A fost odată ca niciodată un Pătrățel și o Prințesă, sau o Prințesă și un Pătrățel. Depinde din ce direcție privești și de ordinea numerelor de pe tricou. El, Pătrățelul era mult prea  dulce, pe gen Bebe-comestibil, mușcabil și alintabil: gogoloi  de șapte luni cu rotunjimi de îngeraș.
Ea, Prințesa, era ca orice prințesă, frumoasă, cu ochii mari albaștri și plete aurii. Grațioasă (of course, face și balet).

Și Pătrățel trăia într-o lume colorată, ce trebuia musai gustată de gurița cireașă, perfect desenată, cu gingii roz și două boabe de orez, gen iepuraș care știau să și capseze. Ochii mari gâlgâiau de râs, șmecherie și vrăjeală. Și în plus avea și o tentativă de nas, un bumb miniatural pe care știa să-l ascundă, ca să nu-l pape tata.
Oare ce gust are lumea? Și tricoul mătușii (eu), dar nasul mamei?

Ce-o fi somnul? Ah! Cele 10-15 minute în care stă cu ochișorii închiși, înainte să țipe vesel?
Bucățică de om o vede pe bunica mea (străbunica lui). Se uită cu ochi rotunzi mirați. O studiază. Bunica e în negru îmbrăcată. Pătrățelul nu o cunoaște. E așezat de mama pe masă. Mic și rotund, se uită cu atenție și dintr-o dată se frânge-n două, îi cade buza și plânge cu o jale de om năcăjit și părăsit de-mi dau lacrimile și mie. Dragoste rotundă de șapte luni. Ce-o fi în suflețelul lui?

Râsul lui, la orice oră și în orice situație este pentru surioara lui: Prințesa grațioasă și talentată, pisicuță în mângâieri. Ușor peltică, iți răspunde la întrebări cu înțelepciune de bătrânică. Îi turuie gurița sfătoasă și te filtrează prin albăstrelele privirii ei.
Românica mea e și mai frumoasă datorită personajelor amintite mai sus.

Și-am încălecat pe-o șa… și v-am spus povestea-așa, pentru că azi e zi mare și importantă în împărăție.
Din Canada până-n Românica e sărbătorit Pătrățel pentru că azi împlinește primul lui anișor. La mulți ani pui frumos de om!