Îmi iau de mână dorul și-l așez într-un sertar. Îi spun să stea cuminte, să nu mai latre. Încerc să-l păcălesc să doarmă somn fără vise.
Să nu-ți vină ideea să-i apari în somn. Nu de alta, dar se sperie, și-mi sare în brațe plângând…
Îmi iau dorul de mână și îl trimit la plimbare, sperând să-l ia vântul, să-l zboare departe de mine.
Să rămân, în sfârșit, singură. Să-mi pun un film, ori să scriu, ori să ceva…
Să nu vină iar bătut și alungat, plângând la fereastră, că eu, inimă bună îi deschid. Apoi iar mă lupt cu el singură și mă cert eu pe mine, că doar am promis de atâtea ori că-l ignor…
papagigli said:
Despre ce specie de dor vorbim? Dor de ce sau de cine, ca dupa poza as zice ca-i dor de duca. Pe stradute d-astea mi-as petrece si eu fo saptamina. Ce sa fie, ca suna a ghicitoare? Sa fie fo Austrie, fo Germanie sau fo Elvetie? Spune-mi rogu-te-as, ca sa stiu spre unde-mi iau bilete 😉
LikeLike
sweet & salty said:
Specia numită „dor de ducă atunci când afară dă cu virgulă”. 😀
Am luat poza de pe net, nu era specificat. Mi-a amintit de Veneția și m-a pocnit dorul (am fost în iarnă, am scris despre).
Eu aș merge azi și acum oriunde. Nici nu m-ar interesa destinația. 😀
LikeLiked by 1 person
papagigli said:
In Mississauga, de unde vin, ca acolo greblez, ningea cu spume. Cred ca vine si aici, ca eu am plecat de la serviciu cind am vazut ca-i groasa.
Stiu c-ai fost la Venetia si cu … “o buna prietena” 😆 Numai ca aia nu aduce a Venetie
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Aș pune niște poze să-ți demonstrez. Dar nu știu să le pun aici. Chiar era ceva asemănător. Oricum mie mi-a trezit nostalgia Veneției fotografia respectivă. A fost perfect acolo.
LikeLike
papagigli said:
N-are rost sa le pui c-am fost si eu si-am batut-o cu piciorul, pret de trei zile, da’ arhitectonica din poza asta nu aduce a Venetie. poate doar dimensiunea “strazii”. Oricum, casele parca sunt mai scorojite decit cele prezentate..
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
No bine. Arhitectura e diferită, de acord. Dar la prima impresie mi-a izbucnit Veneția. Și… dorul. 🙂
LikeLike
papagigli said:
Stiai ca Venetia se viziteaza in compania unei femei numai daca esti barbat? 😛 😉
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Papa, am fost două și a fost amazing. Nu vrei să știi cât am râs și ce bine ne-am simțit.
Bine, că am debutat cu stângul că era cât pe ce să pierdem avionul, ocupate cu poveștile. 😀
LikeLike
papagigli said:
Stiu cite ati fost, spuneam doar ca de ris poti sa rizi si-n Bucuresti, dar la Venice te duci sa te … de ce crezi ca-i apa sidefie? 😉
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Nu știu și nici nu vreau să știu. :))
Noi am descoperit împreună un loc și da, colegul mi-a spus deloc happy, că și-ar fi dorit să vedem prima dată împreună Veneția. Că eu și prietena mea am ales locația pe ultima sută de metri. Nu a fost o vacanță elaborată.
LikeLike
papagigli said:
😆 Stii tu bine ce stii 😉
“Colegul” n-are cumva si prefix? 😉
LikeLike
sweet & salty said:
Prefix?
LikeLike
papagigli said:
ex 😉
LikeLike
sweet & salty said:
Nu-ș de ce m-am gândit la numere. 😀
Nu poartă prefix. 😀
LikeLike
Poteci de dor said:
Eu n-am reuşit până acum. Deja pare un joc. Îl alung, fuge, mă bucur, îl chem, vine, îl primesc în casă, iar îl alung, iar se face că pleacă…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Așa face și cu mine. Doar că eu nu-l chem niciodată. Găsește el o variantă cum să revină, deși îi pregătesc sistematic bagajele de plecare. E un încăpățânat… 🙂
LikeLike
Poteci de dor said:
Aşa cum îi stă bine oricărui dor 😉
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Dorul e urât. Eu aș renunța la el. L-aș trimite în vacanță. :)))
Prea s-a acomodat în curtea mea. Crede că-mi ține de urât fiind departe. Însă e fix pe dos. Nici prea deștept nu e. 😀
LikeLiked by 1 person
iosif, said:
🙂 :):):)…Dor calator…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Da, călător rău. 🙂
LikeLike
GEORGE SORIN VENETE said:
distanţa asta mare, te obligă la oftat…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Aș merge oriunde, am un dor de ducă azi, luni 13. :))) De parcă mi-e vineri, nu luni. 😀
LikeLiked by 1 person
GEORGE SORIN VENETE said:
😂😂😂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Aici ninge a decembrie, e urât și frig. Trebuie să mă uit în dicționar dacă vreau să înțeleg semnificația cuvântului primăvară. 😀
LikeLike
GEORGE SORIN VENETE said:
Asta nu este bine, la noi a fost de plajă ieri și azi plouă.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Aici a fost un vânt de filme SF ultimele două zile, iar acum fulguie… nervos. 🙂
LikeLiked by 1 person
GEORGE SORIN VENETE said:
De 13 ani doar la tv. am văzut cum ninge.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Wow! Norocosule! Ce viață! Nu m-aș supăra să văd zăpada de acum încolo doar în poze. 😀
LikeLiked by 1 person
GEORGE SORIN VENETE said:
😂😂😂😂😂
LikeLiked by 1 person
GEORGE SORIN VENETE said:
😂
LikeLiked by 1 person
A thorn in your side said:
Să fie oare un simplu… dor de viaţă? 😉
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc pentru melodie. Mi-e dor de orice: de plecare, de căldură, de România. E un cocktail cred. 🙂
LikeLiked by 1 person
A thorn in your side said:
Da, se cam încadrează în definiţia nedefinibilului. 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Exact. 🙂
LikeLiked by 1 person
Maria(araoimi) said:
Pffff, câte doruri am !
Sigur, de ducă! Mereu..
Fain !
Em sclipitoare ca de obicei,chiar și în doruri ! 😊
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Și tu? Eu mereu aș merge undeva. Și vorba ta… doruri multe. 🙂
Câte doruri… 🙂
Te pup!
LikeLiked by 1 person
Maria(araoimi) said:
❤
LikeLiked by 1 person
Lotus said:
ce frumos! dar, vorba lui iosif, e bine când e dor călător, sau dor de călătorie și nu dor de cineva cu care să călătorești. 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
N-am sesizat că era așa adâncă semnificația mesajului. Doru-i dor și nu-i de ținut pe lângă casă. Mai bine-ți iei câine. (să fiu și eu profundă 😀 😀 )
LikeLiked by 1 person
sonia said:
Hai, plecam? Aleg eu destinatia: pe malul marii. Sa simti apa rece si uda pe degetele de la picioare. Sa simti nisipul fierbinte cand te intinzi cu un suspin sa te contopesti cu plaja. Sa simti pe fata adierea brizei si sa iti infloreasca zambetul in coltul buzelor. Sa simti… prin toti porii fericirea!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Oh, ce-aș pleca! Frumos prezinți tu plaja, când aici e o mare alb-argintie, parcă se pregătește să vină Moș Crăciun. 😀
LikeLike
racoltapetru6 said:
Dor dorurile, dar mai rău ar fi fără niciun dor, nicio nostalgie…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Eu aș vrea să renunț la doruri și la nostalgii. Măcar așa, vreo săptămână, să văd ce culoare ar fi viața. 🙂
LikeLiked by 1 person
Alex said:
Ce ți-e și cu dorul ăsta călător…
Cât despre titlul cu… 13, mereu am râs de superstiția cu acest număr. Dar recenta zi de 13 chiar mi-a fost o zi aiurea! Căci mai sunt și zile de-astea…
Numai bine îți doresc! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Eu sunt invers. îmi merge bine în 13. Ideea e că am pus data, nu m-am gândit la semnificația cifrei. 🙂
Da, dorul călător e mereu în zonă. O fi locuind în vecini, că prea des îmi dă târcoale. :)))
Zi frumoasă să ai! 🙂
LikeLike
anuska said:
Cate doruri de duca am eu,dar ma resemnez stand pe net jucand jocuri sau mai citesc pe ici colo 🙂 asta cand nu am treburi casnice 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Uneori trebuie să închidem dorul în sertar, că realitatea scoate bățul și ne obligă să stăm cuminți în casă ori în oraș. 🙂
LikeLike