20160424_172942Zile de floare. Primăvara somnoroasă… Un luni ploios,  generos în copaci înmuguriți. Eu săracă-n vorbe… cu voia mea. Interdicție. Autoimpunere.

Unii dau și-n floare… Cei mai îndrăzneți… sau inconștienți… se aruncă-n pasiune cu haina lor cea mai bună. Dacă le frânge inima vreo noapte aspră e vina lor.
De ce s-or fi grăbind?
De ce ne-om fi grăbind?
Copacii (unii) ca și oamenii (unii) își dau inima prea repede, prea ușor, prea ieftin. Fără calcule prealabile. Fără socoteli. Doar așa, pe un „O să fie bine!”

Să fim buni, să fim mai buni. Să ne agățăm în pod culorile reci și iernile și ploile și dorințele și gândurile și umbra din spatele pleoapei.
Să fim mai buni! Sau măcar să încercăm…

(Oare există, chiar există suflete tăbăcite ca talpa de elefant? Suflete prin care curge doar liniștea unui tic-tac firesc de inimă?)