Stau în fotoliu și tremur. Îmi clănțăne dinții în gură. Cafeaua s-a răcit. Încerc să scriu, dar degetele se mișcă nesigure. Parcă n-ar fi ale mele. Gândurile se joacă de-a v-ați ascunselea, înfrigurate și ele. Nu știu pe care să-l înhaț primul.
E un soare exploziv și explodat. Se aruncă cu toată lumina și se tăvălește prin camera unde stau zgribulită. Are culoare de cald. La fel arată și termostatul. Cică 23 de grade.  Nu-mi iese… Degetele aleargă degeaba pe tastatură, pentru că în mine s-a instalat program de frig. Arunc cafeaua. Îmi pun de-un ceai. Tremur. Apa aproape fierbe și nu pot să mă decid ce să aleg. Nu îmi place ceaiul. Beau foarte rar, însă am o prea largă varietate, pentru că mă entuziasmez pe moment de proprietățile așa zis miraculoase, de reclamă și îl cumpăr.
M-am hotărât: ginger și turmeric. Cică și slăbești cu combinația asta. Măcar dacă tot beau ceai să fie dublu efect.
Mă setez singură că ceaiul nu e bun, poate de aceea nu are nici un efect.
Aleg câte o rădăcină micuță din fiecare și le curăț cu atenție. Degetele mi se îngălbenesc de la turmeric, de aceea evit să folosesc chopper-ul, să nu-i murdăresc pereții transparenți. Îmi iubesc bucătăria și-mi place ca totul să strălucească, să folosesc cu plăcere ustensilele.
Aș fi putut răzui cele două rădăcini, dar frigul mi-a dat și o stare de moleșeală. Așa că-l tai mărunt și torn apă fiartă peste bucățelele mici. Revin în fotoliu, unde mă fac ghem. Nu funcționez. Încă. Mi-a intrat frigul până în suflet, deși am fost doar un pic afară și îmbrăcată bine, de iarnă. E 22 martie, ora șapte după-masa. Vântul a intrat prin fiecare por al hainei și m-a invadat până-n suflet. În casă e cald. 23 de grade Celsius. E soare explodat pe pereți. Însă în mine e frig. Sub zero grade. Aproape îmi ard degetele cu ceașca fierbinte. Îmi clănțăne dinții.
Cică e primăvară. Unde? Când? Cum? în mine e miez de iarnă…