În localități te înnebunesc bump-urile. Sâcâitor de multe. Îți întind nervii în așa măsură, încât atunci când în sfârșit ai o porțiune mai lungă fără… o calci. Era seară, în spate aveam o zi plină, iar în față un drum consistent de făcut. La un punct ne-a oprit poliția. Depășisem cu vreo treizeci de kilometri viteza legală. A început o discuție contradictorie, pe care eu am întrerupt-o la un punct, ca să întreb, nevinovată, unde este o baie în zonă. Polițistul s-a oprit brusc, s-a uitat la mine surprins, a zâmbit și m-a întrebat prostește dacă vreau la baie. „Rău”, i-am răspuns. Și-a schimbat atitudinea, a dat mâna cu soțul din dotare și ne-a lăsat să plecăm. Vezica mea salvatoare 😀
***
Când am intrat în Cancun, a fost ca și cum am fi pășit într-o altă țară, aflată sub semnul civilizației din punct de vedere al condițiilor de trai. Zona hotelieră unde se afla Holiday Inn, era deja din alt film, pregătit a la Hollywood pentru turiști, iar camera, cu vedere la ocean ne aștepta în note de confort.

Aș fi putut trăi pe balcon, așa era de frumos, cu atât mai mult cu cât hotelul era construit pe plajă. Iar piscina, aflată deasupra nivelului apei, dădea senzația că se prelungește în ocean. O nebunie de nuanțe albastre patrona întreg peisajul: apa și cerul, într-o ecuație de iubire incredibilă, pe un fundal de nisip alb. Târziu, în noapte, am văzut pe pontonul de sub geam o egretă. Am alergat afară și m-a lăsat destul de mult să mă apropii. La fel a făcut și pelicanul a doua zi. Despre pescăruși ce să spun? Sunt la fel de țigani ca peste tot. Ți-ar fura mâncarea din mână.

Sunt iremediabil dependentă și îndrăgostită de culoare, de lumini și umbre, iar răsăritul și apusul, când soarele se naște din apă, sau se scurge în adâncuri, m-au tulburat. Din cauză de mult albastru. Mult și bun. Născut pur, fără atingeri umane.

Cele trei zile s-au dizolvat prea repede, cel mai semnificativ moment fiind turul nostru de snorkeling, cu oprire la Isla Mujeres (Insula Muierii) și vizita muzeului de artă subacvatic. Drumul încolo a fost fără peripeții, pe un catamaran relativ mic. Am văzut bancurile de pești colorați, dar atât de colorați, ca și cum un pictor îndrăzneț și-ar fi încercat paleta în joacă pe fragilitatea lor de fluturi trăitori în adâncuri. A fost primul meu contact cu un muzeu subacvatic. E un spectacol să vezi statui pe fundul oceanului, printre corali și mii de pești, impasibili la invazia umanoizilor în lumea lor udă. Pe Insula Muierii mi s-a rupt sufletul, datorită unui rechin. Nu glumesc. Către mal, în apă, era un mexican cu un rechin, ținut în captivitate acolo, pentru eventualii turiști, care ar fi vrut să facă poză cu el. Însă puțini au dat curs invitației, pentru că nu frică, ci milă îți inspira, atât mexicanul care încerca disperat să-și găsească mușterii, cât și bietul… pește.

Eram încă pe insulă când s-a declanșat furtuna, care s-a dovedit destul de supărată, nu doar o răpăială scurtă. La întoarcere, echipajul era evident stresat de condițiile vremii și drumul a fost mult mai lung, pentru că, în loc să o ia în linie dreaptă, au ocolit pentru a fi cât mai aproape de țărm. Emoțiile au fost sporite și de doi adolescenți care, profitând din plin de alcoolul gratuit, dat la discreție pe vas, au devenit extrem de curajoși și săreau pe punte, punând în pericol și viețile lor, dar și stabilitatea catamaranului, oricum extrem de zbuciumat de valuri.
Dar totul e bine când se termină cu bine. Am ajuns în cele din urmă la hotel. Urma să ne pregătim pentru ultimul punct al traseului: El Cid, Riviera Maya, unde aveam să petrecem cea mai mare parte a vacanței mexicane.
(O mare parte din fotografiile cu oceanul sunt făcute din balcon)

CANCUN, MEXICO – JANUARY 31: ***EXCLUSIVE*** Hombre en Llamas (Man on Fire) depicts a lone figure standing upright and defiant. The sculpture is installed 8m deep in the clear Caribbean waters surrounding the island of Isla Mujeres at a location named Manchiones. The cement figure has been drilled with over 75 holes and is currently being planted with live cuttings of fire coral (Millepora alcicorni). January 31, 2005. Deep under the seas of the Mexican Caribbean these statues look like relics of an ancient civilisation. Located in the National Marine Park, on the west coast of Isla Mujeres, Punta Cancun and Punta Nizuc, it will be the world’s largest undetwater sculpture museum. Showing three life size sculptures are the first of 400 that will be laid on the seabed over the next 13 months. Founded by Jaime Gonzalez Cano of The National Marine Park, Roberto Diaz of The Cancun Nautical Association and renowned British underwater sculptor Jason deCaires Taylor, the underwater museum is designed to celebrate the Mayan history of the region and act as an artificial reef. (Photo by Jason de Caires / Barcroft Media / Getty Images)