Tags

, , , ,

24d0bff7d2f9d1ef23d528be4fd6facc

Să mergi pe poante… Știi? Cunoști sentimentul?
Nu, nu am făcut balet, dar dacă-i cazul…. Când e o pojghiță subțire-subțire până izbucnește conflictul fac. Fac tot ce trebuie să dezamorsez explozia…

Da, aș vrea să m-ascund într-un mugur de floare, până răsare iarăși soarele. Că iese sigur. Totdeauna iese. Dar nu se poate…

Te poți ascunde? Nu. Trebuie să ieși cu pieptul înainte la luptă. Poți să amâni. Dar ce rost are? Deznodământul tot se întâmplă.
Esențial e nu să te ascunzi de furtună, ci să înveți dansul în ploaie.
Și-atunci pășești în poante. Te arcuiești în aer să n-atingi cumva norii, că-i spargi furtună. Te pliezi pe situație, flexibilă cum ești.
Doar ești femeie. Te-ndoi, dar nu te rupi.

E înnorat. Dar vântul împăcării alungă tensiunea. Comunici. Înțelegi. Sau taci, dacă e cazul. Oricât de greu ar fi. Accepți că perfecțiunea nu locuiește nici în curtea ta, nici în a lui.

Compromisul face parte din viață. Și sfânta diplomație. Sunt parte din recuzita femeii deștepte care știe că  bărbații sunt de pe Marte, iar noi de pe Venus.
Limbi diferite. Obiceiuri diferite. Ei văd lucrurile în alb și negru. Noi colorat. Sunt un fel de daltoniști de situație. E firesc să le traducem misterul nostru feminin. Măcar din când în când.

Și liniștea… neprețuita liniște este trofeul.

De ce să-i demonstrezi lui că tu ești cea mai deșteaptă? Că tu ai dreptate?

Vrei dreptate, sau liniște? Vrei să fii fericită, sau să câștigi tu meciul?

Și cât de dulce e împăcarea… Pentru că unde dragoste e, totul e… posibil.

(Articol în Catchy)