images (10)

Singură într-un bar în nicăieri. Sătulă. Seacă. Pustie.
***
M-am urcat la volan și am plecat fără să mă uit în urmă. Condusul mă liniștește. Vibrația muzicii, șoseaua întinsă, liniile clare și precise îmi dau senzația unei iluzorii libertăți. Gândurile se așază aliniate soldățește cu fiecare kilometru lăsat în urmă. Calc accelerația. Mă unduiesc la volan și fredonez, chiar dacă nu am voce. De multe ori plâng și țip. Aici mă liniștesc. Aici mă regenerez. Mașina e prelungirea mea. O înțeleg, mă ascultă.
Nu știu câți kilometri am mers, când acul rezervorului a început să se încline către zero.

Văd o benzinărie la marginea drumului. Opresc să pun benzină. Realizez că-mi trebuie ceva. Mi-e foame, ori sete… Intru în barul din vecinătate. Mă văd în ușa glisantă. Oops! Ținuta mea atrage atenția. Am o rochie neagră dintr-o mătase ușor satinată, care se termină într-un cloș, gen sirenă. Pantofi cu tocuri foarte înalte, mănuși lungi, asortate cu rochia și un colier de catifea cu un diamant mic. Port o pălărie cu boruri largi, care mă ascunde parțial de eventualii ochi curioși. Deși… cu cine aș putea să mă întâlnesc aici?
Sunt norocoasă. Nu e nici un mușteriu, iar barul e rezonabil ca aspect. Ușor întunecos, cu lambriuri impregnate cu iz de vin și whisky. Pe fiecare masă e câte o lampă cu abajur, iar în surdină se aude B.B. King – The thrill is gone, la tonomat. Barmanul, un tip de vreo 60 de ani, un fost rocker probabil, cu un cercel în ureche și o coadă soioasă, încărunțită, mă măsoară cu privirea. Este evident șocat de apariția mea insolită, pentru că uită să fie politicos. Cască ochii fără să întrebe nimic. Mă așez la bar și cer un pahar de vin roșu. Îmi pune în față meniul. Nu-mi pasă. Îi spun să aleagă el. Îl văd cum toarnă într-un pahar de cristal Shiraz. Whatever… Îl pune cu grijă în fața mea pe tejgheaua lucioasă, cu urme vagi de pahare. Atmosfera, ușor cețoasă, e accentuată de lampa de plafon, care luminează galben și obosit lemnul și barmanul și mesele și farfuriile cu fistic și arahide, așezate ici colo. Îmi iau paharul și încep să sorb absentă… arta sunetului mă domină. Nu mai există nimeni decât eu, regele bluesului și vinul, care e ceea ce-mi trebuie pe moment. Închid ochii și mă mișc ușor. Mă relaxez. Sorb din vin. Mi-e sete și îmi place.
În bar intră un tip atletic, obișnuit al locului, cu siguranță. Îi văd cu coada ochiului cămașa șifonată, blugii uzați, culorile șterse. Îmi plăcea singurătatea asta din colț de nicăieri. Prezența lui mă indispune și-mi devine brusc antipatic. N-am chef să împart muzica, barul, singurătatea mea cu el.
Cere o bere și se așază aproape de mine. Îmi face prietenos semn cu berea. Ce au bărbații ăștia? Probabil că-și imaginează că sunt o centuristă de lux.
Fac o ușoară grimasă, care ar putea fi interpretată drept zâmbet și întorc capul. Mă concentrez la vin și muzică. Însă observ cum schimbă priviri și gesturi cu barmanul. Solidaritatea masculină…
Îi simt din când în când privirea și înțeleg din câteva vorbe, schimbate monosilabic cu barmanul, că e șofer. Văd prin geam  camionul lui parcat lângă maşina mea, iar grila mare, cromată,  străluceşte vag în soarele de seară. Barmanul lustruiește dozatoarele din spatele tejghelei.
Aproape am terminat vinul, când îmi aduce un alt pahar. Ridic privirea mirată. Barmanul rânjește, ridică din umeri și-mi face semn din ochi către bărbatul care bea bere. Din partea lui. Azi n-am chef să fiu prietenoasă. Nu-l primesc. Îl împing către el cu degetul și-mi întorc fața în direcția cealaltă. Însă mă surprinde. Nu acceptă refuzul meu și-mi împinge paharul înapoi. I-l împing la loc. Ripostează. Ne jucăm așa, un du-te vino cu paharul. Îl iau în mână cu intenția să i-l arunc în față, dar renunț în ultimul moment. Ceva din privirea lui mă oprește. Are ochii căprui, greu de citit. Iau o sorbitură, fără să mulțumesc. Bem amândoi în tăcere. Ciudat, dar îmi place liniștea. B.B. King și alcoolul mă relaxează. Respir ușurată. Zâmbesc ușor. Plătesc și plec. Îmi iau mașina și mușc nervos din șosea. Dau drumul la radio. Din boxe, Amy MacDonald începe să cânte:

And the boys chase the girls with the curls in their hair
And the shy tormented youth sit way over there
And the songs get louder each one better than before…

Ascult cu un zâmbet vag pe buze, apoi tresar când oglinda retrovizoare se umple cu o grilă cromată, care strălucește vag în soarele de seară…