31 martie, Toronto
Și ce dacă e frig? Și ce dacă a nins un pic (ieri)? Am strâns căldura și m-am încolăcit mai bine. Și cafea fierbinte, și english muffin cu unt de arahide și dulceață de zmeură…. E un bine delicios. Frigul mușcă în gol.
Ce dacă mi-am lăsat mașina afară, (mi-a fost lene să o bag în garaj, cine se gândea că mai ninge?)
Și ce dacă acum plouă? Îmi place ploaia. Îmi dă o liniște și un chef de muncă…
***
Azi stă sub semnul lui Nichita. Poetul necuvintelor…
***
Asta am scris într-un răgaz de dimineață. Atunci ploua. Acum îmi plouă. Cu tunete și fulgere și înșirat pisici pe băț.  Și iar înșirat pisici pe băț. Am niște nervi cât casa. Casa Poporului. Și ce te strânge de gât la modul violent? Neputința.
Cum poți să folosești ceva ce nu e al tău, iar apoi să-ți iei tălpășița, că nu te mai interesează? Vorbesc despre chiriașa noastră care a plecat. S-a evaporat. Nu răspunde la telefon, și-a dezactivat contul de fb. Nu poate fi contactată. Mai are mobilă în casă. Cheile de la uși, poștă, garaj etc. Sunt la ea. Nu mai vorbesc despre dezastre adiacente potrivite gustului ei, vopsit de pereți, găurit pereți, smulse rafturi din pereți, scos uși de la dulapuri și înlocuit cu perdele (?!?). Iar mâine vine, cip-cirip vesel și cu mobila proprie noul chiriaș. Și cu așteptări, logic. Pentru un nou început într-o casă impecabilă.
Oare dacă mă dau de trei ori peste cap ajută? (ca-n povești).
Culmea e că mă înțelegeam bine cu ea, dar se pare că în ultima vreme proverbiala mea cunoaștere a omului a dat cu stângu-n dreptu. Obișnuiam să mă pricep la oameni…
(Cele două link-uri din text sunt două părți ale unei întâmplări de pisici pe băț) .