Cine se trezește de dimineață departe ajunge. Cică. Nici vorbă!!!
M-am trezit brusc, perfect odihnită azi la ora cinci. Duminică. Întuneric. Liniște. M-am simțit ciudat de trează. Cine știe ce am visat!? M-am scurs ușor din pat în living și m-am făcut covrig într-un fotoliu. Excelent. Moale, cald, bine și o liniște, cum doar duminica la ora cinci dimineața poate să fie. Mi-am luat laptopul și telefonul în brațe și țaca-țaca pierdut vremea. Am vorbit în România unde timpul era civilizat trezit. Apoi am pus de cafea. O vreme s-a auzit doar filtrul susurând, în timp ce aroma cafelei impregna aerul de catifea din jur. Mi-era bine. Voiam să scriu. Dar era atât de dimineață în mintea mea… Aveam un sentiment profund de victorie. Eram super mândră de mine, de realizarea mea fenomenală de a fi trează la ora cinci dimineața. Îmi repetam fericită, plină de satisfacție: cinci dimineața. Am intrat pe fb, m-am învârtit și sucit. Mi-am luat tacticoasă cafeaua și biscotti. O nouă descoperire: cu sare, zahăr și caramel. Nu sună bine, dar are un gust fenomenal. Iar în combinație cu cafea, e nebunie erotică pentru papilele  gustative. La un punct a început să se lumineze și am ieșit să fac poză becului de pe stradă. Avea o culoare nefiresc de portocalie. Culoare pe care nu o văzusem niciodată, pentru că nu mă trezesc la ora cinci dimineața. De ce aș face-o? Nu am reușit eu mare lucru, dar timpul încă era generos cu mine. S-a făcut șapte, opt, apoi pleoapele mele tot mai grele. Mi-am pus a doua cafea, un al doilea biscotti. Fotoliul nu mai era chiar atât de confortabil, chef să scriu nu mai aveam. Deloc. Nici să vorbesc cu nimeni. M-am târât în bucătărie să pregătesc micul dejun. Am aranjat frumos masa, încă bucuroasă că m-am trezit la cinci dimineața, cu gândul că oricum pot să mă culc un pic, dacă am chef. Pe la zece eram deja iritată, ruptă de oboseală, dar fără somn. Creierul îmi era îmbibat de cofeină, iar corpul plumb de octombrie. Cine m-o fi pus să mă trezesc la cinci dimineața? Nu am avut chef să strâng masa. Eram prea obosită. Doar mă trezisem la cinci dimineața. O zi întreagă de duminică se așternea în fața mea. Trebuia să ajungem în mai multe locuri, seara culminând cu o masă la niște prieteni. M-am târât toată ziua, sorbind din când în când din a treia cafea. Nu mai aveam chef de biscotti.
E greu să te trezești la cinci dimineața! Ziua a trecut extrem de încet.
Aveam ochii roșii, fața palidă, iar cheful (de orice) era mult sub limita admisă de lege. La masa cu prietenii eram deja atât de epuizată, că abia puteam să vorbesc. Nu, nu sunt bolnavă, le-am spus. Doar că… m-am trezit la cinci dimineața. Nu am râs la glume, nu m-a interesat mâncarea… deh! ca omul trezit la cinci dimineața.
Am ajuns acasă cu ochii în gură și m-am prăbușit în pat. Ruptă.
Doar mă trezisem la o oră CRIMINALĂ: la cinci dimineața!!!