large

Tu? Băiat bun. Chiar excepțional. Însă cu obiceiuri proaste…
Obișnuiești să-mi trimiți fluturi, în ciuda protestelor mele anti-insecte-înaripate.
Încăpățânarea ta insistentă învinge refuzul meu argumentat.
Repeți tare și răspicat, cu accentul tău neaoș, ardelenesc, că nu știi altă adresă. Nu-ți aduci aminte alta. (ești cam uituc) 🙂
Nu zic, or fi ei albaștri, frumoși și bine educați de tine, pe același model ardelenesc, dar tot fluturi sunt.

Eu? Fată bună. Chiar excepțională. Însă știrbă în vocabular.
Îmi lipsește cuvântul: NU. Așa că-ți iau fluturii și mă descurc o vreme cum pot. Îi cresc și-i lipesc de tâmple, de pleoape, de sâni, de inimă… unde găsesc și eu puțin loc.

Te cam iubesc, deși n-am voie. E foarte nesănătos. Total contraindicat….
Însă mă obligă fluturii, pe care tu cu încăpățânare insistentă îi trimiți, în ciuda protestelor mele anti-insecte-înaripate.

Și mă trezesc în fiecare dimineață cu aripi…