Tresar când oglinda retrovizoare se umple cu o grilă cromată, care strălucește vag în soarele de seară. Zâmbesc amuzată și-mi imaginez că e același camion care parcase în fața barului. Dar n-am de unde să știu. Până la urmă toate camioanele albe sunt la fel. Nu i-am reținut numărul. Încerc să-mi alung gândul, însă dintr-un motiv care-mi scapă, necunoscutul întâlnit în barul de nicăieri se încăpățânează să-mi rămână în minte. Realizez că-mi face plăcere existența lui pe aceeași planetă cu mine. Și iar zâmbesc. Apoi mă surprind că-mi doresc cu ardoare să fie el. Dar rațiunea intervine: Ce prostie! Cum ar putea fi el? De ce ar fi el? Și chiar dacă ar fi…?
Șoseaua se întinde cuminte de la botul mașinii mele spre infinit. Plus infinit… minus infinit… Oare unde duce? Până la capăt. Glumesc amar cu mine însămi și rămân pe prima bandă. Nu mă grăbesc să ajung nicăieri. În plus nu vreau să atrag atenția asupra mea vreunui polițist zelos, mai ales după ce trecusem prin barul uitat de lume, pentru un șah imaginar cu un necunoscut și un pahar de vin. Trebuie să recunosc, câștigase runda. Băusem vinul, în ciuda faptului că nu accept nimic de la străinii întâlniți întâmplător. E drept că nici să conduc de nebună fără țintă nu-mi stă în obicei și nici să beau la volan.
Camionul se încăpățânează să rămână în spatele meu. Foarte aproape. Acum știu că e el. Nu aș putea să spun de unde această convingere, însă nu mai am nici o îndoială. Mă întreb de ce se apropie atât de mult. Ce vrea? Mulți dintre șoferii de camioane au siguranța tonelor pe care le poartă cu nonșalanță. Profită de gabaritul mare și acționează în trafic după un fel de lege a junglei, cu atu-ul celui mai puternic.
Încerc să văd în oglinda retrovizoare chipul șoferului, dar cabina e mult prea înaltă. Am un sentiment ciudat simțindu-l atât de aproape. Vrea să mă intimideze? Ha! Cine se crede? Nu mă las. Se joacă. Intru și eu în joc. Încetinesc. Îl oblig și pe el să facă la fel. Nu mi-e frică. Îmi simt mașina. E seară, iar el vine în urmă, ca un câine de pază uriaș, cu botul metalizat lucind în lumina apusului de soare. Hyundai-ul meu e o scamă în comparație cu mașina de mare tonaj, însă mă urmează cuminte, ca și cum o lesă invizibilă, foarte scurtă l-ar ține la aceeași distanță egală de mine. Orice mișcare de frână sau accelerație provoacă aceleași manevre din partea lui. Nimeni nu s-ar putea intercala între noi. Stăpânește bine motorul. Îl face să toarcă, să-l asculte, ca pe un uriaș îmblânzit. Haide, vino cu mine, îi spun. Mă ascultă și mă urmează docil. Glisăm așa, în tandem, mulți kilometri, sincronizându-ne perfect, într-un dans ciudat pe șosea. Îl privesc din când în când: Așa! Protejează-mă!
La un moment dat, nu știu ce se întâmplă. Brusc, coloana din față încetinește. Tot mai multe mașini mari și mici se înghesuie pe banda întâi. Uff! Un blocaj îmi trebuia! O fi fost vreun accident? Nu văd nimic în oglinda retrovizoare. Nu are logică ce se întâmplă. Traficul pe banda întâi devine tot mai sufocat. Așa nu se mai poate! Hai prietene, trebuie să acționăm. Vino cu mine! Îi clipesc de câteva ori cu avariile și semnalizez. Oare te prinzi? Mă trag cât mai spre stânga, însă nu văd nimic, nici un obstacol. Marele alb e atât de aproape, încât m-ar atinge dacă aș pișca un pic frâna. Hai să fugim de-aici! îi spun și repet semnalizarea. Mă îndrept spre banda doi. Vreau să ies, să depășesc aglomerația asta fără sens. Vede intenția mea și-mi acoperă spatele, ca un scut. Aprinde faza lungă și claxonează prelung. Tresar speriată. Claxonul lui puternic pare goarna unul vapor. Ce vrei să-mi spui??? Dar nu se întâmplă nimic. Nu mai am răbdare. Trebuie să acționez rapid, dacă vreau să ies de pe banda aproape paralizată. Eh! E vremea să renunț la serviciile tale de bodyguard, băiete! Însă, ca și cum ar ști ce gândesc, înainte să fac vreo manevră, îmi anticipează mișcarea și iese cu botul în față, aproape paralel cu mine, blocându-mă și obligându-mă să păstrez banda. What a heck…? Dar n-apuc să-mi duc gândul la capăt, pentru că în secunda următoare pe lângă noi trece ca vântul un Corvette roșu, urmat în viteză maximă de câteva mașini de poliție cu girofarul pornit și o gălăgie infernală. Câteva secunde iadul pare răsturnat pe pământ. Apoi nebunia se pierde în zare și autostrada se liniștește, redevine fluidă. Cele trei benzi intră în normalitate, iar noi rulăm ca înainte, el la distanță egală, în spatele meu. Acum înțeleg. Mă împiedicase să schimb banda ca să mă protejeze. Privesc recunoscătoare în oglinda retrovizoare: mulțumesc!!! Răsuflu ușurată și mă simt obosită brusc, înțelegând pericolul pe care tocmai l-am depășit. Nu vreau să mă gândesc la ce s-ar fi putut întâmpla dacă aș fi ieșit în calea bolidului urmărit de poliție.
Îmi doresc dintr-o dată să simt pământul sub picioare și să stau mai aproape de salvatorul meu. Văd un indicator. La câțiva kilometri în față e o ieșire de pe autostradă. Hai, vino să te cunosc, eroul meu! îi transmit, clipind prietenos cu avariile. Îmi răspunde și el cu un flash scurt. Oare a înțeles? Pun din nou avariile și semnalizez dreapta. Haide, vino! Farurile se aprind și se sting: Mulțumesc de invitație, însă el nu semnalizează intenția de-a o lua la dreapta, cum ar fi de așteptat. Nu a înțeles? Ori… e un refuz? Repet jocul luminilor. Insist: Haide, vino! Și semnalizez dreapta să înțeleagă clar intenția mea. Din nou avariile. Și iar dreapta. Însă clipește din nou: Nu, mulțumesc! fără să semnalizeze. Micșorez viteza cu ochii în oglindă, sperând până în ultima secundă că se va înscrie și el pentru ieșire. Inima îmi bate cu putere. E în spatele meu foarte aproape. Însă semnalizarea lui rămâne mută. Înțeleg cu tristețe. Jocul s-a terminat. Eroul meu își va continua drumul fără mine. Misiunea lui, în ceea ce mă privește, este îndeplinită. Mă salvase de pericol. Acum zbura în căutarea altor aventuri, altor jocuri ale destinului, altor necunoscute din baruri ciudate, presărate pe șosele ce duc la infinit. Plus infinit… minus infinit…
Apusul se așterne plictisit, trezind încet la viață lumina artificială a farurilor. Înregistrez fără interes culorile, stăpânindu-mi cu greu lacrimile care vor să curgă fără nici un sens, dintr-un motiv doar de ele știute.
Îmi lipesc mâna pe geam, într-o timidă mângâiere pentru eroul meu și ies cuminte de pe autostradă, fără să știu dac-a văzut gestul meu de rămas bun.
Pingback: Paşi (2) | Texte pe față
iosif, said:
Iar partida de “sah” se finalizeaza cu …remiza ! Câstigatorii sunt cititorii ! Felicitari coautorilor !
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Jucători de șah suntem cu toții, într-un fel sau altul. E frumos cum ai spus-o! Coautorii îți mulțumesc! 🙂
LikeLiked by 1 person
Cosmisian said:
Pe drum ca pe drum, dar stai sa vezi ce te-asteapta cand alegi Exitul magic…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Am ieșit. O să văd, e drept, unde mă duce acest Exit. Tu spui că e magic? Sper să fie cum spui. 🙂
LikeLiked by 1 person
Cosmisian said:
La comunicarea celor doi, asa cred. Cel putin va fi magin/nemagin in doi 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Comunicarea se pare că dă greș. Ai văzut finalul. Poate că pașii se duc în direcții opuse. Autostrada e infinită, complicată, labirintică… multe exituri.
LikeLike
Cosmisian said:
Nu se stie niciodata, poate ca e doar prima autostrada. Eu sunt foarte multumitor ca nu va scrieti poveste pe autostrazile iubirii in Romania, ca nu ati fi avut loc nici de o semnalizare. Se pare ca ati trezit interesul nostru, acum sa faceti ceva sa il mentineti. Cum, stiti voi. Cu toata viteza inainte.
LikeLike
sweet & salty said:
Nu se știe. Vom vedea. Spațiul și timpul prea puțin contează. 🙂
LikeLike
Cosmisian said:
Adica, exista riscul sa va duceti povestea in spatiu? Stii ce cred, ca batranul era Einstein 🙂
Ati incurcat-o!
LikeLike
sweet & salty said:
Ce e spațiul? Ce e timpul? Eu nu cunosc decât dimensiunea clipei. 😀
LikeLiked by 3 people
Erwin Lucian Bureriu said:
Foarte interesant și bine scris, mai ales!
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Mulțumesc mult!
LikeLike
mcooper801 said:
Pe drumul vietii suntem piesele din jocul de sah…pioni, cai, ture, regi si reginesi…nebuni, asa cate un pic ….frumoasa si interesanta scrierea ta ….o zi cu mult soare pe strada ta ! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Viața: carouri albe și carouri negre, lumini și umbre… Nebuni gândim că suntem regi… 🙂
Soare și ție, mult. Indiferent cum e afară! Mulțumesc mult pentru aprecieri. 🙂
LikeLiked by 1 person
Aliosa said:
Sincer, imi place cum le ticluiesti ! 🙂
Fie ca Saptamana Luminata sa-ti lumineze calea spre o EDITURA ! 🙂
Cu simpatie,
Aliosa 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc mult, Alioșa!
Rămâi cu noi, cu pașii în doi și… Doamne ajută, să ajungem și la o editură. 🙂
Săptămână cu lumină în suflet, bucurie și inspirație! 🙂
LikeLike
Aliosa said:
Accept cu drag provocarea 🙂
si musai trebuie sa vina continuarea ! 🙂
Pana atunci insa, iti propun o RETETA de PRAJITURA
cu GUST dulce-acrisor ! 🙂
Saptamana cu bucurii imense si postari deosebite ! 🙂
Cu simpatie si prietenie,
Aliosa 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc pentru rețetă. Abia aștept să o încerc. :)))
Vine continuarea. În pași. Pași în doi. Așa cum a început.
Seară magică să ai!
LikeLike
HopeLess said:
Foarte frumos. Ambele perspective sunt minunate. Bravo voua! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mă bucur mult că îți plac și că ne însoțești. 🙂
LikeLiked by 1 person
HopeLess said:
Da, mereu! 😉
LikeLike
Poteci de dor said:
Cât de frumoşi sunt paşii voştri! Interesant tare jocul ăsta, vă rog eu să vă faceţi un obicei din asta, să faceţi un fel de serial că tare ne mai place să vă citim pe amândoi!
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Nu ai avut emoții pentru mine? :)))
LikeLike
Poteci de dor said:
Ştiu că te descurci în orice situaţie 😀
LikeLike
Cristian Lisandru said:
☺ Interesantă ideea, bine pusă în pagină, ceea ce trebuie apreciat. ☺ Am citit cu plăcere.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc mult. Sper că ai intrat și pe link. 🙂
LikeLiked by 1 person
Cristian Lisandru said:
Acum nu, recunosc, însă voi intra atunci când mi se va deschide o altă fereastră de timp. ☺
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Când intri o să descoperi întregul. 🙂
Sunt curioasă care va fi părerea ta după ce lipești cele două părți. 🙂
LikeLike
Monik said:
Cu acest limbaj cifrat de șofer cred ca as fi ratat comunicarea din prima.
Oricum am sperat, pe masura ce citeam tandemul vostru, sa nu va aduca drumul impreuna asa repede. S-ar fi diminuat tensiunea iar anticiparea s-ar fi disipat.
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
E foarte spontan drumul nostru.
Cât despre limbaj, ai văzut că și eu am interpretat greșit la final semnalele lui. Ca și în viață. De prea multe ori interpretăm aiurea anumite gesturi sau cuvinte.
Cum a fost vacanța ta?
LikeLiked by 1 person
Monik said:
Oricare v-ar fi pasii, astept cu nerabdare sa ii parcurg cu voi…
A fost…cum sa zic, moale…de recuperare. Amestecata. Cand zile calme la mal de mare insorit, cand zile reci pe langa casa. Totodata binevenite toate :). Multumesc de gand.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mă bucur tare.
Mie îmi sună bine și unele și altele. Iubesc marea. 🙂
LikeLiked by 1 person
Suflet said:
Super, mi-a plăcut mult, acum intru și la Axel, tare curioasă sunt cum se vede și din camion situația 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Sunt curioasă și eu care este concluzia ta după ce ai citit ambele versiuni, ambele fețe ale aceleiași întâmplări. 🙂
LikeLike
Suflet said:
Mă bucur mult că el a avut un motiv întemeiat pentru care nu a oprit, mă gândeam că poate îi e teamă de întâlnirea cu ea sau ceva de genul. Vă felicit pe amândoi, frumos scris. A și ieri am dat întâmplător de melodia asta, m-a dus cu gândul la voi instant: https://www.youtube.com/watch?v=fVMtKQMAZqw
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Ce mult îmi place! ❤
Da, e interesant cum viața unește și separă. Și mai ales cum gândul proiectează scenarii diferite.
Mulțumim!
LikeLiked by 1 person
mihai said:
Foarte frumos scrise povestile. Te tine in suspans si e ceva nou sa vezi cadre din viata vazute si descrise din perspective diferite. Meritati felicitari amandoi, si de aceea am sa postez acest comentariu pe ambele bloguri.
De asemenea am citit comentarii si am vazut ca majoritatea va apreciaza pe voi si proiectul la care lucrati impreuna. Totusi cum n-au disparut toti carcotasii din lume, trebuia sa existe unul si aici. E o vorba din popor, un om obisnuit zice “Daca nu pot spune ceva bun mai bine tac”, un carcotas zice “daca nu pot zice ceva rau, mai bine tac”. Uneori sunt si ei benefici, pentru ca prin contrast scot si mai in evidenta adevarata valoare.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumim mult, Mihai!
LikeLike
Daniela said:
superb scris; arta folosirii cuvintelor…..atentia la detaliu…..etc …..totul m-a impresionat ….felicitari autorilor! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumim că ne urmărești! 🙂 :*
LikeLike
Mugur said:
E joc de doi, în doi jucat,
Pe-autostradă regizat.
Semnul final tu l-ai ratat,
Tu, jucător, el, exilat
Forțat în mers să se păstreze,
Popasul tău să ți-l refuze.
Te-ndreapă deci spre el din nou,
Să-l faci din învins, un erou.
Continuă a ta-ntâmplare,
Spre-a noastră dulce delectare.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Sunt vrăjită de modul în care ai pus în versuri firul narațiunii. Mulțumesc mult pentru încurajare! Aș vrea să am o replică pe măsură, dar nu am. 🙂 Cuvintele te ascultă, sunt domesticite de tine, dau din coadă fiecare. :)))
LikeLike
Mugur said:
Șansa inspirației, întâmplarea, puțină muncă degândire. Nu, cuvintele n-au dat din coadă, nici domesticite nu sunt, dar uneori se mai lasă manipulate în sens pozitiv.
Eu vă mulțumesc pentru acest duet narativ de excepție!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
🙂
LikeLike
Renata Carageani said:
Heeei, ce poveste mișto! Mi-a amintit de eroina lui Japrisot. https://fr.wikipedia.org/wiki/La_Dame_dans_l%27auto_avec_des_lunettes_et_un_fusil_(roman)
Sper să continuați „dialogul” punctelor de vedere.
Ați scris minunat, amândoi.
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Mulțumim mult, Renata! Da. Va urma. 🙂
LikeLike
Maria(araoimi) said:
Excelent!
Em, sper că vei continua povestea, deși “finalul” lasă loc de interpretări.
Îmi era dor de tine! 😊
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Vom continua, pentru că pașii sunt făcuți în doi (link). Bine ai revenit! ❤
LikeLiked by 1 person
Maria(araoimi) said:
😊❤
LikeLiked by 1 person
Alex said:
Cât de faine sunt aceste călătorii solitare, pe nesfârșitele autostrăzi de pe la voi… Așa ai timp să observi și oamenii speciali din trafic…
Foarte frumos ai scris. Sper că vei continua episoadele „Pașilor”.
Numai bine! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Episoadele pașilor se petrec în doi (sper că ai descoperit linkul din text). Textul meu e jumătate de poveste. Mulțumesc mult, Alex, pentru aprecieri și da, vom continua povestea ambii „parteneri de trafic” :)))
Zi frumoasă să ai!
(Se pare că în Canada e mai docilă vremea zilele astea).
LikeLike
Pingback: Pași (3) | Sweet & Salty
Pingback: Pași (4) | Sweet & Salty
Pingback: Pași (6) | Sweet & Salty
Pingback: Pași (7) | Sweet & Salty