98b68dc095d40b5fb1cd03ce5415f152[1]

Am deschis computerul și… mesaj de la Ella.

M-am trezit pachet de neliniști după o noapte de frământări. Doru plecase, așa că n-a trebuit să-mi justific fața umflată. Noroc cu fardurile, care m-au recompus cât de cât și am putut ieși din casă. Pe la zece m-a sunat.
Trebuia să ne întâlnim neapărat cu Payam să vedem două proprietăți, nou apărute pe piață. Din spusele lui Doru era ceva special, una dintre ele cu vedere la ocean, așa că ne-am dus împreună. După noaptea nedormită și gândurile care mi se zbăteau sălbatice în cap, îmi făcea rău să-l văd pe cel care, fără să vrea, mi-a produs atâta tulburare. Vrând, nevrând trebuia să fac față situației și să amân discuția cu Doru.
Payam m-a salutat scurt și mi-a aruncat o privire glacială, care mi-a făcut pielea de găină.
Dacă cineva mi-ar fi turnat o găleată de apă în cap, n-aș fi avut o senzație mai neplăcută. Răceala din ochii lui mi-a amintit că văzusem odata, nu cu mulți ani înainte, exact aceeași nuanță de smarald într-un ghețar, în peștera Focul viu din Apuseni. Gheața aceea de mii de ani era concentrată-ntr-un verde mat, nepământean, lipsit de viață.
Toată perioada în care am stat împreună, vreo două ore, m-a tratat ca pe o plantă. M-a ignorat total. N-am înțeles nimic… nu pot să-ți spun cum m-am simțit… Dacă duminică îi ocoleam privirea, acum i-o vânam. Încercam să-i atrag atenția, să pun întrebări, să fiu prietenoasă. Dar, la toate încercările mele de conversație îmi răspundea scurt, fără să mă privească și dezvolta subiectul pentru Doru, cu care era extrem de prietenos. Nu ar fi putut să mă umilească mai mult. Era la limita nepoliteții, dar proceda atât de abil, încât Doru nu a observat nimic. La întoarcerea spre parcarea unde ne-am lăsat mașinile (am mers toți trei cu mașina lui Payam) au vorbit tot drumul, vreo jumătate de oră, doar despre pasiunea lor comună, fotbalul. Eu îmi stăpâneam cu greu lacrimile, de nervi și frustrare, ei erau entuziasmați ca doi copii care împart aceeași jucărie, ignorând faptul că eu, omul invizibil mă aflam în mașină cu ei. Iar Doru știe că pentru mine fotbalul e ca în banc, acel sport inteligent în care toți aleargă după minge, iar când o prind îi dau cu piciorul.
Fierb de nervi, dar am meritat acest lucru…
Așa că n-a mai fost loc și rost de confesiuni. Nu azi.
Am depășit, cred, momentul. O fi fost criza femeii la 30 de ani? Îți amintești? Balzac.
Nu mai fi îngrijorată pentru mine, pentru noi. Totul e bine când se termină cu bine. Chiar la timp, uite, pentru Valentine’s day. Da, sunt ironică…
Te pup
Ella
P.S. Nu am ales nici azi casă.”

Mi-ar place să fiu convinsă de cuvintele Ellei. Dar știu că purtarea lui Payam i-a rănit orgoliul și acum e supărată…