Tags

, , ,

9bd39325cbe5a06b035bf24bd5def57f

Bunica era o femeie frumoasă cu niște ochi când miere albastră, când oțel. Obișnuia să spună că e bătrână, deși avea puțin peste patruzeci de ani când eu m-am născut. Dar cred că oamenii acelor timpuri îmbătrâneau timpuriu, încercați de viață și de vremuri, ori poate se nășteau direct în zodia necazului și grijii. Trăise o foarte frumoasă poveste de dragoste. Genul acela de iubire la care visăm cu toții și la care puțini accedem. Sigur, cu toții avem impresia că iubim și chiar o facem, dar sufletul se transformă din când în când în păsări călătoare și zboară uneori în țările calde. Nu și al bunicii. A fugit de acasă pentru cel care avea să fie bărbatul vieții ei și l-a iubit cu credință oarbă până în ziua în care ea a închis ochii, la aproape douăzeci de ani după bunicul. Nu a existat un alt bărbat pe pământ.„ Era cel mai frumos băiat din sat” îmi povestea bunica. Statura și vorba dreaptă, ochii de un albastru intens și o blândețe înțeleaptă a vorbei, dar și personalitatea puternică, care îl făcea respectat și ascultat de foarte tânăr, sunt câteva trăsături pe care le-a dus bunicul pe pământ.
Bunica era ca un mic general, cu vorba dintr-o bucată și perfect ancorată în realitatea fiecăruia dintre noi. Îi plăcea muzica și moda, era în ton cu fiecare generație. Și nu se prefăcea, chiar ne înțelegea pe fiecare. Și nu știam niciunul să ieșim din vorba ei. Chiar și în vremurile de adolescență rebelă, ne punea în încurcătură cu o vorbă, ori o întrebare, ce ne făcea să realizăm că nu e tocmai bună atitudinea, ori gândul, ori fapta. Ea nu ridica tonul, nu pedepsea. Te privea adânc și vorba ei te ardea acolo, în adâncul sufletului tău.
Greu de crezut, dar nu s-a certat cu nimeni niciodată. Iar când a plecat a lăsat un gol mai mult decât se poate imagina.
Bunica provenea dintr-o familie bogată,  cu pământuri multe. Avea un singur frate, mai mare decât ea. Era subțire și frumoasă, delicată și cu o finețe aristocrată a felului de a fi. O brunetă cu ochi mari albaștri. Iar bunicul, liderul băieților din sat, a fost cel care i-a furat inima. A plecat de acasă cu el, în ciuda împotrivirii părintești. O vreme a fost renegată, dar după câțiva ani, mamei i s-a făcut milă și a reluat legătura cu copila ei greu încercată. Bunicul rămăsese orfan de mic și avea o grămadă de frați și multă sărăcie în ogradă. Așa că tânăra Ana a fost nevoită să ia la pachet, odată cu bărbatul iubit și o familie de crescut și îngrijit, laolaltă  cu lipsuri și nevoi cu care nu dăduse piept în casa părintească. Dar au trecut peste toate împreună. Cu răbdare și credință și-au construit separat fiecare zi și au plantat împreună copacul familiei noastre, cu rădăcină puternică și ramuri nu doar frumoase, dar și sănătoase.

Și indiferent pe unde ne-a zburătăcit viața, suntem calzi și uniți, toți cei prin a căror vene curge sângele bunicilor noștri. Și suntem mulți, pentru că bunicii au avut cinci copii, care au avut la rândul lor copii și nepoți.