![Question-thinking-mark-funny-face[1]](https://savatoronto.files.wordpress.com/2016/04/question-thinking-mark-funny-face1.jpg?w=353&h=398)
Am o bănuială că nu-s româncă. Pe un plan, nu pe toate. Nu știu…
Am pus o selecție de melodii românești și mă minunez cât de lăcrimoso-fataliști suntem în caz de plecarea iubitului/iubitei din dotare. Concluzia românească general valabilă e că „am să mă rog să-ți fie bine”… adică atâta te iubesc de tare că… stau pe margine bocind și rugându-mă pentru fericirea ta.
Ăăăă! Cine Eu???
Sorry, dar am altă filosofie: dacă ești cu mine fac tot ce pot să fii fericit.
Dar dacă pleci… să te ia naiba. Păi nu? Cum adică? Nu sunt eu cea mai cea?
Sigur, mă rog și eu pentru tine, nimic de zis. Mă rog ca să dai peste cea mai a dracului ființă de pe planetă și să plătești înmiit fiecare lacrimă a mea.
Concluzie: ori nu-s româncă, ori nu-s sănătoasă.
(Norocul meu că sunt iubită și pot să-mi permit filosofii de doi lei.) 😀
Sweet & Salty 
Cred ca esti o raritate. Esti prima femeie multumita si recunoscatoare ca este iubita.Ma gândesc ca ai înteles autentica dragoste neconditionata,sacrificatoare… Sa oferi TOTUL fara sa astepti NIMIC în schimb.:)
LikeLiked by 1 person
Ha, ha… nu cred în iubire cu unic sens. Dragostea trebuie să fie împărtășită, sau să nu fie. Oferi TOTUL cui merită. Dacă el/ea a plecat, înseamnă că e mai bine că a făcut-o. Înseamnă că nu era pentru tine. Vorbesc teoretic, dar chiar asta cred. Nici un om nu merită să fie sacrificat pentru altul. Bunica are o vorbă pe care ne-o spunea des mie și verișoarei mele: după băieți și după troleibuz să nu fugi niciodată, unul merge, altul vine. 🙂 Cred că înțelegi punctul meu de vedere. 🙂
LikeLiked by 2 people
A oferi totul nu înseamnă neapărat a te sacrifica. De fapt, când oferi cu adevărat, e o placere, nu e o datorie. Ești fericit când ai ceva de oferit, nu pentru binele celui care primește, ci pentru plăcerea ta de a oferi. Oferi pentru ca ai ce sa oferi, nu pentru ca vrei ceva la schimb.
Ceea ce am spus eu nu e foarte diferit fata de ceea ce ai spus tu. Când cuiva i se oferă ceva din placere (o placere provenita din dragoste, bineînțeles), acel cineva simte și el dorința de a oferi și se ajunge tot la un schimb de oferte. 🙂
LikeLiked by 3 people
Exact. Bucuria de a oferi celui drag, nu obligativitatea de a o face. Ai punctat excelent. 🙂
LikeLiked by 1 person
Vrei sa spui ca daca cineva iti da o palma, mai bine s-o ia la fuga ca in nici un caz nu-i oferi si celalalt obraz? Harsti, harsti si l-ai mazilit, asa-i? Inteleg ca nu esti patrunsa de spiritul mioritei, dar inca nu-mi dau seama daca esti rea sau buna?.
LikeLiked by 1 person
Sincer nici nu-mi pot imagina decât la figurat, dar nu i-aș oferi cu siguranță al doilea obraz.
Cred că unde dragoste nu e, trebuie să pleci pur și simplu, să nu rămâi cramponat în trecut și suferință pentru cineva care clar nu merită. Eu ironizez atitudinea, ipocrită zic eu, a celor care pretind că iubesc atât de mult încât își doresc ca cel care a plecat la o altă eventuală iubire să fie fericit. Eu cred că sunt și rea și bună, depinde de context, sunt cu siguranță rea da’ bună și îți mulțumesc că mă citești pentru că știu la ce text faci referire. 🙂
LikeLike
Sa înteleg deci,ca nu am descoperit acea “unica “femeie,pe care dealtfel,regele Solomon cu posibilitati înmiite,în comparatie cu ale mele,a cautat-o,iar dintr-o mie nu a gasit nici macar una.. În acest context,ma întreb,daca exista undeva aceea femeie,si cine o poate gasi…? Barbatul care gaseste o astfel de femeie,este cu adevarat fericit,vrednic de invidiat de toti barbatii din lume.:))
LikeLiked by 1 person
Cred că fiecare din noi suntem unici pentru cineva. Și dragostea există. E frumoasă când este ca un o floare într-un ghiveci, udată pe rând de cei doi parteneri.
Subiectul ironic al postării mele se referă la iubirea neîmpărtășită și fatalismul atitudinii. E o satiră la adresa unui calup de melodii, variațiuni pe aceeași temă: persoana părăsită care deși înșelată și sacrificată, este extrem de zen în ceea ce-l privește pe „fostul”.
Femeia pe care o cauți există cu siguranță. Sunt multe femei și mulți bărbați care merită toată iubirea și chiar o primesc. De fapt asta e iubire: nevoile și dorințele partenerului să fie prioritare dorințelor și nevoilor tale. Iubirea este mult mai mult decât chimia inițială și poezia de început, e sentiment, încredere, prietenie, râs, admirație dar și efort. O relație se întreține, se condimentează. Cu mii de gesturi care ajută „floarea” de care spuneam să se mențină verde. Știi despre ce vorbesc pentru că ai citit articole pe tema asta la mine.
Cred că regele Solomon n-a fost prea norocos. 🙂
LikeLiked by 2 people
P.S….O astfel de femeie,merita toata IUBIREA, orice sacrificiu,chiar sacrificarea propriei vieti ,în schimbul salvarii ei…:)
LikeLiked by 1 person
😮 cred ca nici eu…
LikeLiked by 1 person
Bănuiam eu. 😀
LikeLiked by 1 person
Că bine le zici… 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc. Când mi se pune pata… 🙂
LikeLiked by 1 person
Uneori e bine sa ni se mai puna si pata, nu? 😀
LikeLiked by 1 person
Sigur! 🙂
LikeLiked by 1 person
😀
LikeLiked by 1 person
și cioran pornise cândva o polemică pe tema asta, a fatalismului românesc. la cântece însă cred că dă mai bine la public jelania decât mulțumirea, acceptarea…
LikeLiked by 1 person
Probabil că este comercial, dar e așa de general-valabilă într-o mulțime de melodii… Pe de altă parte este trăsătură recunoscută ( baladele populare – miturile românești).
LikeLike
Nu cred că este vorba despre iubire…?! Este mai mult un carcalete de emoții, de sentimente…Cum poți să faci fericit pe altcineva?! Dacă cunoști fericirea, dacă EȘTI fericire, aceasta se revarsă asupra întregului, începând cu proximitatea în care te afli… Dacă ești parasit/ă, cum să nu mai iubești pe cel ce te-a parasit ? Oare iubirea poate fi condiționată de…circumstanțe? Dacă da, este orice…în afară de iubire. Este adevărat că suntem condiționați încă de la naștere și de aici pleacă toate confuzile. de fapt problema reală este aceea că relaționarea se bazează pe imagini, nu pe REALITATE, iar aceste imagini sunt viciate de ego.Este un subiect extrem de important.
LikeLiked by 3 people
Cred că iubirea față de partener este condiționată de circumstanțe. Chiar dacă în primul moment poate vorbi, să zicem, chimia, nu ai cum să nu filtrezi prin rațiune tot ce se întâmplă. Iar dacă cel pe care-l iubești îți face rău nu îl poți ajuta să te distrugă. Trebuie să te iubești și respecți și pe tine. Și astfel să-ți dai șansa să fii fericit/fericită cu cine te merită. Pentru că unde dragoste nu e, nimic nu e, deci pleacă și tu de acolo pentru ă nu poți găsi ceea ce nu e (am parafrazat vestitul citat).
LikeLiked by 1 person
Faptul că te părăsește nu înseamnă că nu-l mai iubești, înseamnă că nu te mai iubește și este mai bine dacă pleacă, decât să te mintă și să stea cu tine. De să ai resentimente? Acestea te ortăvesc în primul rând pe tine.
LikeLiked by 1 person
E uman să ai resentimente, să reacționezi la durere. Faptul că pleacă e un refuz la adresa ființei tale. Doare.
Ideea este să nu persiști în starea respectivă. Să treci la următoarea etapă din viața ta. Next!
Nu să cazi în ipostaza mioritico-fatalistă „și de-o fi să moooor…”. Nu. Luptă, fugi, râzi și UITĂ. Exact cum spui. Pentru tine. Pentru că tu ești unic, irepetabil, valoros.
LikeLiked by 1 person
Am mai discutat pe tema modului cum umanitatea ne dă circumstanțe nemeritate. TOCMAI că suntem OAMENI n-ar trebui să reacționăm astfel.
LikeLiked by 1 person
Reacționăm în funcție de circumstanță, de rană, de firea noastră… sunt tare multe necunoscute. Cu toții știm aproximativ ce trebuie, dar puțini acționăm ca la carte. 🙂
LikeLiked by 1 person
Buna Em. !
Esti si romanca si sanatoasa ! 🙂
Sunt de acord 100% cu ” filozofia ta de doi lei ” ! 🙂
Asa sunt si EU :
– ori e cu mine 🙂 ori e impotriva mea 😦
Cand fiinta e cu minte o iubesc din toata ❤ 🙂
cand pleaca de langa mine pentru altul, o urasc din toata ❤ 😦
In alta ordine de idei, da-mi voie sa te FELICIT din toata ❤ pentru LOCUL 10 ( zece ) obtinut in clasamentul final al competitiei SSB 2016 ! 🙂
Din cate imi amintesc, la o postare de-a ta inscrisa in competitia SSB 2016 ,
te-am vazut in TOP 10 ( zece ) iar azi am vazut c-atunci am vazut bine !!! 🙂 🙂 🙂
Felicitari si la mai SUS !!! 🙂 🙂 🙂
Cu stima si prietenie,
Aliosa.
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc mult, Alioșa! O să scriu o postare referitoare la experiența mea SSB. O să vin cu detalii. Zi frumoasă! 🙂
LikeLike
Singura iubire necondiţionată e cea pentru copii. Restu… cât să-aştepţi să ţi se-ntoarcă? Zic şi eu.
LikeLiked by 1 person
De acord. Iubirea este sentiment și muncă și condiție în relația cu partenerul. Nu iubești în orice condiții, orice ți-ar face. Pentru că nu te mai respecți pe tine însuți. Unde mai e iubirea față de tine, dacă tu-l iubești pe cel care ți-a făcut rău, care te-a trădat?
LikeLiked by 1 person
Da, până la trădare… Primul gând al meu a fost la iubirea neîmpărtășită. Cât să tot iubești așa, fără feedback?
LikeLiked by 1 person
Exact! 🙂
LikeLiked by 1 person
Esti totala Em ! Daca romanii sunt lacrimogeni, inseamna ca grecii sunt taietori de vene.Aia au o muzica de despartiri de tii lama aproape de tot mereu.Eventual o porti la tine ca nu stii cand se intampla sa plece iubirea vietii tale.
Cu filozofia ta sunt si eu 1000 % de acord.Daca ma iubeste e ok, dau si fac totul pentru el.Daca a plecat nu si-a putut atinge obiectivele., a picat evaluarea si ii doresc sa intre iar pe pozitie de juniorat in urmatoarea sa relatie :-))).
Suntem si sanatoase si romance, asa vreau sa cred !
LikeLiked by 1 person
Ha, ha…deci totdeauna se poate și mai și… e bine că nu suntem greci. 🙂
Deci românce sănătoase ne chemă. Buuun! 😀
LikeLiked by 1 person
Unde dai si unde crapa? Probabil un citat starnea mai putina agitatie filozofica decat aceasta satira. Dragostea neconditionata poate fi pentru Dumnezeu, eventual un parinte sau copil. Pentru partener(a) dezvoltam sentimente de dragoste. Ne place cum arata, dar iubim rasul, zambetul, felul cum vorbeste, sensibilitatea, sau duritatea, sufletul de copil sau de om matur, felul cum ne atinge, sau ne ridica daca suntem jos. Toate astea si multe altele pot constitui fiinta iubita. Iubirea se bazeaza pe daruire, si te poti arunca si in foc sau in apa in numele ei, dar implica si posesivitate. Iubim toate astea doar cand sunt ale noastre, si eventual putem plange dupa ele daca nu le mai avem, dar nu le putem iubi cand apartin altuia. Crestinismul ne invata sa ne rugam sa-i fie bine celui ce ne-a furat ceva, insa nu cred ca toate cantarile astea utopice au la baza ideologia crestina. Realitate umana pentru majoritatea dintre noi e alta. Cu mici exceptii despartirea e cu scandal, si atunci mai degraba spunem “arza-l focul si pe el si pe ea ca mi-a luat ce era mai de pret”.
Way to go Em!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc Mihai, mi-ai adus mingea la fileu. Exact acesta este și punctul meu de vedere și văd că l-ai citit din rânduri și printre rânduri. Am și sentimentul că răspunzi oarecum lui Călinakimu. Nu știu dacă va citi pentru că e re-play la mine. Mulțumesc mult pentru punctul de vedere. 🙂
LikeLike
Și eu, care nu m-am lăudat cu patriotismul meu niciodată, uite unde se ascundea românca adevărată 😆 .Nu mă lansez acum în definiții ale iubirii, poate nu am trăit eu niciodată așa ceva. Dar când mie mi s-a pus pata pe cineva, nu o mai șterge nici cu toată apa din Dunăre și nici cu toată indiferența din lume. Nu știu dacă e iubire, poate e obsesie, poate e doar atracție sau altceva. Cert este că nu mă pot îndrăgosti de o persoană doar pentru că mă iubește și doar pentru că mă tratează cu tandrețe, atenție și alte chestii dulci. Poate să fie frumusețea, bunătatea și deșteptăciunea întruchipate. Nu pot și pace! La mine iubirea este necondiționată. Nu iubesc pentru un motiv. Iubesc și atât. Și mă ține, nu glumă! Nu știu de ce, în niciun caz nu mi se trage de la educație. Mama e o persoană cu picioarele foarte bine înfipte în pământ, la capitolul acesta gândește la fel ca tine: cum să iubești pe cineva care nu te iubește?! Nu merită decât să îl blestemi și cam atât 😆 . Eu nu pot fi așa, deși uneori tare aș vrea. Și nu, nu are nicio treabă cu religia, nici măcar nu sunt credincioasă. Pur și simplu mă simt bine când știu că acel om care a corespuns idealului meu (și sunt o perfecționistă fără cusur) există acolo undeva și vreau să îi fie măcar lui bine. Îl văd ca pe o parte din mine. Nu sunt ipocrită deloc afirmând asta, ba chiar sunt o egoistă de felul meu. Îmi iubesc familia și cam atât, de ceilalți nu prea mă leagă vreo afecțiune. Interese profesionale, sociale și cam atât. Dar când mă îndrăgostesc, mă consum până la autodistrugere. Doar așa pot eu ”iubi”, n-am trăit niciodată iubirea asta liniștită, tonică, împărtășită. Poate pentru că îmi doresc mai mult decât mi se cuvine, sunt mereu în contratimp. Nu îmi văd lungul nasului, și la propriu, și la figurat 😆 .
LikeLiked by 1 person
Și nici nu înțeleg cum poți întoarce imediat spatele cuiva care a ales să pună punct relației. Sentimentele profunde nu dispar la comandă. Nu iubesc pentru că mă iubești. Nu mă mai iubești, gata, te urăsc. Mi-am luat jucăriile și am plecat 🙂 . Pur și simplu se întâmplă ca și sentimentele să dispară, mai devreem sau mai târziu, din diferite motive. Nu cred în cuplul perfect și în iubirea fără moarte. Se întâmplă ca unul să vrea să iasă din poveste mai devreme. Dacă e destul de tolerant, întreține în continuare relația. Dacă nu…Dar ce a fost rămâne frumos. Nu orice poveste în doi ia sfârșit pentru că unul sau altul are o vină. Ci pentru că toate lucrurile au un început și un sfârșit. 🙂
LikeLiked by 1 person
Vezi? Amândouă avem dreptate, pentru că ne spunem adevărul propriu. Privit din unghiuri diferite. Când e vorba despre abstract, despre sentiment sau suflet filtrăm prin noi, etichetăm cu ceea ce simțim.
Nu poți pune punct și gata. De acord. Mă așteptam ca cineva să mă taxeze, să-mi spună că nu e un buton pe care să-l pui on/off.
Eu cred în cuplu perfect (atât cât poate fi termenul acesta aplicat la umanoizi) și în iubire fără moarte, sau până la moarte. Cred argumentat, dar ochii care văd aceste commenturi mă obligă să mă opresc aici.
Este inevitabil să nu suferi când el/ea pleacă și tu îl vrei. Îl vrei cu atât mai mult cu cât nu poți să îl ai și atunci îl idealizezi, îl vrei cu dor, cu disperare. Dar nu îl vrei pe el ci imaginea din capul tău. Pentru că orice om, cât ar fi el de minunat e totuși… om, cu bune și rele. E ca și cum îți dorești enorm să ai o casă cu vedere la ocean. Lupți foarte tare să o obții, te sacrifici. O ai. După o vreme ești atât de obișnuit cu aceeași imagine, (frumoasă, e drept) că nici nu
o mai vezi.
Eu cred în iubire și în cuplu. Iubirea nu e îndrăgosteala nebună de la început și visul din noi, ci sentimentul de apartenență. Când ai senzația că ești al acelui om. La fel cum ești a părinților tăi. E complicat și nu e doar sentiment. E și muncă, e prietenie, e încredere, e prietenie, e împărțire. Sigur că e și pasiune.
Sunt dovezi pe care nu le ceri dar le primești și construiesc.
Un om care te apreciază, care-ți iubește cu adevărat sufletul nu are cum să plece. Dacă o face înseamnă că nu e scris în stele 🙂 să-ți fie. Și atunci tu nu ratezi șansa la, hai să nu zic fericire, dar la liniște sufletească, doar cramponându-te de cineva care nu te vrea??
Când se produce o ruptură de obicei iese urât. Și atunci tu, cel lezat ai putere să te pui pe tine la o parte și să te rogi să fie fericit cel care ți-a făcut rău?
LikeLiked by 1 person
Da, ai dreptate, într-o iubire de-asta neîmpărtășită e mai mult idealizare, tânjirea după ce nu îți mai este permis, accesibil. Mai ales când ai pierdut ceea ce găsiseși cu greu, după ani de așteptări/căutări. Ce-i drept, eu nu am trăit până acum această iubire împărtășită, nu toți suntem norocoși/iubibili 🙂 . Poate a ținut cineva la mine la un moment dat, dar eu nu am putut să îl văd decât ca pe un amic, cu toate eforturile lui și cu toată dorința mea de a mă îndrăgosti, a fost așa, un fel de ajutor la nevoie, umăr pe care să plâng, afecțiune colegială și cam atât (deși am greșit complăcându-mă în această relație, probabil din teama de singurătate, am adus suferință la rândul meu, probabil). Da, nu e numai îndrăgosteala de început, asta se estompează, se transformă în altceva, dar trebuie să fie ceva la început, o scânteie, de la care să se poată porni și construi. Mă consider o familistă, tânjesc după stabilitate, dar până nu o să trăiesc asta, mi-e cam greu să mai cred… Mi s-a întâmplat și să se termine urât, și atunci am încercat să îmi spun că dragoste cu sila nu se poate, că nu a fost niciodată sau că a fost doar din partea mea. Am oscilat între ură și afecțiune, e o linie foarte subțire între ele. Dar mi s-a întâmplat și să se termine prietenește, dacă îi pot spune așa. Nu am putut păstra resentimente, am înțeles, deși mă doare că e cu altcineva (între noi fie spus, o invidiez pe ea, oricare ar fi 😆 ) și regret că nu a durat 🙂 .
LikeLiked by 1 person
Fără scânteie și fluturi nu se poate. E piesa de rezistență din start. Dacă nu există atracție la început, oricât de bun la suflet ar fi el/ea, nu poți. Dragoste cu sila nu se poate. Și cel mai urât pe lumea asta mi se pare dragostea cu un sens. Indiferent care e rolul (că iubești, sau ești iubit).
O să vină cu siguranță acela care-ți va răsturna convingerea ta că nu ești norocoasă/iubibilă. Știi când? Atunci când vei aștepta cel mai puțin. Fiecare sac își are petecul. Păstrează acest mesaj de la mine, nu pentru că voi dori să-ți spun: vezi? ți-am spus eu! Dar ca să zâmbești tu cuvintelor tale. 🙂
LikeLiked by 1 person
Eu, prin prisma experienţelor mele, doar zîmbesc. 🙂 Şi doresc tuturor iubire adevărată (ciudată sintagmă!) în ambele sensuri, dincolo de spaţiu şi timp! 😉
LikeLiked by 1 person
Cred că este cel mai cuminte și domestic și pacifist și cum vrei tu comentariu de la tine. Eu îți mulțumesc de urare. Și doresc la fel acest lucru tuturor, pentru că atunci când iubim chiar devenim mai buni. 🙂
LikeLiked by 1 person
Să fim mai buni, dară! 🙂
Mulţumesc!
LikeLiked by 1 person
Să! :)))
LikeLiked by 1 person
“Numai tu mai lipsesti de aici”, s-ar spune. Sa comentez eu despre satira si iubire, doua-n-truna… Nu pot! Dar, pot sa citez pe un celebru, hihi, pe mine… “Nicio iubire nu poate rezista dacă primește doar. Un pian abandonat își dă și ultima notă pentru cineva care îl restaurează la gloria sa de odinioară. Un pianist crescut la picioarele unui pian își varsă și ultima picătură de sudoare pentru a restaura locul ce i se cuvine mentorului său, pianul. Anii au trecut și cele două ființe din umbră au crescut împreună în contrast cu singura jucărie pe care pianistul o avusese vreodată, un acordeon din pluș, ce încă păstra neștearsă octava ce i-a hașurat blănița. Nu își amintea de unde îl primise, dacă îl primise vreodată. Părea mai curând a fi un gardian al notelor și al supraviețuirii. În anii ce s-au acoperit de uitare, pianistul și-a readus la strălucire pianul. Un singur lucru mai lipsea – Concertul Extraordinar al unui pianist secret.” Doar ca, protagonistii nu sunt intru totul oameni. Si, dragostea lor le-a reusit. Am mesterit eu sa le reuseasca…
LikeLiked by 1 person
Când e dragoste, protagoniștii pot fi cine vor ei. Important este ceea ce împărtășesc și firește… concertul. Mulțumesc pentru celebrul citat din … tine. 🙂
LikeLiked by 1 person
esti sanatoasa… si romanca… asa ca nu te speria… ci bucura-te ca esti iubita… si niciodata sa nu fie altfel in viata ta…
stii… mereu m-am gandit… cine oare este naiba asta??? si de ce nu se scrie cu n mare de tipar???
ca sa vezi cate ma framanta pornind de la pangerea iubitului… iubitei… placat… plecata… spre altii sa ii ia…
LikeLike
E urâtă exprimarea mea, știu. Eu nu prea vorbesc urât, e cam maximum ce dau. Fiind nume propriu ar trebui scris cu literă mare de tipar, dar pentru că disprețul meu este concentrat în acest cuvânt nu-i fac onoarea de a-l înnobila cu majusculă. 🙂 Naiba este un nume dat diavolului. Corect gramatical este cu literă mare, pe net îl găsești în ambele variante, dar ca licență poetică poate fi utilizat cum vor mușchii autorului. 🙂
LikeLike
După cum s-a văzut și constatat de cercetători, omul nu are calitatea de a fi monogam, precum alte specii. De aceea, iubirea lui este condiționată și limitată, în pofida credinței că există un suflet pereche și o dragoste dezinteresată. Sunt doar iluzii, pe care cei mai slabi din fire și le inoculează. Deduc că tu ești tare și pragmatică, deci neapărat ești româncă. 🙂
LikeLiked by 1 person
Eu chiar cred în suflete pereche și iubire nelimitată, decât poate de viață. Fără a fi slabă din fire. Dar nu cred în lamentări și ridicări de statui unei persoane care a plecat. Dacă a plecat ducă-se… Așa cum am spud iubirea nu este doar poezia/chimia de început ci și efort, construcție, deci muncă. Atunci când pui persoana iubită pe primul plan și pe tine pe planul doi, nu prea ai cum să alergi în alte curți, pentru că tu ești… pe planul doi. E complicat. Dar mai simplu decât pare. 😀
LikeLike
Si eu sunt de acord cu filosofia ta 😂😂😂
LikeLiked by 1 person
Deci suntem cam românce. 😀
LikeLike
Claaar
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLike
Tare mult as scrie pe tema asta, mai ales ca pot fi detasata, oarecum, stiindu-mă intr-o relatie cu iubire reciproca, dar cu unele amintiri neghioabe la purtator. Sunt, insa, obosita cronic și mă gandesc doar ca esti totală cu asocierile astea ale tale. Am zambit și m-ai pus pe ganduri, și ai readus vreo cinci amintiri la fileu. Mamăăăă, daca as avea eu putere si chef sa scriu despre neiubirile mele. Dar de 3 ani..doar cateva ….articole ratacite, care imi par la fel, ..am pe blog..
LikeLiked by 1 person
Probabil că va veni vremea când vei scrie și despre acele amintiri. Stau la coadă în cerneala din penița virtuală și le vine rândul câteodată. Când ne așteptăm mai puțin. Mie mi-a venit așa, un gând răzleț provocat de prea multe melodii pe aceeași temă. Versuri diferite, linii melodice diferite, dar aceeași idee. 🙂
LikeLike
Ba eu sunt de acord cu tine! La ce atâtea lamentări, dacă tot „s-a rupt căruța-n drum” și nici nu se mai poate repara? Mi-am amintit de un banc tare amuzant: nevasta se decide să-și părăsească bărbatul și pleacă hotărâtă la mă-sa. În urma ei, tocmai când ieșea din bloc, se aude o bubuitură îngrozitoare. S-o fi sinucis? – se întreabă ea. Dar de unde. Ex-soțul tocmai desfăcuse fericit șampania! Uraaa! Așa că, mai bine să dai o petrecere, decât să faci cine știe ce prostie și să-ți faci praf viața! 😀 Mă rog, ca să ajungi la această înțelepciune, trebuie să dai și cu capul de prag, mai întâi. Ca să știi cum e, nu de alta!
Numai bine îți doresc cu drag!
LikeLiked by 1 person
Bun banc! 😀 Și eu votez cu șampania. E inevitabil în viață să nu ne zdrelim genunchii la un punct, dar trebuie să ne ridicăm cât mai repede, că a doua zi răsare soarele. La fel, Alex! O săptămână cu soare! 🙂
LikeLike
Eu cred că eşti al naibii de sinceră! Ceea ce te face o româncă veritabilă şi o femeie adevărată. Pentru mine prefăcătoria e josnică şi nedemnă, mai ales sentimental. O femeie care renunţă la bărbatul ei cu uşurinţă şi se mai şi roagă să îi fie bine în braţele alteia este fie una care nu l-a iubit cu adevărat, fie are pe altul şi îi este indiferent că pleacă.
LikeLiked by 1 person
Mă bucur că ești pe aceeași linie cu mine și cu… firescul meu. :)))
LikeLiked by 1 person