Iubești o femeie. O așezi în centrul universului tău, îți construiești viața în jurul ei. O adori. E iubita ta, prietena ta, amanta ta, omul tău de încredere, e… rațiunea ta de-a fi. O iubești mai mult decât pe tine însuți, decât pe părinții tăi… Ți-e dragă și-o vrei fericită. Fericirea ei e fericirea ta: „Happy wife, happy life”.

Dorințele ei devin dorințele tale. Nu-ți place viața la casă, dar îți construiești o casă pentru că ea vrea. O mobilezi și colorezi după gusturile și ideile ei, deși tu ai vrea mai cuminte, mai… așezat. Dar îi accepți nebunia. I-o susții. Digeri uneori mai greu spiritul ei mai hoinar, dar observi în timp că intuiția ei funcționează, deși contrazice de multe ori logica și lucrurile ies bine când o asculți. O iubești în pat, o iubești în bucătărie, o iubești în societate. Iubești tot ce atinge. E minunea ta.
Mai vezi în stânga și în dreapta feminine ochioase, te-ar trage ața, ar vrea și ele, dar… ea e femeia ta. Știi. Simți. Râzi cu ea, te iubești cu ea și ești fericit că e a ta. Doar a ta.

La un moment dat vrea să moară, o boală stupidă vrea să ți-o ia. Te iei la luptă cu tot ce vrea s-o răpună, chiar și cu ea când nu mai poate. Dărâmi sistemul. Te pui în mijlocul furtunii și obligi chirurgul să ia în secunda aceea răul din ea. Răstorni munții. Te rogi cu lacrimi de sânge, deși n-ai mai făcut-o până atunci. Și scapă ca prin minune.
O iubești și mai mult. E a ta. Încă o dată și încă o dată a ta.
Are momente de visare din când în când, dar ea e mai artistă și mai zboară. Iar anii trec. Tu o iubești ca la început pe femeia ta, rațiunea ta de-a fi. Așa, dificilă de multe ori, mofturoasă mai tot timpul. Și nimeni în lumea asta nu te enervează ca ea. Nimeni nu te aprinde ca ea. Nimeni nu te liniștește ca ea. Nimeni nu te atinge ca ea.
***
Într-o zi o vezi cu ochii plânși. Nu-ți spune ce are, dă un motiv aiurea. Și zilele trec, iar ochii ei rămân cerniți. Te îngrijorezi. Te gândești c-o fi boala din nou… că ascunde de tine… Dar o simți strecurându-se din pat, când crede că tu dormi. O vezi închizând brusc computerul când tu intri.
Faceți dragoste nebună, dar când îi atingi fața i-e udă de lacrimi.
Și dintr-o dată știi. Știi. E cineva în viața ei. Altcineva.
Suferă. Suferi. Subit vrea să plece, să se detașeze puțin, zice ea. Nu vrei să o pierzi. Ai luptat cu boala, cu timpul, cu părinții ei la început. Cum poți lupta cu sufletul ei? O lași să plece, sperând că e un nor negru trecător, că nu e nimic serios. Doare ca naiba.
***
Când vine, îți mărturisește că s-a îndrăgostit de alt bărbat. Că a luptat din răsputeri să se rupă, dar nu poate. Că tot ce i-a mai rămas e să fie sinceră cu tine și să-ți spună. Ce faci?
Îți bagi picioarele în mama ei de viață!