Cât pot de mult. Știu și văd și eu că devin plictisitoare. Cu atâtea flori și frunze și copaci. Ba că cerul e nu știu cum. Ba că soarele apune în cerculețe mai pătrățoase… … Ba că am văzut un melc cu personalitate. Ba un broscoi, care era așa de interesant brotăcit, că sigur de fapt e un prinț. (Nu. Nu l-am pupat.)
Ba niște căprioare care s-au apropiat incredibil de mine, sau eu de ele.
Cred că și ele s-au plictisit să mă tot vadă. Dovada e că mă lasă să mă apropii cât vreau eu și nici măcar nu se întrerup din păscut.
Sper să fie printre ultimele postări de genul acesta, sau măcar să mi se aprindă vreun beculeț și să mai scriu și despre altceva. Ca să fie varietate.
Pe fb o prietenă mi-a spus că să mai hooo cu ele că ar cam ajunge. Jur că-i dau dreptate. Dar e parte din mine…
Ce să fac?