Așa arată lumea. Inegală. Timp ars, aproape ars, sau nears.
Sau… te-ai ars?
Consumat. Sau nu. Așteptând cu jar… în zadar.
Otrăvitor aromată. Lume viciată, mustind de păcat…
Inegalitate, ilegalitate… pân’ la jumătate. Populată de grași și slabi de-a valma, tineri și bătrâni, albi și negri. Confort. Ispită. Iubire. Durere… Poveste. Mereu e poveste…

– Fumul de țigară croșetează rotocoale ciudate. Încerc să las țigara, dar îmi place. Mă păcălesc că fumez puțin. Da, știu toate teoriile cu tenul, cu dinții, de plămâni ce să mai vorbesc? Bla-bla-bla…  Mă învălui în fumul albicios, ca o poveste de cafea, nervi sau bucurie
– Și-i învălui și pe alții – îi spun ironică
Mă privește vinovat, însă zâmbetul din colțul buzelor nu e convins. E pasională și țigara face parte cumva din personalitatea ei.
– Am o viață agitată. Atrag ca un magnet oameni nepotriviți. Ce să fac? Țigara mi-e refrenul dezamăgirilor. Dacă nu aș fuma, aș plânge. Vezi? Sunt sănătoasă la cap, deși…
– Și țigara te ajută…
– Știi ce? Hai să schimbăm subiectul, spuse zâmbind, fără supărare, și-și aprinse o țigară. Mă simt bine fumând, iar când voi renunța o voi face fără să mă bată nimeni la cap…