M-am trezit de dimineață pe partea stângă. Am uitat să închid jaluzelele, iar soarele, ca o pisică obraznică m-a tropăit și-a intrat pe sub pleoape la ora opt. Cum azi-noapte pe la două mă perpeleam ca o clătită în tigaie, nu-mi era deloc în plan să mă trezesc așa devreme. Mi-am verificat telefonul. Alt motiv de: Mrrr! Am închis ochii, hotărâtă să mai adorm, însă brusc mi-a crescut o cafea pe noptieră. Fierbinte și aromată…. hmmm. După o scurtă negociere cu mine însămi, am decis să nu o las să se răcească, așa că un pic de laptop, un pic de net, un pic de ce mai e prin lume…

Apoi, tot cu cafeaua am ieșit în grădină. Un soare catifea mângâia timid, cu dragoste de părinte, pomii înfloriți. Era un peisaj… japonez. Na! Asta mi-a sugerat delicatețea și fragilitatea petalelor abundent înșirate pe fiecare crenguță, culorile pastelate, cerul fără nori și briza ușoară. Iarba era prea mare, deja trebuia tunsă. Leușteanul și mărarul, în tufe generoase, se ițeau mândre, stăpânind deocamdată teritoriul destinat ierburilor aromatice. Aici grădina se plantează abia din mai, așa că cele apărute peste noapte sunt generoasele și nepretențioasele, care fără mofturi se trezesc în grădina mea an de an. După zece minute mi-am încărcat complet bateriile, uitând că mă trezisem pe invers.  Și, cu toate că doar vreo două zile nu călcasem în grădina din spate, se petrecuse în lipsa mea o adevărată invazie vegetală: mulțime de muguri împrăștiați peste tot, o producție serioasă de lalele, abia îmbobocite, liliac pregătit de scandal, prunul, cireșul, mărul și gutuiul cu frunzulițe noi, lucioase, gata de expoziție florală.

O să pun fotografii și știu, o să mi se spună că sunt ca găina babei care se laudă cu o mărgică, pentru că în inventarul meu la ora actuală e o singură floare. Un toporaș. Promit că revin în câteva zile cu nebunia. Asta dacă nu vine iarna. 

Dar grădina e în dispoziție de sărbătoare, pe cuvânt. Hostasul e cu țepișorii verzi în sus, hotărât să cucerească teritoriul, iar florile acelea,  pe care mama le numește ca pe mine pentru că acasă înfloresc de ziua mea, au apărut și aici primele. Complotează, cred, să mă surprindă, că nu mai e mult până atunci.

M-am apucat de grădinărit, și, în timp ce extrăgeam niște fire de iarbă rătăcite în rondoul de flori din fața casei m-am trezit cu niște musafiri simpatici: o fetiță, un băiețel și o bunică. Dintr-un motiv necunoscut atrag copiii și animalele. Îmi și plac. Deși sunt jenant de fricoasă în ceea ce privește necuvântătoarele și recunosc, aș fi în stare să mă tem și de o veveriță dacă s-ar îndrepta hotărâtă spre mine.

Cum ziceam, au venit la mine și au început să-mi vorbească râzând într-o păsăreasco-engleză. Băiețelul, ceva mai mare, încerca să-mi câștige simpatia în pofida soră-sii care era păpușă haioasă, îmbrăcată tradițional. Mi-a râs știrb și arătându-mi-o cu degetul: sistăăăăăăă. Și am înțeles din vocea serioasă că el, marele bărbat are cinci ani, că se trag din Pakistan și unicul motiv pentru care trăiesc în Canada e pentru că aici poți să faci oameni de zăpadă. Aveau cu ei o bunică. Simpatică și ea, știrbă și ea, deși părea să aibă mai mult de cinci ani și care nu vorbea boabă de engleză. A bolborosit ceva cu un zâmbet cald ca o pâine de casă și m-a atins cu blândețe pe umăr, apoi pe frunte. Nu îmi place să fiu atinsă de străini, însă mângâierea ei a fost ca o binecuvântare.  Avea o față de om bun și un cercel foarte frumos în nas. I-am spus și cu vorbe, dar mai ales cu gesturi că-mi place cercelul ei. A râs gâdilată de compliment, cu cochetărie de fată mare. Și mi-am amintit cum în vară ieșisem în fața casei. Era una din acele zile cu soare nebun. Ea stătea liniștită pe un scaun, peste drum de mine. M-a atenționat prin gesturi să intru imediat. Și-mi arăta agitată soarele și pielea și îmi făcea semn să plec din arșiță.  Probabil se gândea că pielea mea albă nu e la fel de îndurătoare cu focul soarelui, pentru că ea nu avea nici o intenție să se adăpostească la umbră…

M-am jucat un pic cu copiii. Le-am făcut poze cu telefonul și am râs. Bunica a râs. Soarele a râs și el. Grădina a râs și ea. Doar păpădiile smulse din gazon și firele de iarbă crescute aiurea stăteau într-un sac de hârtie, bosumflate.

Ce frumoși sunt oamenii!