Om drag… nu l-ai văzut de ani… s-a transformat. Dar transformarea lui (de fapt e o ea) rimează cu a ta. Nu ați avut vreme de prea multe telefoane… Cele regulamentare: Crăciun, Paști, zile de naștere, poate încă unul, sau două… V-ați aruncat din când în când gânduri de bine, de drag, poate de îngrijorare, peste gard. A trecut ceva timp, deși dacă ai suna-o la două noaptea că ai nevoie de o pioneză, s-ar trezi să ți-o aducă, fără să întrebe de ce. La fel ai face și tu. E chimia aceea elaborată, de suflete care se cunosc și recunosc, împrăștiate pe pământ rătăcitor…
Vă reîntâlniți și descoperiți că, deși ați evoluat, sunteți exact pe aceeași linie paralelă, ca întotdeauna. Linie pe care ați urmat-o mereu, chiar înainte de a vă cunoaște. Dacă întindeți mâna vă regăsiți, cum a fost mereu…
Om drag, prietenă bună, inimă uriașă, femeie frumoasă… om credincios.
Îți mulțumesc! Chiar îți mulțumesc că exiști. Că exiști așa. Că alegi întotdeauna ușa cea dreaptă, în ciuda faptului că uneori e fantastic de greu de urnit.