Drumuri lungi, păcătuind în gânduri rotunde ca niște petale de toporași mov, împrăștiați pe alei.

Gânduri micuțe cu întrebări multe, pui de arici cu țepi, ce par inofensivi așa, de la distanță, dar lasă urme dacă încerci să îi domesticești. Nu. Nu încerc.

Întrebări timide ce se ascund la ceas de seară sub plapumă, poate se pierd printre penele de puf de pinguin, ori zboară pe geamul dormitorului larg deschis spre grădină, cu intenția clară să lase înăuntru cântecul lalelelor galbene și roșii, proaspăt înflorite.

Au deschis în grabă toate petalele. Deodată. Fără să se gândească prea bine la consecințe, iar acum sunt ocupate să-și negocieze parfumul proaspăt. Dar, adepte ale micului compromis, mi-l pun cuminți pe pervaz, știind că mă descurc eu mai bine, că-l drămuiesc în amintiri, că am mai multe sertare cu chei bine păstrate într-un lănțișor fin, ce-l păstrez sub tricou.

Și cum să nu mă descurc când tu mă iubești? Când ai făcut la comandă o umbrelă largă, imensă, doar ca să mă aperi de soare, ploaie, vânt, vorbe și ceva nori.  De nori, da. Nu e indicat să umbli cu capul în nori, pentru că-ți zdrelești genunchii. Iar ție îți plac picioarele mele neciobite. E comandă specială umbrela asta, știu cu siguranță. Am spirit de observație ascuțit și văd clar. Nimeni nu are una la fel, deși planeta e populată de purtători de umbrelă.

Mă plimb prin pădure cu tine. Văd căprioare oprindu-se din căutarea lor. Mă privesc mirate ca și cum m-ar cunoaște, ori recunoaște. Le dau binețe civilizat. Îmi fac cu ochiul și își văd de drum. Ai vorbit tu cu ele? Ce le-ai spus?

Pădurea se întinde somnoroasă.  Zilele acestea gândește verde. Pașii mă duc labirintic kilometri întregi, de câte ori pot și de câte ori poate să mă primească și ea. Azi mi-a explicat că are program de ploaie. Mai trebuie să înțeleg și eu, să încerc de dragul ei să am răbdare. Bine! Ploaie să fie! Dar cu măsură. Hai, până cel târziu miercuri.

Răbdarea este unul din cele mai complicate cuvinte din dicționar. Și tu știi asta, așa că te sacrifici și ai de două ori mai multă răbdare, iar în situații de criză o întinzi ca pe un elastic luni întregi. Ce să faci cu mine? Alta n-ai. Sunt comandă specială și eu, exact cum e umbrela.

Iubesc copacii.  Poate de aceea mă ții în buzunarul de la piep, chiar și  atunci când. Punct. Ești gelos. Și cum să nu fii? Iubesc copacii și pietrele. Necondiționat.