alone-back-beautiful-blonde-girl-hair-favim-com-60613

Realitatea bate filmul.
Și cea virtuală. Că tot realitate se cheamă. Oameni adevărați, cu speranțe, bucurii și tristeți stau așezați în fața monitoarelor, punându-și de multe ori sufletul pe tavă. Oameni frumoși și singuri, oameni nepereche, ajunși acolo cu voia lor, sau cea a întâmplării.
Oameni. Din carne și sânge și suflet. Cu ochi flămânzi și ochi mari. Dar mai ales suflet. Unii veniți să cumpere, alții să ofere și mulți să vâneze.

Mă numesc Ingrid și desenez clădiri. Mă numesc Ingrid și vibrez. Mă numesc Ingrid și îmi place să râd. Iubesc viața. Mă numesc Ingrid și sunt o femeie puternică. Citesc omul dintr-o privire. Mă numesc Ingrid și sunt îndrăgostită fără speranță de un om minunat, care a venit pe pământ să mă întâlnească. Doar că el nu știe asta. Și nu știu dacă am puterea să îl conving.

Desenez clădiri din sticlă și beton. Proiecte impresionante din orașele mari ale țării îmi poartă semnătura. Prima impresie a celor cu care intru în contact este diametral opusă de ultima. Blondă, ochi albaștri, mignonă, nu rimează în mintea lor cu grandoarea sofisticată a rezultatelor muncii mele. Fâstâceala lor inițială mă amuză de fiecare dată.
Sunt categorică. Știu ce vreau și cu mână de fier îmi conduc proiectele.

Sunt singură de mulți ani. Nu am copii. E prețul plătit la sânge pentru ceea ce sunt acum. Și nu-mi pare rău. Văd epave de căsnicii eșuate în jur. Povești lacrimogene se scurg zilnic pe lângă mine. Am fost și eu căsătorită o perioadă cu un om minunat. Am rămas prieteni. Dar viața împreună a fost calvar. Credeam că mi-e suflet pereche, dar el mă căuta zadarnic în toate celelalte femei de pe pământ. L-am iertat de multe ori, crezând că nu e afemeiat, ori  pervers, ci doar însetat de dorul de mine. Și grăbit.
Ne întâlnim uneori la o cafea. E tot singur ca mine. Unii oameni sunt întregi, nu au nevoie de jumătăți care să-i completeze.

Pe Cezar l-am cunoscut printr-o întâmplare stupidă. Pe fb. Conversațiile politicoase și scurte s-au topit în ore lungi, care dispăreau fără urmă. L-am simțit inofensiv și sincer. Fizic nici măcar nu era genul meu. Prea înalt, prea slab, prea adâncit într-o realitate total străină mie. Și totuși…