Fetița este, prin definiție, prințesă. Așa se naște. Cine nu cunoaște relația aceea specială între fetiță și tatăl ei?
Crește frumos și e fragilă. De aceea e ocrotită mereu. De tata.
Vorba cântecului: ce nu poate ea, poate tata, ce nu știe ea, știe tata… Tata e atent ca, nu care cumva, vreun nenorocit să se apropie de comoara lui…
Cu toate astea, într-o zi vine un el și dărâmă tot ce-a construit tăticu’.
Cum? Simplu. O ia. O iubește nițel. Și după o vreme o lasă. Îi dă papucii și-i demonstrează că nu e ea chiar așa de specială cum a fost învățată să creadă. Că o fi ea prințesă, dar e plin pământul de prințese. O fi ea frumoasă și deșteaptă, dar nici celelalte nu-s de lepădat…
Prințesa lu’ tata bocește luni întregi după el, nenorocitul care i-a frânt inimioara, nenorocitul pentru care nu a fost decât o piesă de colecție. Și nu înțelege.
Self-esteem-ul dărâmat zace împrăștiat în cioburi. Ea cu ochii ei l-a văzut cu alta, după ce-i spusese de nenumărate ori că o iubește, că o adoră, că o divinizează.
Și l-a crezut. Cum să nu-l creadă? Părea atât de sincer…
Se petrece fenomenul invers din basme. Acolo broasca e sărutată și se transfomă în prinț. Realitatea proiectează prințesa lu’ tata într-o broască, într-un lac plin de broaște. Toate foste prințese. Toate purtând botezul deznădejdii, gustul refuzului și umilința.
Nenorocitul nu s-a luat doar pe el, dar i-a spart globul de cristal construit de tata.
A anulat puterea de super-erou a lu’ tata și, ca într-un soi de non-basm, prințesa lu’ tata a devenit femeie obișnuită.
Iar tata este pentru prima dată neputincios… Prințesa lui suferă din dragoste pentru un nenorocit. Care, într-o zi va avea și el o fetiță, o mică prințesă frumoasă, căreia îi va construi un glob de cristal… Va fi atent ca nu care cumva vreun nenorocit să se apropie. Cu toate acestea, într-o zi un el va veni și o va săruta… iar prințesa se va transforma în broască… într-un lac plin de broaște… toate foste prințese… toate purtând gustul refuzului… umilința.
Sweet & Salty 
Lumini si umbre,viatza si moarte,frumos si urât,pozitiv-negativ e.t.c.,dualiitate prin care se manifesta existenta perceptiei constiente,rationale,caracterizata de o ‘framântare’ continua,de o miscate ciclica perpetua,dincolo de relatia spatio-temporala a Existentei Necuprinse de limitele ratiunii omului limitat (deocamdata) de originea materiei ‘moarte’ din care este facut…(pamântul). De aceea,este necesara “nasterea din nou” (abandonarea materialismului,mort,pastrînd existenta elementelor vii,ce se gasesc în apa si Duh ‘aer’ )
LikeLiked by 1 person
Iosif, am citit de trei ori mesajul tău și nu am găsit nici un punct comun cu articolul meu. Scuze! Dar… unde-i hașul? 🙂
LikeLike
Sensul existentei. Perceptia vietii generalizata.:)
LikeLiked by 1 person
Aici e vorba de o satiră. Am satirizat exagerarea părintelui prea permisiv cu odrasla din dotare, în cazul acesta fata. Dorința părinților de a-și proteja excesiv copiii ajunge să fie distructivă, pentru că lor (copiilor) li se atrofiază instinctul firesc de apărare pentru „jungla” numită viață.
LikeLike
Așa este, dar cu puțin noroc și minte prințesa poate găsi un prinț care să fie alături de ea. În plus, chiar dacă nu are norocul ăsta, va avea întotdeauna un loc în care se va simți prințesă și unde va fi așteptată cu brațele deschise 🙂
LikeLiked by 1 person
Da, se prea poate. Dar acestea sunt excepțiile de la regulă. Viața ne cam trece și prin faza „broască” depind de noi să facem saltul pe uscat, sau în lac. 😀
LikeLike
Orice prințesă trebuie să-și amintească, că este femeie, iar nenorocitul ăla o va ajuta. Asta văzut din perspectiva pozitivă. Că în tot răul îi și un bine… zic înțelepciunile pământului.
LikeLiked by 1 person
Facem cunoștință cu realitatea, cad ochelarii de turtă dulce și next time avem temele făcute. 🙂
LikeLiked by 1 person
Asta este mersul , nu?
Umanii nu stiu sa invete din experiente…
LikeLiked by 1 person
Exact. Oricâte sfaturi, povești, exemple etc am primi. Până nu atingem noi flacăra să ne convingem că arde, nu ne lăsăm. E mersul… da. 😀
LikeLiked by 1 person
Prințesele pot fi și războinice și atunci să-i vezi pe bieții…prinți. 🙂
LikeLiked by 1 person
Exact. Atunci se schimbă datele problemei. Cu 180 de grade. 😀
LikeLiked by 1 person
Fain articol 🙂
Ei bine, fiecare dintre noi este o prinţesă. Ceea ce nu multe înţeleg este că prinţesele nu trebuie dominate de către o entitate masculină. Trebuie doar să îl asculte pe tata.(cât pot)
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! Când prințesa are personalitate e mai greu să fie transformată în broască. 😀
LikeLike
Dacă va deschide bine ochii şi va învăța să nu fie doar o prințesă neputincioasă, atunci lucrurile se schimbă:D dar poate că şi super tăticii ar trebui să le ajute să-şi dezvolte şi latura asta defensivă /+ofensivă
LikeLiked by 1 person
Unele (majoritatea cred) deschid ochii. Dar șocul primei „înfrângeri” le cam dă cu fundul de baltă. 😀
LikeLike
M-am prins! Deci tatii sunt tati pentru odrasla lor si nenorociti pentru odraslele celorlalti tati care si ei, la rindul lor, sunt nenorociti. 😆
Pai daca e sa cred ce spui tu, de ce n-as crede si ce spunea Napoleon care afirma ca “toate femeile sunt imorale, cu excepţia mamei; să nu uităm însă că şi ea e tot femeie 😆
Bag sama ca ne-nvirtim in jurul cozii, ca Azor 😉
De ce Azor? Pentru ca intr-o zi Azor se lingea pe puta. La un moment dat se opreste, intrebindu-se “bai da’ ce fac eu aici, dau sau iau?” 😆
LikeLiked by 1 person
Nu. Tații sunt tați doar când sunt/devin tați. 😀 Există o perioadă înainte, când zburdă printre prințese… 😀
Sigur, tu crezi ce vrei. 😀
LikeLike
Sweetie, eu n-am scris ceea ce cred, am comentat ceea ce ai afirmat, tu si altii. Sper ca s-a observat. 😉 Adica, pot fi diplomat in comentarii, ca si un idiot de politician poate fi, dar prefer sa fiu sincer, cu argumente. 😉
LikeLiked by 1 person
Papa, „crezi ce vrei” se referea la ce credeți tu și Napoleon. 😀
Sigur, așa te vreau, sincer și cu argumente. Cum altfel? 😀
LikeLike
Pe Napoleon sau cine o fi fost ala, ca din cite am citit, nici Hugo n-ar fi avut vreo parere diferita, l-am citat, nu aprobat. Dar am facut-o pentru a-ti arata versiunea masculiana a ceea ce ai afirmat. Nu-i asa ca o dezavuezi? 😛
LikeLiked by 1 person
Papa, părerile sunt împărțite, în ceea ce privește ce ai spus tu.
Experiența personală are un cuvânt greu.
Aici e o satiră la adresa taților super-protectivi. Sunt convinsă că și tu ai exemple în jurul tău. Sigur că eu am ales aici varianta „tata”, dar putea la fel de bine să fie „mama”. Mă mai joc eu așa, înțepător-înțepăcios. 😀
Mi-a plăcut răspunsul tău. A fost o replică de 1-1. De acord. :))))
Urmează o satiră pe tema asta? 😀
LikeLike
Sweety, you know I love you, si nu e vorba ca nu se intimpla asa cum spui sau ca nu se intimpla asa cum spunea Hugo si probabil Napoleon. Ce spun eu e ca nu putem generaliza si asta ti-am mai spus-o, pare-mi-se 😆
Astept satira, numai sa nu ma vizeze 😆
LikeLiked by 1 person
Nieeee!!! Tu să o scrii! Ti ai adus-o pe tapet. 😀
Nu putem generaliza. Dar satira e o schiță desenată cu o carioca cu vârf gros și culoare țipătoare. 😀
LikeLike
Unele au norocul să rămână prințese toată viața, dacă au știut să aleagă un prinț supus și orb la alte farmece. Ba chiar pot transforma mulți astfel de prinți în broscoi.
LikeLiked by 1 person
Așa este. Multe devin regine din prințese. Însă o dezamăgire în dragostea este aproape un firesc în viața fiecărei persoane. 🙂
LikeLiked by 1 person
C’est la fuckin’ vie, opposites attract, Legea Echilibrului Universal şi o mie de alte definiţii diferite pentru acelaşi fenomen: shit happens. 🙂
LikeLiked by 2 people
Cam despre asta este vorba în propoziție. 😀
LikeLiked by 1 person
Mă bucur c-am nimerit-o. 🙂
LikeLiked by 1 person
Când n-o nimerești tu? 😀
LikeLiked by 1 person
Iată o întrebare la care n-aş şti să răspund. 😀
LikeLiked by 1 person
E perfect cum ai răspuns. Șmechere. :)))))
LikeLiked by 1 person
LikeLiked by 1 person
Odette culegea flori pe-o pajiste,geniul rau, o zareste si o transforma in lebada.,asa ca,de n-arfi nu s-ar povesti . 🙂
LikeLiked by 1 person
Ce frumoooos!!!! Bravo! E în ton. 😀
LikeLiked by 1 person
Multumesc, D-na profesoara!
LikeLiked by 1 person
❤
LikeLike
He, he! Grea temă. Așa-s tăticii ăștia de fete, care chiar cred că fetițele lor sunt cele mai minunate prințese de pe pământ. Și, așa cum spuneai, sunt gata să le răsfețe și să le cocoloșească în cel mai defectuos mod, căci nu așa le pregătesc pentru bătălia dură a vieții. Primul pas, prima experiență – pot fi eșecuri dure și chiar demolatoare. Cum spunea cineva mai sus: mai bine să fie învățate să fie „prințese-războinice”, luptătoare pe scena vieții, gata să facă față provocărilor. Eu cred că dorința fetelor de a fi niște veritabile „prințese” trebuie să se vadă nu în fițe și toane, ci în eleganță, gingășie, sensibilitate și alte calități spirituale deosebite. La fel și cum băieții ar trebui să fie bine educați de către tați, cum să ajungă adevărați bărbați, cu demnitate, curaj, onoare tenacitate și alte calități necesare pentru un adevărat „cavaler”.
Numai bine și o duminică frumoasă! 🙂
LikeLiked by 1 person
De acord cu tine. Sper că nu te-ai simțit ofensat în calitatea ta de tată de fetiță. E o satiră, nu o etichetă generalizată.
La fel să aveți și voi, duminică plină de soare! 🙂
LikeLiked by 1 person
Eeee, cum să mă simt ofensat. Oricât de satiric ar fi tonul, ceea ce spui este atât de adevărat. Din multă dragoste, părinții fac greșeli mari cu răsfățul copiilor și cu greu recunosc acest lucru sau chiar nu recunosc deloc. Ce crezi că eu nu intru în această categorie, cu gâza mea? Dar i-am promis că o învăț să bată bine băieții! 😀 Măcar să nu rămână cu buza umflată, fără să-l pocnească pe „inculpat”!
Numai bine îți doresc!
LikeLiked by 1 person
Super. 😀 Duminică frumoasă! 🙂
LikeLike
Sava, ai simplificat povestea! De fapt, tații care-și cresc fetele ca pe niște prințese sunt fie mână de fier în mănușă de fier, fie mână de fier în mănușă de catifea. În ambele cazuri când apare făt-frumosul, tăticu i-ar lua gâtul fără argumente logice, c-așa-i în freudism. Care e o tâmpenie, știu, dar se verifică mereu. Fetițele astea crescute între gratii cu sârmă ghimpată sau în colivii aurite și matlasate de către tătuți dictatoriali pe față sau sub acoperire, nu-și aleg un iubit, se aruncă cu capul înainte, în barca primului desperado care-i trece pe sub balcon. Făr-frumosul, chiar dacă are ștofă bună, când vede atâta disperare și abandon necondiționat din partea prințesei, și-atâta determinare să-și pună pirostriile cu dumnealui, se cam sperie, se cam retrage, până la urmă se măgărește și-i dă șutul decisiv în cur.
Tinerii pretendenți la grațiile prințeselor cu tați care le țin în turnul de fildeș mai pe față sau mai discret, pot fi niște băieți de treabă, inițial, care nu suportă să fie sufocați. Atunci se dau peste cap și se fac broscoi. Mai târziu, găsesc o fată drăguță, pe picioarele ei, cu drept de veto, cu un tată mai indiferent la prințeseală și devin niște cavaleri adevărați care se dau peste cap s-o obțină. Firește, ulterior devin tați și povestea devine iar dihotomică, avem barianta A și varianta B și nenumăratele lor variațiuni pe aceeași temă..
Fără supărare!
LikeLiked by 1 person
Renato, dragostea mea, afla ca si eu, tata cu miini delicate si maniere elegante, i-as rupe picioarele fat-frumosului care s-ar da la fiu-meu 😆 😆 😆
LikeLiked by 1 person
😀
LikeLike
Nici o supărare. M-am amuzat citindu-te. Foarte fain!!! De acord cu tine.
Sunt enșpe mii de variante, e adevărat. E și cea în care fetița nu e musai prințesa lu tata, dimpotrivă… Depinde și de caracterul fetei, prințesă, ori ba. 🙂
LikeLike