11cfa851ae281e55f0500d8aac13211c[1]

Iarna construiește în jurul fiecăruia dintre noi câte un iglu, căptușit bine cu gânduri, relaxare, băuturi fierbinți, arome de vanilie și scorțișoară. Îmi place anotimpul alb, cu șemineul aprins și fulgi dănțuitori a frig și a poveste.

Ella:
Vineri, după ce ne-am despărțit de Payam, eu și Doru ne-am certat. Eram furioasă datorită atitudinii lui Payam, dar parcă și mai mult deranjată de lipsa de reacție a lui Doru, ca să nu mai vorbesc despre discuțiile „de băieți” în care fusesem lăsată pe dinafară. Însă el părea și mai supărat decât mine. M-a acuzat că sunt nepoliticoasă față de un om care doar încearcă să ne ajute, că e mai mult decât vizibilă antipatia mea fără motiv, că nu mă recunoaște și nu înțelege unde e diplomația mea obișnuită. Pe moment nu i-am acceptat punctul de vedere, dar, gândindu-mă mai bine, am realizat că, într-adevăr în prezența lui Doru fusesem tăcută și retrasă, cum nu sunt de obicei. Îi arătasem lui Payam o față care nu era a mea.
Am înțeles că singura vinovată de situația creată eram eu. Și de la furia aceea plină de întrebări de genul „Cine se crede?” și „Cum își permite?” am realizat cât de stupid am acționat. Mă purtasem foarte urât cu un străin, fără să-mi dea nici un motiv.
Sâmbătă dimineața m-am trezit devreme, pustiită, golită de gânduri și rușinată de mine însămi. Doru nu avea nici o vină, dar eram furioasă și pe el, pe logica lui plictisitor de imbatabilă.
Am realizat că e Valentine’s day și mi s-a făcut greață. M-am gândit la toți anii în care m-am bucurat de această zi, cu convingerea că sunt norocoasă, că iubesc și sunt iubită. Cât de oarbă am putut fi! Totul fusese doar un castel de nisip…
***
M-am dus la duș și m-am studiat îndelung în oglindă. Niciodată nu am avut complexe de felul în care arăt. Poate m-am schimbat, poate nu mai atrag… Doru a intrat peste mine și a crezut că… în fine, Valentine’s day. M-a luat în brațe cu gând de împăcare. Am încercat să-l resping. Nu-l mai doream și, de când cu povestea asta, l-am evitat. Dar sâmbătă nu am avut putere. M-am supus ca un automat gesturilor lui. A fost un compromis de împăcare. Eu, soția, făcându-și datoria conjugală. Am făcut dragoste fără pasiune, fără emoție. După aceea m-am simțit îngrozitor. El se purta frumos, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. M-am îmbrăcat ca un robot, trebuia să mergem la o petrecere. Nu știam unde. Doru, cu surprizele lui teatrale și scumpe… Taxiul ne-a dus în port. Făcuse rezervări la Valentine’s Dinner Cruise, pe Magic Charm. Restaurantul vaporului era invadat de inimi roșii care atârnau leșinate peste tot. Perechi îndrăgostite își balansau pasiunea pe ritmuri de muzică siropoasă. M-am întristat și mai tare văzând petale de trandafiri pe mese, sacrificii fără sens într-o seară roșie ca o migrenă.
Strident și ieftin… gălăgie euforică. Sentimente de fațadă.
Ca și cum oamenii s-ar opri din ritmul lor de viață, o dată pe an, cu scop precis: să se iubească. Zgomotos. Declarativ. Kitschos colorat…
Un spectacol gratuit, un carnaval fără sens al așa-zisei pasiuni în parada zilei de 14 februarie:
„Turmă! Pe locuri, Fiți gata! Iubiți-vă!”, cum am citit undeva (nu mai știu unde).
Oamenii bifează o dată pe an (?!?) că au trecut clasa și la capitolul iubire. Jalnic.
Aș fi vrut să găsesc o scuză, să plec, dar croaziera era de trei ore și jumătate. Mă simțeam ca un șoarece prins în cursă…”

La întoarcere nu am mai rezistat. I-am spus. Am stat de vorbă toată noaptea. Nu a priceput nimic, nu a vrut să priceapă. Dar a acceptat că am nevoie de o pauză. Duminică dimineața am plecat la ai mei. Proastă idee! Acolo alte explicații… oricum ei nu m-au înțeles niciodată.
Se vor obișnui cu toții. Deocamdată îmi caut cât mai repede un loc unde să mă mut singură.
Poate vin câteva zile la T.
Îl voi căuta și pe Payam. Trebuie să îi cer scuze. Simt că așa e corect.
Te pup
Ella”