5

Filozofia mea de viață e joaca. Unii oameni așa se nasc, defecți, cu niște șuruburi mai slăbite. Alții vin pe lume, cu ele înșurubate atât de strâns, că-s bătrâni din adolescență, au o maturitate dusă la extrem. Însă unii adulți rămân copii, fără voia lor (citez tata: „niciodată nu ti-i coace.”)
Cât? Habar nu am. Cum mă joc? Se vede: scriu, desenez, pictez, modelez, decorez, improvizez, gătesc… Pot să mă descurc foarte bine, sau să fiu un perfect dezastru în ciuda bunăvoinței, că de-asta am non-stop.

Eram la începuturile mele în Canada și mergeam, ca tot omul, la școală. Și aveam noi o  cunoștință extrem de inimoasă, o doamnă care ne mitralia cu sfaturi, cum să facem și să dregem, ea fiind emigrantă cu vechime. O bombarda, mai ales pe mama, cu care e de-o seamă, dorind să o monopolizeze. Mama nu știa cum să scape mai politicos de asalturile binevoitoarea, ea fiind ocupată să ne răsfețe și să se bucure împreună cu noi de descoperirile pământului arțarian, încă necunoscut și nouă  la ora aceea.

Și mă convinge pe mine doamna respectivă, să mă angajez, în perioada vacanței de vară, la fabrica unde ea lucra. Mi-a desenat ea, un tablou roz-bombon, iar eu am devenit super entuziasmată… Ce putea fi, până la urmă, așa de complicat? Era pe termen scurt…  Cu toate încercările argumentate ale mamei și soțului de a renunța la idee, nu m-am lăsat până nu mi-am făcut moftul. Am lucrat fix trei zile, după care mi-am dat singură demisia, de frică să nu suport umilința de-a fi concediată. Era clar că asta urma. Dacă ar fi existat premiu pentru cel mai prost muncitor, l-aș fi luat cu coroniță. Munca în sine părea ușoară. Trebuiau lipite niște fire, de niște chestii. Cu plumb topit (!?!). Deci stăteai la o masă (într-o hală imensă și gălăgioasă) și aveai două, sau trei fire de învârtit și lipit după o anumită schemă. Habar nu am cum, dar nu am reușit să pricep schema, logica mea fiind mai… colorato-poetică. Totul se petrecea la normă și eu îmi dam cu stângu-n dreptu, intram în panică de timp… Fiecare piesă era marcată cu o culoare, sinonimă cu numele autorului. A mea era portocalie. Toate piesele cu portocaliu se întorceau. REBUT. Timp de trei zile nu mi-a ieșit nici măcar una bună, așa de norocul prostului începătorului. Am fost o producătoare de rebuturi de mare succes. 100%

Așa cum am spus aici, pot fi genială sau tută. În rest, jur că-s foarte îndemânatică, însă în același timp total anti-tehnică. Însă e ok. Până la urmă, nu de asta s-a inventat bărbatul? E mult mai ușor manualul lui de utilizare. 🙂

După șirul acesta lung de paranteze-n paranteze, e greu să se înțeleagă de ce bat apa-n piuă. Pentru pozele pe care le atașez. Sunt de doi lei, știu, dar dacă tot m-am jucat și le-am fotografiat, le pun și aici. Jur că pe hârtie și/ori pânză îmi iese frumos. O să vă demonstrez mai încolo. Profit că nu puteți arunca în mine cu roșii coapte, ori ouă clocite.
Bulgări de zăpadă primesc! 😀
Nu am fost inspirată. Nici oceanul nu a fost cooperant, ștergând înainte să pot fotografia mâzgălelile lucrările mai bune. 😀

9