Tags
atac, Copacabana, crimă, cruzime, hoți, Rio, Sugar Loaf Mountain, tavele, turist, vacanța, viol, violența din Rio
Vacanța braziliana a debutat cu stângul și s-a terminat cam de o sută de ori mai prost. Însă între coperțile primei zile și ultimei seri, a fost un interval de vis, genul de vacanță cu personalitate, care te marchează într-atât, încât devine punct de referință pentru vacanțele ce vor urma. (Voi reveni cu traseul din Rio).
Eu am trăit fericită fiecare moment. Ochii au fost fascinați de imagini și informație, papilele gustative invadate de bucătăria lor tradițională, sufletul a absorbit exotism, culoare și muzică la spectacole, iar trupul s-a simțit răsfățat pe plaja argintie, de valurile oceanului, destul de nărăvaș în luna de mai tomnatic.
Azi am văzut o fotografie, și din cauza asta, ultima seară a ieșit la suprafață ca uleiul deasupra apei, sărind ordinea cronologică a evenimentelor.
Trebuie să spun că toată lumea ne-a avertizat asupra violenței din Rio: prieteni, cunoscuți, necunoscuți, recepționeri de la hotel etc. Până și un polițist m-a oprit pe stradă și mi-a spus prietenește că ar fi mai bine să-mi scot de la gât tentativa de lănțișor de aur pe care o purtam. Însă eu, trăind în bula mea roz, unde toată lumea e prietenoasă și cerul albastru și soarele cu happy face (chiar și când plouă), am ignorat cu grație sfaturile primite. Pe o ureche mi-au intrat (dacă au intrat) și pe cealaltă au ieșit netulburate.
E drept că, mergând de la aeroport spre hotel, am văzut cartiere care-și țipau strident sărăcia dezgustătoare, tavele cenușii înșirate ciudat, într-un chin arhitectonic pieziș, plantate direct în piatră, toate împestrițate cu fețele oamenilor, sugestiv amprentate de combinația dintre durere, cruzime și lipsă.
Odată ajunși în Copacabana, ochiul a fost spălat imediat, cel puțin pe moment, de imaginile nefericite, văzute din mersul taxiului și inundat de luxul și tihna respirate armonios de peisajul urban, de culorile oceanice și bucuria turiștilor, asortați și ei cu mediul în care se scălda o iluzorie perfecțiune.
Zilele au fost pline. Am umblat mult și făcut mii de fotografii. Ajungeam târziu în noapte la hotel și nu apucam să-mi descarc pozele în laptop, deși îmi propuneam zilnic asta. Adormeam frântă în drumul spre pernă.
În ultima seară am zăbovit mai mult, ne-am plimbat pe mal, am ieșit din Copacabana și trecut în Leme, zona mai modestă, din vecinătate. Doream să ajungem cât mai aproape de Sugar Loaf Mountain.
Plaja se întindea leneșă în fața noastră: o negresă mică, delicios de serioasă, se juca în nisip. Purta un costum de baie roșu cu buline albe, care contrasta perfect cu ciocolata pielii. O pereche de îndrăgostiți se sărutau, absenți la trecătorii, tot mai puțini, ce-i drept. Era atmosfera aceea caldă de vacanță, în care te abandonezi cu totul. Printre cei care mi-au atras atenția a fost și un bărbat scund, cu tricou albastru, așezat pe nisip. Părea că se odihnește. Era măsliniu, cam așa cum sunt țiganii neaoși la noi și era complet îmbrăcat, distonând cu lumea din jur. Nu părea turist. Dar nu am dat importanță detaliului.
După vreo trei kilometri am ajuns aproape de Sugar Loaf Mountain. Eu nu mă puteam dezlipi de ceea ce vedeam, deși se înnopta cu repeziciune, iar noi eram departe de hotel. Era ultima seară…
Ne-am întors pe același traseu, tot pe malul oceanului. Tot fără grabă. Era o noapte calmă, luminată feeric de o lună clară, ca un felinar puternic. Nici nu am observat că rămăsesem singuri: doar noi și oceanul. Făceam poze nesătulă, să prind fiecare nuanță, fiecare schimbare.
Foarte aproape de Copacabana, într-o porțiune mai pustie, în fața noastră a apărut de nicăieri bărbatul acela, pe care-l văzusem odihnindu-se îmbrăcat în nisip. Ne-a vorbit calm. Nu am înțeles cuvintele, dar am priceput sensul și mi-a înghețat sângele-n vene, pentru că tot de nicăieri au apărut încă trei indivizi. Trei negri mari, urâți, cu privire agresivă. Iar pe platforma de nisip de lângă plajă se mai vedeau încă trei, cei care supravegheau să nu se apropie vreun intrus, în timpul „operațiunii”.
Bărbatul care ne-a vorbit era mic de statură și hotărât. Părea șeful.
Totul s-a petrecut halucinant de repede. Nu era nici țipenie de om în jur. Ceva mai departe zumzăia strada, plină de restaurante, turiști, muzică, lumini. Absurd de aproape și totuși atât de departe.
Eu am la telefon o husă roz din piele, cu o curelușă, pe care o țin la încheietura mâinii. Poate fi ușor confundat cu un portmoneu. Unul dintre negri a încercat să mi-l smulgă. Dar nu l-am lăsat. Nu eram eu necăjită neapărat de telefon, însă nu apucasem să descarc pozele. Nu m-am gândit la altceva. Eram disperată că toate fotografiile de vacanță se duc. Știu, stupid. Dar în secunda aceea a fost grija mea cea mai mare.
Mi l-a smuls cu violență rupându-mi curelușa, iar când ochii ni s-au întâlnit m-am cutremurat. Privirea lui nu părea umană.
În secunda în care s-a apropiat de mine „animalul,” soțul meu a sărit să mă acopere cu trupul și brațele lui. Instantaneu, cu un click metalic, a apărut un cuțit cu lamă mare.
Nu pot să descriu șocul, spaima, disperarea, neputința….
Am început să țip și să plâng în același timp. Au vrut să tac, îi deranjam. Dar nu puteam. Gura mea scotea sunetele independent de creier, iar ochii îmi erau hipnotizați pe lama cuțitului. Nu îmi era frică, pentru că nu aveam putere să îmi fie frică. Eram desființată, transformată în obiect fără voință, fără putere, fără drepturi. Nu am gândit pe moment crimă, ori viol… nu am gândit nimic.
Ca un leitmotiv repetau una-ntruna „money, money, money”.
Șeful s-a așezat calm pe nisip, obișnuit deja cu sunetele pe care le scoteam, și a controlat cu minuțiozitate fiecare obiect din geantă de plajă.
La sfârșit s-au înțeles între ei, apoi mi-au înapoiat telefonul (am aflat mai târziu că evită să ia telefoane, pentru că pot fi ușor localizați și prinși).
Ne-au lăsat să plecăm repetând de câteva ori și arătându-ne cuțitul: „No polizia!”
Am ajuns la hotel și am povestit ce am pățit. Dar nu au sunat la poliție, nu s-au panicat. Erau obișnuiți. Ne-au spus doar că am fost foarte norocoși.
Ce să zic? Dădusem peste niște hoți de treabă.
Eu am făcut febră de la spaimă și trei zile am vomat încontinuu.
A doua zi, respectiv ultima de vacanță, am numărat orele până la plecarea din Brazilia și ochii mi s-au deschis brusc. Și am văzut. În sfârșit am văzut pe străzi, cum mișunau ca șobolanii, figuri măslinii obraznice, cu ochii lipiți pe gențile turiștilor, pe buzunarele și bijuteriile lor. Îi puteai depista ușor. Erau peste tot…
Era jobul lor. Sărăcia, disperarea, violența îi împingeau la asta. Turiștii sunt sursa lor de venit. Găini bune de jumulit. Atât. Pentru că ei s-au născut fără șansă, într-o țară unde rata criminalității este incredibilă (în favele, la fiecare câteva secunde, moare un om.)
Am respirat din tot sufletul abia când am ajuns acasă și am realizat minunea de-a fi în siguranță. Mi-am reluat firescul vieții, înțeșegâng că pentru mulți e un vis, căci ei trăiesc sub semnul nefirescului, în amenințare, în mizerie, în violență.
Și da: n-am glumit. La sfârșitul zilei, când am tras linia, concluzia a fost:
am dat peste niște hoți de treabă.
*Foto din top este întâmpinarea la Rio a turiștilor veniți pentru jocurile olimpice.
Raisa said:
Doamne, you are soooo lucky! As da orice sa merg acolo ❤ Poate o sa o fac, cand o sa fiu pe cont propriu! 😀
LikeLike
sweet & salty said:
A fost frumos, dar a dat cu virgulă. 😦
LikeLiked by 2 people
Rhea said:
Imi pare rau pentru patanie! Ati dat de niste hoti de treaba! Chiar asa!
LikeLike
sweet & salty said:
Să știi. Eu nici nu am realizat pe moment ce aș fi putut păți. Am fost paralizată la minte. După, discutând cu soțul meu, când mi-a zis că s-a temut pentru mine (gândindu-se la viol). Atunci am început să tremur și mai tare și să realizez că puteam păți orice, chiar și muri. E cumplit ce se petrece acolo.
LikeLike
Rhea said:
Este. Am incremenit citind. M-a linistit faptul ca ai scris articolul, asta m-a lasat sa cred ca sunteti amandoi bine. Si sunteti.
Aveti grija de voi!
LikeLike
sweet & salty said:
Suntem bine. Chiar suntem. Dar au rămas sechele. Eu m-am îmbolnăvit de la spaimă. Și chiar și aici tresar când întâlnesc persoane mai închise la culoare. E bine că am scris, deși am făcut-o foarte greu. Adică mie mi-e bine că am scos afară. Oricum a fost cumplit. Nu pot să descriu gheara din gâtul meu care mă sufoca…
Dar totul e bine când se termină cu bine.
Și la ce se petrece acolo, am scăpat foarte ușor.
LikeLiked by 1 person
Alex said:
Cumplită întâmplare! Și nu e prima dată când citesc despre asemenea pățanii în Brazilia. o țară cu multă nesiguranță și infracționalitate cumplită. Oricât de „exotică” ar fi o vacanță pe asemenea meleaguri, mai bine lipsă, decât să treci prin așa ceva, ce te marchează pe viață. Vorba ta, de la spaimă te îmbolnăvești de numa-numa! Bine că a trecut! Păcat că sunt atâtea lucruri frumoase de văzut pe acolo și la câtă lume vizitează Brazilia, ar trebui ca poliția să facă mai mult. Dar când atât de mulți oameni trăiesc la limita sărăciei, iar societatea aproape că îi împinge spre hoție…. degeaba ne dăm cu părerea, de departe.
Numai bine îți doresc și liniște sufletească!
LikeLike
sweet & salty said:
Ai dreptate. Să știi că nu am văzut atât de multă poliție niciunde, ca în Brazilia (acum au intrat în grevă, după ce noi am revenit), dar nu fac față.
Da, eu mi-am revenit. Însă cu siguranță în mintea mea au rămas sechele, pentru că spaima a fost uriașă. Dar… așa e viața.
La fel, să ai zi/seară frumoasă!
LikeLike
adndefemeie said:
Îmi pare rău pentru situația trăită. Nu pot da Like la articol, deși cuvintele tale mi-au făcut piele de găină. M-au dus cu tine pe plaja.
Bine ca ești bine. Ca sunteți bine. Ca ai împărtășit. Ca sa poți trece peste și ca sa poți vedea binele, trebuie lăsat trecutul.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc. Sunt bine, da. Cred că genul acesta de întâmplări te marchează… Pozele sunt din seara aceea, ultima, cea pe noapte e luată la secunde de atac.
Da, de aceea am scris. Să scot din mine întâmplarea cu pricina, deși să știi că a fost cumva greu… nu știu de ce.
LikeLiked by 1 person
adndefemeie said:
Este personal. Orice lucru personal este greu de scris, astfel încât sa înțeleagă persoane care nu te cunosc. Orice lucru scris, care este personal, te poate ajuta sau rani.
Pot fi oameni care-ti vor spune lucruri urate. Dar acesta este procesul de asumare.
Îți asumi ceea ce s-a întâmplat, conștientizezi ca nu ai fi putut face ceva pt a evita. Clar nu! Nu ca dacă as fi făcut aia sau alta! Nu. Nu exista!
Poza cu fetița în costum de baie m-a cutremurat! Of Of Of !
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Da, așa este. Nu era nimeni pe plajă în momentul respectiv. Și nu am simțit venind pericolul.
LikeLiked by 1 person
Mugur said:
Lucruri asemănătoare se petrec oriunde în lume. Sărăcia guvernează prea multe țări!
Să-ți povestesc despre locurile pe care le-aș dori vizitate?
Mai bine să vedem lucrurile bune și frumoase. 🙂
Bine că ai reușit să ieși cu bine din acea zonă!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Sigur că se întâmplă. Și culmea este că am fost extrem de avertizați, dar…. cumva, până nu o pățești pe pielea ta e greu să conștientizezi.
Da, să le vedem cele frumoase, dar pentru binele nostru să luăm cunoștință și despre cele negative, care există. Scopul pentru care ma scris această postare a fost dublu:
să scot din mine povestea, atât cât se poate, în afara mea și să avertizez și pe alte persoane. Noi am scăpat ușor. Alții nu.
LikeLiked by 2 people
ane said:
Imi pare sincer rau pentru cele intamplate,Em. Ce periculos. Pe mine nu m-a agresat in vacanta,dar mi-au furat o geanta in care aveam cateva haine de vara si un kg. de fondante,din acelea f. bune 😦
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Îmi pare rău. Da, a fost o experiență traumatizantă. Din păcate viața nu vine doar cu platou cu dulciuri.
LikeLiked by 1 person
Poteci de dor said:
Ce s-ar mai putea spune în astfel de situaţii? Ce ciudat sună… aţi fost norocoşi. Dar aşa şi e, aţi fost. Sper ca în timp să scapi de senzaţia asta de sufocare. Off…
LikeLike
sweet & salty said:
Și eu sper să scap de senzația neplăcută de câte ori văd o persoană cu tenul mai închis. Am rămas cu amintirile plăcute, care au fost covârșitoare, dar m-a marcat mai mult decât aș fi vrut și acel nefericit moment. Da, mă consolez că am scăpat ușor, că se putea mai rău… dar..
LikeLike
Poteci de dor said:
Ştiu. Ştiu ce e cu acel dar. Şi e al naibii de ciudat să auzi asta deşi… cumva, e un adevăr şi aici. Nu vreau să intru în amănunte dar ştiu, crede-mă.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Eu sper să nu știe nimeni, să nu simtă nimeni… dacă știi, îmi pare tare rău. Pentru că te marchează, oricât de mult ai vrea tu să te joci cu viața.
LikeLike
Poteci de dor said:
Normal că marchează. Şi la naiba, după ce-ai simţit cuţitul la gât în plină stradă, degeaba auzi că puteai fi violată sau mai rău. Chiar nu te ajută gândul la mai rău…
LikeLike
sweet & salty said:
Exact. Eu chiar am primit o replică super stupidă: „și cum de nu te-au violat, că ești faină?”…. Îți dai seama ce am simțit?
Mi-a fost paralizată gândirea în momentul acela. E sufocant să fii în mâinile cuiva. Doar cine trece prin așa ceva știe ce înseamnă. E peste puterea imaginației.
Și puteam muri, foarte simplu. Putea să dispărem fără urmă… De aceea spun că au fost ok. Ne-au lăsat viața, libertate și… telefonul. Puteau să-l arunce-n ocean… nu știu. A fost urât. Chiar dacă suntem întregi, chiar dacă ne-am detașat, chiar dacă și dacă… a fost traumatizant.
LikeLike
Poteci de dor said:
Ai dreptate! Îmi pare rău că aţi trecut prin asta!
LikeLike
cestmoialinaldt said:
Nici nu vreau sa mi imaginez prin ce ai trecut… ingrozitor! Bine ca te ai intors cu bine acasa! Cat de despre vacanta, cred ca exceptand momentul asta urat, cred ca a fost ceva cu totul deosebit. E o destinatie de vis! 😚
LikeLike
sweet & salty said:
Așa este. Și nu am de gând să umbrească acel moment tot ce a fost frumos. Și a fost. O să scriu și despre părțile frumoase, dar am văzut info despre greva poliției și am realizat că acum e mult mai rău decât în mai. Adică dacă atunci când mustea de poliție era așa, nu pot să-mi imaginez ce e acum.
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Mă învîrt pe aici încercînd să spun ceva dar nu reuşesc. Ar fi prea multe de spus pentru un simplu comentariu şi apoi ar fi inutil să vorbim discuţii dacă nu se poate şi rezolva problema. Lucrurile sînt aşa cum sînt pentru că aşa se vrea să fie.
Pot spune că aţi avut noroc de hoţi nu de treabă ci cu cap şi organizaţi. Dacă ar fi fost vreo doi-trei beţivi sau drogaţi care mai aveau nevoie de-o sticlă sau o “doză” acum poate că vă creşteau margarete pe piept, fiindcă indivizii proşti şi disperaţi nu-şi dau seama de consecinţe nici cînd se aude şuieratul ghilotinei alunecînd gravitaţional spre gîtul lor.
Şi mă oftică la culme cînd cei din jur huiduie pe cel care încearcă să le deschidă ochii arătînd cu degetul spre rău, pe motiv că “hai mai bine să vedem frumosul din lume, nu urîtul”, fiindcă în inconştienţa lor nu înţeleg că mergînd printre şine cu ochii închişi nu pot face să dispară trenul ce se apropie în viteză maximă.
Se pare că pînă la urmă am reuşit să spun ceva. Cu ce folos…
LikeLike
sweet & salty said:
Tu știai întâmplarea oarecum proaspătă. Am avut timp să decantez, să las un pic să se aștearnă lucrurile, dar tot e acolo ceva care zgârie…. Am văzut poza cu greva poliției și nu am mai putut.
Cred că am dat peste hoți profesioniști, cu scop clar, organizați.
Dar ce mi-au auzit urechile… nu vrei să știi. În fiecare an dispar turiști în Rio. Nimeni nu mai află nimic despre ei…
Nu sunt de acord să punctăm doar partea bună și roz a vieții, cum nu sunt de acord nici să înotăm doar în butoiul cenușiu.
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Cumva îmi imaginez “posibilităţile” nelimitate ale lumii fără să fi luat contact direct cu ele, ba chiar fără să fi auzit vreodată. Cred că am ajuns să cunosc prea bine natura umană.
Dispar oameni din diferite motive: accidentaţi întîmplător, ucişi cu sînge rece, răpiţi pentru trafic de organe… la nivelul despre care vorbim esenţială e supravieţuirea. Pe de o parte a celor săraci care ar face absolut orice pentru a apuca a doua zi iar pe de cealaltă parte a celor bogaţi care comandă răpiri sau asasinate în jocurile lor murdare sau pentru a-şi asigura lor înşişi existenţa (transplanturi de organe).
Nu ştiu dacă vreodată se va putea ajunge la un echilibru stabil între bine şi rău suficient încît omenirea să poată respira liniştită măcar pentru o vreme, însă ştiu că răul nu trebuie ignorat fiindcă nu va dispărea niciodată de la sine ci trebuie extirpat, cu mari sacrificii uneori.
LikeLike
sweet & salty said:
A fost oarecum și vina noastră. Ne-am expus fără să realizăm. Sunt și oameni atât de săraci, încât nu au altă opțiune. Nu ar trebui să fie, nu ar trebui să atenteze la alt om, dar… acolo e o lume crudă. Care culmea, contrastează cu o natură superbă.
Nu cred că răul va dispărea vreodată din lume.
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Dacă a te plimba seara pe o plajă, indiferent unde, indiferent cine ai fi a devenit o infracţiune, crezi că lumea asta mai are vreo şansă? Eu mi-am pierdut de mult speranţa, dar lasă să fiu eu ăla pesimistul – optimistul e, de fapt, cel care spune că se poate şi mai rău.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
De acord cu tine. 😦
LikeLiked by 1 person
Drugwash said:
Sadly. 😦
LikeLiked by 1 person
Cristina Dumitru said:
Doar atât: mă bucur ca sunteți bine. Ah și încă ceva, mulțumiri pentru ca ai împărtășit cu noi evenimentele, chiar dacă (deși zici că simțeai nevoia să le scoți din tine) nu ți-a fost ușor să le pui pe hârtie.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Am avut intenția din start să spun, să povestesc, pentru că e bine ca lumea să știe, să fie avizată… dar nu îmi venea. Fugeam de subiect.
LikeLike
Cristina Dumitru said:
❤ ❤ ❤
LikeLiked by 1 person
cristinicad said:
Doar atât: mă bucur ca sunteți bine. Ah și încă ceva, mulțumiri pentru ca ai împărtășit cu noi evenimentele, chiar dacă (deși zici că simțeai nevoia să le scoți din tine) nu ți-a fost ușor să le pui pe hârtie
LikeLike
racoltapetru6 said:
Brazilia e renumită pentru contrastul major dintre bogați și săraci, dintre frumusețe și pericol. Deși n-am fost vreodată în astfel de țări pline de neprevăzut, am auzit atâtea cazuri de genul celui în care ai fost implicată, încât pot să te asigur și eu că ai avut mare noroc. Te-aș sfătui ca data viitoare să fii mai precaută, dar nu cred că mai e nevoie.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Este exact cum spui. Frumusețea îți ia ochii. Din păcate sunt și aceste aspecte, care e destul de greu să le previi.
LikeLiked by 1 person
vavaly said:
m au trecut fiori citind. de curand am mai citit ceva asemanator la o fata ce a vrut sa ramana in america. am visat noaptea numai grozavii. pareau atat de reale ca m am trezit cu teama in suflet.
din paccate e si asta realitatea unei lumi de langa noi.
uff, bine ca sunteti acasa . e trist sa se termine asa o vacanta…
LikeLike
calinakimu said:
Până când nu ne vom simți responsabili pentru sărăcia și suferimnța semenilor noștri, oriunde ar fi aceștia, orice culoare de piele ar avea și orice limbă ar vorbi, omenirea nu a ajuns la acea maturitate în care să se manifeste firesc, spontan COMPASIUNEA . Este o rușine că putem vorbi de existența unor lumi paralele, de o lume a ”treia”, sau a ”doua”, sau de ”prima mână”, de elitele care-și construiesc prosperitatea pe seama celor exploatați, ai semenilor lor împinși la subviețuire, la marginea lumii, așa zis… ”civilizate”(?!).
Cu siguranță că cei mai mulți, citind cele scrise de mine, vor ridica din umeri și sprâncene, spunând : Ce-s EU de vină, ce pot face EU?! Este vechea și păguboasa politică a struțului. Dar, fiți siguri, direcția greșită în care merge omenirea, mai devreme sau mai târziu, va genera un colaps mondial, în care NIMENI nu va mai avea cum să-și mai scotă cămașa…să se lepede de consecințele IRESPONSABILITĂȚII.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Trebuie să facem cu toții pașii care țin de noi. Primul ar fi să nu facem rău.
LikeLiked by 1 person
papagigli said:
Asta-i motivul pentru care evit tarile de la lumea a I-a in jos. Nu ma intereseaza nici istoria si nici frumusetile lor. Pot trai linistit cu toate celelalte frumuseti si istorii, pe care oricum nu le poti cuprinde intr-o viata.
Sincer, cind cu Buenos Aires, as fi vrut sa vad Iguacu si Rio. Acum ma bucur ca n-am ajuns si prin copacabanele lor mizere.
In privinta hotilor, iti pot spune cu certitudine ca nu exista hoti de treaba. Astea-s vise. Exista insa si in hotie, ca in oricare alta meserie, diletantism si profesionalism. Diletantii te omoara, nu tin cont pentru ca sunt si hoti si imbecili. Profesionistii au un scop binedefinit, incercind totodata sa minimalizeze riscul (chestia cu celularul fiind elocventa)
Si mie mi-au spart casa, dar nu au distrus-o. Au cautat in locurile in care se tin de obicei bijuteriile si bani si au plecat fara sa lase vreo urma. Nici macar pe covoare.
Totusi, ati avut inspiratia sa nu reactionati. Spun asta pentru ca noi am fi sarit la bataie si cred c-am fi dat pina am fi dat de dracu. 😆
LikeLike
sweet & salty said:
Mă îndoiesc Papa, că ai fi sărit la bătaie cu patru indivizi în fața ta, tu fiind doar cu soția pe jumătate leșinată. (Plus cei trei de pe platformă, cei care „păzeau” și erau foarte aproape de noi și erau la fel confecționați: negri, mari, urâți, răi)Astea sunt scene care se petrec în filme de acțiune, când personajul pozitiv se bate cu șapte inși înarmați, îi umple de sânge iar el scapă fără nici o zgârietură. Să fim serioși.
E drept că m-am împotrivit să-mi ia telefonul, dar a fost ca o confruntare între o muscă și un tigru.
Dacă ar fi fost încercare de violență, de orice fel, soțul ar fi murit cu ei de gât. El, spre deosebire de mine, nu și-a pierdut deloc cumpătul. Deși el a fost cel amenințat.
Confruntarea a fost … civilizată oarecum. Și da, au fost profesioniști.
Nu ne-au bruscat nici măcar cu vorba și mi-au dat telefonul. Îl puteau arunca în ocean de exemplu.
LikeLike
papagigli said:
Se vede ca nu esti tilhar de meserie. Profesionistii evita scandalul. Ei incearca sa ti-o puna fara zgomot si tam-tam. Ca poate mi-as fi luat un cutit in burta, nu zic nu, ca doar am spus c-am fi dat de dracu, dar nevasta-mea n-ar fi fost lesinata si ar fi reactionat. Spun asta pentru ca a reactionat violent cind i-au intrat doi hoti in magazin si i-a pus pe fuga, ea fiind doar cu o fatuca ofilita de frica. Ba mai mult, a atentionat si celelalte magazine. Asa ca, reactionind ea, reactionam si eu, ca doar nu era sa ma asez pe vine si sa pling. Asa ca, as zice ca exista diferente de reactie si printre victime, nu doar printre haiduci 😛 😆
LikeLike
sweet & salty said:
Eu am trecut de la indignarea că îmi ia telefonul care era AL MEU și eram disperată după poze, la spaimă. Când am văzut cuțit la gâtul soțului meu… m-am dezintegrat și transformat în obiect. Am fost atât de speriată că nici măcar nu am putut să tac, deși realizam că îi irit.
E greu Papa să judeci o situație dacă nu ești tu implicat.
E! Important e că suntem întregi.
LikeLike
papagigli said:
Te-nteleg, dar cum spuneam, oamenii reactioneaza diferit si nu spun ca ar fi fost vorba de curaj, ci de inconstienta, sa ne luam la trinta cu ei. 😆
LikeLike
mopana said:
OMG! Ma trec fiori doar citind comentariile. Nu mai spun de articol. Ati avut mare noroc sa va intoarceti teferi. Ma bucur ca sunteti bine. Sechelele vor trece cu timpul, dar amintirea va ramane cutremuratoare. Aveti grija de voi, dragilor!
Intrebare 🙂 Hotii respectivi ti-au dat voie sa scrii despre ei in articol? Ai drepturi de autor? :)) Sau v-au furat si drepturile si scrii pe blat? :))
LikeLike
sweet & salty said:
Ha, ha, ha. M-ai făcut să râd. Ești funny! Ai dreptate. Poate mă dau în judecată că am scris despre ei fără permisiune.
De fapt ei au zis doar „no poliția” așa că… 😀
LikeLike
La capatul curcubeului said:
Se spune că oamenii norocoşi sunt cei ce scapă cu bine din încercările grele la care îi supune viaţa, deci, voi sunteţi norocoşi. Mă bucur să aflu că aţi trecut, cumva, cu bine şi aţi dat peste “nişte hoţi de treabă” aşa cum spui tu, chiar dacă va mai fi nevoie de ceva vreme până când întâmplarea va putea fi privită cu o oarecare detaşare. Să fiţi bine! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc! Așa este. 🙂
Să fim bine cu toții și pe cât posibil feriți de genul acesta de întâmplări.
LikeLiked by 1 person
Monik said:
Imi pare rau. Cu intarziere dupa o vacanta lenesa peste vara prin zona mea. Nu am apucat sa te citesc. Ma bucur ca nu ati patit nimic! Din pacate stiu ce inseamna… Intr-un fel, nu mai esti aceeasi persoana ca inainte, chiar daca a trecut, chiar daca ai scapat…
De aceea Brazilia nu e pe lista mea de travel. Nici donator de organe nu as vrea sa fiu, nici supusa la o teroare de gen pentru o bijuterie sau banii din buzunar…
Sa fii bine, Em!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Sunt bine. Am pus într-un sertar spaima. Însă cu siguranță voi fi mult mai precaută în viitor. Atunci de la șoc m-am îmbolnăvit fizic. Pentru că am scăpat extrem de ușor, față de ceea ce se putea întâmpla, pentru că oamenii aceia sunt disperați. Nu te văd ca ființă umană, turistul pentru ei e o sursă de venit. Mulțumesc mult draga mea și mă bucur că ai avut vacanța. Abia aștept să scrii despre. Te pup!
LikeLike
Monik said:
Sunt lucruri despre care nu vorbesc niciodată, si-au lasat amprenta si m-au modelat pt viitor. Dar autoconservarea alege sa nu le mai aduc la suprafața. Te inteleg foarte tare. Ți-am simțit disperarea si răul fizic, atat de familiare…
Vacanta a fost lunga, moale, făra evenimente ieșite din comun. Inspirația nu se lipește de mine, revenita de putina vreme, inca nu ma smulg din toropeala zilelor lungi de vara, cand detașarea era suprema. Dar voi reveni eu, curând… Te pup
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Te înțeleg. Anumite lucruri fac rău dacă le scoatem din sertar. Mai bine aruncăm cheia.
Mă bucur de vacanța ta moale. O să vină și timpul când te va mânca palma de dor după tastatură. Te pup
LikeLiked by 1 person
Monik said:
Te pup si eu.
LikeLiked by 1 person
Pingback: Experiență mexicană | Sweet & Salty