diamond_rings[1]

De mulți ani port un diamant, cuibărit în miezul unui fir de aur. Sunt atât de obișnuită cu el… Îmi amintesc că-l am doar când cineva mi-l admiră. Într-o zi m-a atras un alt inel. Sclipitor, fascinant. L-am vrut. Mi se părea mult mai interesant decât al meu. Am bănuit că poate fi un fake, dar sincer, nici nu mă interesa prea mult. Nu sunt materialistă. Dădea de bănuit, e drept, exagerând cu-atâta strălucire. Mai ales în lumina becului, seara.
Nu mi-a intrat pe deget. Conștientă că nu poate fi al meu, l-am vrut și mai tare, cu nervi, cu plâns, cu promisiuni de lună și de stele. Eram convinsă că nu există inel mai frumos pe pământ, în univers. Oamenii dragi mi-au amintit valoarea diamantului, dorul ce m-ar încerca dacă… Apoi mi-au dat detalii practice, rezistența aurului, valoarea inelului în sine, comoditatea de-a purta mărimea potrivită. Și apoi, cine renunță la un diamant pentru o tinichea lucioasă?
Teoretic știam. Mi-am aplecat durerea neputincioasă în rușine și am tăcut.
***
Iar într-o zi am văzut o fată. Avea inelul dorit de mine. Inel fără valoare. Cu pete mari, coclite, ce-i mărturiseau trecutul. Fusese purtat de multe degete până la ea, degete sângerând în încercări nereușite de a-l pune pe deget (precum oarecând surorile Cenușăresei).
Abia atunci mi-am întors privirea la diamantul meu.
Neschimbat. La fel de frumos, la fel de cuminte, strălucind discret și ocrotitor pe degetul meu.