first-date

Și totuși…
Da, doream să-l văd, deși frica și curiozitatea jucau șotron.
***
Discuție la o cafea. O conversație formală, normală și informală. Deasupra vorbelor civilizate, uniform înșiruite, cleios dulce mă fixează privirea ta obraznică. Insistentă.

Eu? Indiferentă. Cel puțin, cartea asta o joc. Încerc. Nu prea îmi iese. Știu că te prinzi. Vorbim. Discuția curge frumos, liniar și civilizat, fără nuanțe, fără inflexiuni ruginite cu substraturi, fără ideea că noi, Doamne ferește, am putea simți cea mai vagă umbră de chimie. Vorbele se adaugă firesc, una după cealaltă, ca o construcție de lego. Se îmbină perfect. Piesă după piesă. Inteligent. Jonglăm cu vorbele, cu subiectele stufos dezvoltate, cu detalii, diplomație și o tonalitate chinuit jovială. Doi deștepți argumentați. Mai zâmbim la intervale, că așa e frumos, așa dă bine.

Doar scânteia aceea ghidușă, ce mă pune să fierb la foc mic, nu se asortează cu vorbele pe care le rostim cu grijă una după cealaltă. Mă străduiesc să-ți privesc ochii, dar nu reușesc decât să fur câteva secunde, din când în când. Cărbuni încinși sunt ochii tăi și mă fixează obraznic, cu o arăduire de zâmbet sexy, care-mi înmoaie genunchii. Civilizat și moral ar fi să găsesc o scuză și să plec. Să mă duc cât văd cu ochii, ispită ce ești! Dar nu mă pot rupe de fluidul care circulă între noi. Obrajii îmi ard sub fard, stomacul mi-e strâns. Și vorbesc, vorbesc, să acopăr  emoția, pe care mi-e greu să o țin în lesă.

Suntem oficiali. Dialogul nostru nu are nici o legătură cu ce-și vorbesc ochii. Știu că mă placi. Mă privești insistent, ușor amuzat ascultând vocea mea. Îmi răspunzi. Conversația se îmbină, dar ochii… ochii sunt într-un univers paralel…

***

O delegație în Europa. În sfârșit te văd…

Grațioasă în gesturi, delicată… Ai o fragilitate ascunsă în privirea ta albastră, sub masca de femeie puternică. Te-aș săruta. Dar pretindem… Adulții din noi… Lungim fără rost jocul… Dar am răbdare.

Fumezi și rotocoalele de fum se ondulează grațios prin aer. Îmi vine să le sparg în sărut, ca pe balonașele de săpun din copilărie, să alerg printre ele, printre cercurile feminin aromate, născute de buzele tale rotund arcuite, cărnoase.
Nu fumez, dar mi-aș aprinde o țigară să mă joc la fel. Mi-e poftă de cafeaua ta, deși am în față același lucru. Nu fumez, dar îmi face poftă tot ce faci tu. Tot ce ai tu. Mi-e poftă de tine. Mă autocenzurez.

Gesticulezi vorbind. Zâmbesc și te prind de mână. Ai o mână mică și moale, o piele fină și albă, neatinsă parcă de vara care a trecut.
Te prefaci că nu observi gestul meu. Nu te oprești din vorbit. Dar palma te trădează, se pliază cuminte și mică pe palma mea, ca și cum ar fi cel mai firesc lucru. Și este.

Și totuși…