Lumea mea e alcătuită din litere, culoare, poveste, simțire și parfum. Exact în ordinea asta, la miimi de zecimale unele de celelalte.
Lumea mea nu conține numere. De aceea eu sunt ușor (?!?) greșită. Uneori stau cu capul în jos și croșetez șerpuiri de poveste. Oamenii sunt cu toții extrem de frumoși.
Nu crezi? Ia privește-i cu capul în jos.
În lumea mea se nasc povești spuse, sau nespuse. Și, uneori (doar dacă sunt încăpățânate) le pun pistolul la tâmplă pentru un happy-end strident. Pentru că nu cred în probleme fără soluții. Singura excepție de la marea regulă este plecarea. Oricui și oricând. (Plecarea definitivă – fără întoarcere).
Dar mă gândesc la ea mâine. Câteodată, când fac nopți albe, mi se întâmplă și mie să mă bat de mâine și atunci nu am cum să o evit. Dar e prețul venirii. Nu poți intra fără să ieși, nu poți deschide fără să închizi, nu poți lua fără să dai…
Suntem existențe concentrice, învârtiți într-o nesfârșită muzică astrală, deși în inocența noastră credem că nu știm dansa. Suntem firimituri… mai insignifianți decât zborul de fluture, dar ne rotim cu importanță în jurul soarelui personal, până apunem.

Explozie de roz bon-bon, bombițe mătăsoase de grâu de primăvară…  de august…

Visând la tine….

Spre Mecca…

De-a v-ați-ascunselea.

 Costume de baie toamnă-iarnă…

Plictiseală în cuplu…

Îți dau papucii!!!

Matrimoniale:

Iubire imposibilă

Narcisism

Offf! Singurătate…

Dragoste necondiționată.