler furios ce sfâșie râsul în lacrimi,
în cioburi de om de zăpadă topit. Și latră a pustiu…

Doar lacrimile râd, prefăcându-se nepăsătoare…

Însă dacă privești cu atenție, e chiar omul de zăpadă
ce se prelinge încet și sărat,
încercând să ajungă la ușa sufletului tău
e omul de zăpadă ce-și caută povestea… în ianuarie.