Îmi iau de mână dorul și-l așez într-un sertar. Îi spun să stea cuminte, să nu mai latre. Încerc să-l păcălesc să doarmă somn fără vise.
Să nu-ți vină ideea să-i apari în somn. Nu de alta, dar se sperie, și-mi sare în brațe plângând…

Îmi iau dorul de mână și îl trimit la plimbare, sperând să-l ia vântul, să-l zboare departe de mine.
Să rămân, în sfârșit, singură. Să-mi pun un film, ori să scriu, ori să ceva…
Să nu vină iar bătut și alungat, plângând la fereastră, că eu, inimă bună îi deschid. Apoi iar mă lupt cu el singură și mă cert eu pe mine, că doar am promis de atâtea ori că-l ignor…