Luni cu ploaie. Primăvară cu năbădăi. Intru în bucătărie și primul lucru care îmi sare în ochi e teancul de plicuri venite azi. Zâmbesc acid. Le iau cu două degete și mă pregătesc de morală. De câte ori am spus să nu se mai pună poșta în bucătărie?! Cine știe pe unde au zăcut, prin ce mâini au trecut înainte să ajungă la noi. Intru în birou. El lucrează ceva la computer. Foarte concentrat. Mă salută fără să ridice ochii. Îi răspund, îi dau un pupic și îi așez ușor teancul pe tastatură:
– Stai!!! Ce faci??? îmi aruncă o privire supărată. Apoi, realizând despre ce e vorba îmi spune iritat că îi pare rău. Le pune deoparte.
Îmi povestește ceva despre un proiect, întârziere, prezentare. Cuvintele curg pe lângă mine. Asta e viața lui, viața noastră și am învățat importanța acestor proiecte, care vin pe bandă rulantă și mereu se complică. Iar el le descurcă și rezolvă cu pasiune, dăruindu-le tot timpul din lume.
Ascult răbdătoare aceeași poezie pe care o aud de j-de ori, un fel de bla-bla-bla din care nu pricep nimic. Întreb dacă pot să-l ajut cu ceva. Îmi spune să-i fac o cafea și eventual un sandwich. Pregătesc filtrul de cafea, apoi merg în dormitor, mă schimb rapid și revin în bucătărie. Fac sandwich-ul, torn cafea într-o ceașcă, iau și o sticlă cu apă și i le duc în birou. Știu că va sta mult în seara asta. Și în seara asta. Fac un pic de ordine prin casă, îi pun hainele pe umeraș, mă uit dacă mai are cămăși călcate. Are. Nu-mi place să calc. Mi se pare cea mai inutilă operațiune de pe planetă. Mă reîntorc în bucătărie. Pregătesc mâncarea pentru a doua zi, pentru serviciu. Pun vasele în mașina de spălat. E liniște în casă, prea liniște. Îmi pun muzică. Scot hainele spălate ieri din uscător și le aranjez pe categorii.
Își bagă capul pe ușă și mă roagă să dau mai încet muzica. Nu-i place modul meu de-a asculta muzică. Îmi pun căștile în urechi și o ascult la volumul pe care-l vreau. Seara se lasă cuminte peste grădina mea. Deschid geamul și inspir adânc aerul curat. Îmi văd pomii plantați anul trecut. Cireșul și prunul sunt în floare, mărul nu a înflorit în primăvara asta, iar gutuiul a izbucnit în mii de frunzulițe. Are timp să rodească. E o liniște curată în mine și în afara mea. O seară obișnuită. Am chef să citesc. Mă așez turcește în fotoliu. După o vreme mă bate pe umăr. Ce mai e? Ce-l mai deranjează? Îmi scot căștile intrigată și-l privesc întrebător:
– Asta e pentru tine, îmi spune, și-mi întinde un plic. Îl iau. Văd un scris de mână. Îl răsucesc. Nu-mi spune nimic.
– De unde e? mă întreabă și pleacă fără să aștepte răspunsul.
– Habar nu am…, răspund mai mult pentru mine.
Înainte să apuc să-l deschid sună telefonul. C. prietena mea e la Urgență. A avut un accident stupid. Pe trecerea de pietoni a dat o bicicletă peste ea. E în stare de șoc și plânge. Vorbesc cu ea mult. E foarte agitată. A divorțat de mulți ani. E o femeie frumoasă și modernă, iar singurătatea îi e când libertate, când închisoare. Mă roagă să stau cu ea la telefon. Aud asistenta, apoi doctorul…
El vine la un punct și se uită zâmbind la mine. Îi șoptesc ce s-a întâmplat. Îmi face semn să îmi continui conversația și se așază la picioarele mele. Începe să-mi maseze tălpile. Mă destind ușor. Îmi scoate șoseta și se ocupă de fiecare deget în parte. Se apleacă, îmi pupa talpa dreaptă, îmi pune înapoi șoseta și se duce înapoi la treaba lui. C. află că nu are rupt nimic și se liniștește, dar va rămâne la spital peste noapte.
Mă pregătesc de culcare. Trec pe la el să-i spun somn ușor. Mă pupă absent. E foarte concentrat acum. Nu vreau să-l deranjez. Știu că mai are multă treabă. Intru în pat și adorm repede, cu fereastra de la dormitor deschisă. Un ultim gând se strecoară fără voie spre un bar de niciunde și un șofer de camion atipic, amestecându-se însă cu senzația moale a buzelor lui pe talpa mea. Somnul se așterne rezolvând confuzia.
Următoarele zile sunt în priză maximă. De la serviciu merg la C. Mă roagă să rămân cu ea și peste noapte. Lui nu-i convine deloc fără mine, însă înțelege situația, așa că marți și miercuri dorm la ea. C. are dureri și câteva contuzii. O ajut la treburi mici, dar mai mult decât orice îi face bine prezența mea. Râdem mult când suntem împreună. Joi ieșim la cumpărături, apoi mă întorc acasă. Intru în bucătărie și primul lucru pe care îl observ e poșta așezată pe insula din bucătărie. O iau cu două degete. O duc în birou unde el lucrează concentrat și o las pe tastatură.
– Ce faci??? Oh! Scuze! Cum e C.?
– E mult mai bine. Am invitat-o în week-end la noi.
– Foarte bine. Mai stați și voi ca fetele…
Apoi îmi spune în două vorbe despre un deadline la un proiect, despre un coleg ineficient. Aceleași bla-bla-bla-uri cu care sunt obișnuită. Mă duc în bucătărie. Pun filtrul de cafea. Mă schimb în dormitor, mă întorc în bucătărie. Fac un sandwich, torn cafea, îi tai câteva fructe proaspete. I le pun pe o tavă și le duc în birou. Îmi ia mâna și o pupă, îmi spune că mă iubește. Că i-a fost dor de mine. Nu mă privește. E concentrat tare la proiectul acela foarte important, din care eu nu înțeleg nimic. Îl las să lucreze.
Am chef să citesc în cadă. Pun apă. Îmi torn vin roșu într-un pahar. Iau cartea de pe noptieră. Cade ceva. Plicul cu adresa scrisă de mână, de care uitasem total. Îl deschid și… mă așez. Inima îmi tropăie în piept ca o străină. Mă supăr eu pe mine: ce-i asta?
Un scris frumos, ușor înclinat îmi face o invitație la Starbucks-ul din cartier, la ora șase. Azi. Aud ușa deschizându-se și îl strecor repede în buzunarul halatului de baie.
– Ai pățit ceva? Ești albă la față.
Neg din cap. Nu am putere să vorbesc. Mă uit la ceas. Șapte fără douăzeci. Ridicol. S-a dus… poate e mai bine așa. Inima mi-e în gât. Mă strecor în apa fierbinte și mă afund cu capul în spumă, până când aproape îmi pierd respirația. Scot capul afară și trag puternic aer în plămâni. Dau pe gât vinul și simt că tremur. Lacrimile se amestecă cu apa din cadă. Afară plouă, iar liniștea mea s-a spulberat în cioburi dureroase. Scrisul lui frumos cu timida invitație mi-e lipită de retina. N-a fost să fie, încerc să mă liniștesc. N-a fost să fie. Doare… n-a fost să fie…
Un om ca el există pe aceeași planetă cu mine și nu voi avea șansa să-l cunosc, să-l ating, să-i ascult vorbele. Un om care m-a iubit cu o privire. Un om care mi s-a oferit într-o ceașcă de cafea. Pe sine. Tot.
racoltapetru6 said:
„La urma urmei, și mâine e o zi!” Cu o altă ocazie sau chiar o întâlnire „întâmplătoare”. 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Excelent spus, Petru! Până la urmă nu aduce anul, ce aduce ceasul. 😀
LikeLiked by 1 person
Ana G. said:
Tare frumos scris! Iar ideea de a descrie aceeaşi întâmplare din perspective diferite mi se pare extraordinară. Mă repet, frumos, tare frumos! Amândoi scrieți cu sensibilitate şi foarte mult talent.
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Mulțumim, Ana! Mă bucur tare mult că ne însoțești. 🙂
LikeLike
La capatul curcubeului said:
Frumoși pași ai făcut printre frânturi de suflet și imaginație! O zi minunată să ai, Em! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
O zi frumoasă și inspirată! Mulțumiri! ❤
LikeLiked by 1 person
Suflet said:
Cât de frumos! Am simțit că mă uit la un film, atât de profund e totul!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mă bucur tare mult! Te pup! 🙂
LikeLiked by 1 person
Maria(araoimi) said:
Pfff, mi-era teamă că nu mai “apari” !
Ești și rămâi senzație pentru mine. Ești inconfundabilă!
Îmbrățișări! 😊
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Am fost în vacanță. O să vin cu detaliile. Te pup și îți mulțumesc! :* ❤
LikeLiked by 1 person
Maria(araoimi) said:
Ahaaaa! 😊
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
🙂
LikeLiked by 1 person
Maria(araoimi) said:
😊
LikeLike
Maria(araoimi) said:
…..și trebuie să ne povestești! 😊
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Promit! 🙂
LikeLiked by 1 person
iosif, said:
Superbi “Pasi”! Pasiti sincronizat si perfect …cadentat,precum garda regala la …defilat ! 🙂 Felicitari,la multi ani si multi…”Pasi” !
LikeLike
sweet & salty said:
Mulțumim pentru apreciere, Iosif! Și mulțumesc pentru urări și ochiul tău foarte atent! Și pentru că pășești și tu alături de Pași. 🙂
LikeLike
iosif, said:
Stii ceva,draga Em ? Se zice ca ce-i frumos si lui Dumnezeu place,si e perfect adevarat,însa daca aceasta poveste a “Pasilor”,(aparent superba,savuroasa si atragatoare pentru cititorul înfometat de senzational) s-ar materializa,ar produce în multe inimi rani eterne,iar sufletele multor fiinte implicate în poveste ar fi mistuite de focul infernului.
P.S. În aceasta poveste îmi place mai mult personajul feminin “Eva” care în acesti “Pasi”, pare mai puternica rational decât “Adam” rezistând si luptând cu propriile tentatii si dorinte nesatisfacute,însa doar frica de a fi descoperita ,a determinat salvarea de la “marea cadere” din confortul si tihna “gradinii”.
“Adam” rutieristul,a dovedit o slabiciune (probabil pe fondul tinereti)i,pierzându-si complet controlul dorintelor si tentatiilor propriului trup,chiar daca este stapân pe volanul celor 30 de tone pe care le manipuleaza cu un profesionalism de invidiat,nu la fel de profesionalist îsi poate controla propriul trup,si se pare ca la el “basic instinctul” predomina învingând ratiunea. Dealtfel,având în vedere trecutul fiecaruia,dpdv.al logicii sistemului în care traim,am fi tentati sa le aprobam comportamentul amândorura,însa nu trebuie sa ai un IQ prea elevat,pentru a anticipa consecintele nefaste al înfaptuirii reale al acestor “Pasi”.
Pentru “Adam” e ceva obisnuit,odata intrat în acest stil de viata,greu mai poti reveni,traind momentul,clipa de placere,apoi uitând mergând mai departe si continuând ‘vânatoarea de vrajitoare’,însa pentru “Eva” o aventura de acest gen poate lasa cicatrice eterne în suflet,în functie de nivelul si profunzimea perceptiei vietii.În astfel de relatii si situatiice se regasesc adeseori în viata cotidiana reala,nimeni nu câstiga nimic decât satisfacerea unei necesitati relative,efemere,de o clipa,cu consecinte imprevizibile pe termen mediu si lung,pe care cei cu un grad ridicat (elevat) al perceptiei si constientizarii existentei,nu o percep ca fiind un sentiment al IUBIRII NECONDITIONATE,ci “sarpele” siret care a înselat omenirea cu aparente colorate tentante,atragatoare,gustoase pentru pamânt,(trup) însa destructive pentru cer,(suflet si spirit). 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Poveștile trăite sau imaginate sunt tablouri. De conțin vorbe ori culori, ori linie melodică, prea puțin contează. Se admiră de la distanță. De ți-e pe plac povestea precum spui e minunat și mulțumiri, de găsești hibe în scriitură ori gramatică îți mulțumim la fel dacă le semnalezi. În ceea ce privește povestea, muza, nu eu trebuie atenționată. :)))
LikeLiked by 3 people
mihai said:
Nu stiu daca am dat reply unde trebuie ca ma cam incurc uneori in butoane, dar am vrut sa raspund la Iosif.
Cand ai dreptate, ai dreptate, si de data asta ai facut o anliza pertinenta si profunda. Pe alocuri o sa vezi in comentariul meu de mai jos ca reverbereaza niste idei din comentariul tau. Pacat sau nu, greseala sau nu, totul e relativ, depinde din ce punct de vedere privim si cu ce etalon masuram sau dupa ce reguli ne ghidam. Se spune ca Dumnezeu a creat omul dar i-a lasat libera alegere. Acum nu stiu cat de mult ne miscam liberi si cat de mult suntem miscati de sfori sau de telecomenzi invizibile. Dupa revolutie unii spuneau ca “ati manipulat poporul cu televizorul” Oricum daca e reala libera alegere, Aghiuta a castigat pe departe la marketing si in general reuseste mai des sa influenteze “libera alegere”. Pentru ca nu are o definitie clara, si fiecare o intelege si simte in felul lui dragostea pentru copil/parinte, partener, Dumnezeu, Alah sau alte entitati, cand facem anumite lucruri in numele acestei dragoste suntem priviti cu caldura de anumite grupuri, blasfemiati, sau condamnati de altele.
Eu pe cat pot ma straduiesc sa nu judec, si atept cu interes unde-i vor duce mai departe pasii pe cele doua personaje. Nu sunt de meserie, si imi place cum e scrisa povestea, admir originalitatea, dar daca pe alocuri mai apar si alte personaje, pot aduce un plus de savoare povestirii.
LikeLike
iosif, said:
Frustrarea masculului “Adam”,dominant,rational si fizic,însa surclasat (paradoxal)de “Eva” … 🙂
LikeLike
axel said:
… şi eu care mă gândeam, Iosif, să-ţi mulţumesc pentru aprecieri… pe undeva mă bucur că n-am făcut-o pentru că mă aşteptam ca la un moment dat să dai, strălucit, cu oiştea de gard şi să-ţi reiei rolul de vigilent paznic al moralei publice, alături de colegul tău întru convingeri de mai jos, pre numele său Mihai.
Genul ăsta de abordare e jalnică, patetică iar urâtul sare din pagină, ceea ce (re)confirmă faptul că voi, convertiţii, sunteţi cei mai răi.
Nu sunteţi în stare să vă bucuraţi de frumosul altcuiva şi vă găsiţi împlinirea în încercări demne de milă de a denigra tot ceea ce nu vă implică direct. Eşti în plus pe Pământ.
Mihai, care-i legătura dintre condusul unui camion şi orice altceva din ce-ai bălmăjit tu acolo? Dacă era un avion, erai mai mulţumit? De fapt, nu trebuie să răspunzi pentru că întrebarea era retorică iar răspunsul e atât de vizibil încât nici nu merită menţionat.
Şi tu şi Iosif faceţi referire la Cel Cu Corniţe într-un context care pe orice om cu minţile la domiciliu l-ar, dacă nu bucura, măcar face să surâdă. Amândoi sunteţi inchizitorii patetici ai unei societăţi neînstare să empatizeze cu frumosul şi cu firescul – dar aveţi şi voi rolul vostru, până la urmă, acela de a furniza urâtul, ca indicatoarele ce semnalizează gropile de pe şosea.
Luaţi-vă o cameră.
LikeLiked by 1 person
iosif, said:
Te credeam mai inteligent însa m-am înselat,esti doar un muritor de rând frustrat,fii fericit si binecuvântat,dragul meu …”axel”!
LikeLike
ovi said:
uhhh… minunat notat…
de aia deschid eu corepondenta cu nerabdare… dar… degeaba… nici o invitatie… dar nu-i nimic… si asa nu beau cafea…
cititul in cada… imi place si mie… fara pahar… doar cu insiruirea de litere… de fapt… daca stau bine sa ma gandesc… as si scrie in cada plina cu apa… dar…
ramane masajul…
e bine asa… foarte bine…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Oh, ce pierzi! Cum să nu bei cafea? Cafeaua e magie. Magia dimineților. :)))
Glumesc. 😀 Mulțumesc, Ovi!
LikeLike
Alex said:
Ce frumos ai scris! Fiecare zi, fiecare clipă, cu emoțiile lor, cu gândurile care tot curg și curg, cu tabieturile care ne fac să ne simțim bine, în cuibul pe care îl avem fiecare, acasă… Sunt total de acord cu tine despre cafea că este… magie! Numai ce simt aroma ei și tare mi-e poftă. Chiar dacă am băut destule în acea zi sau dacă este o oră târzie. este ca o „licoare magică” din povești!
Aștept cu plăcere și alte pagini cu „pași”.
Numai bine și zile cu bucurii, dragă Em! 🙂
PS. Și… La mulți ani cu sănătate și fericire, pentru ziua ta specială! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc mult, Alex! Și pentru aprecieri și pentru urare, care vine la momentul oportun pentru că într-un fel e și azi ziua mea, pentru că m-am născut în această zi de sărbătoare.
Zile cu soare vă doresc!
LikeLiked by 1 person
Aliosa said:
Bună Em !
E bine de ținut minte că de Sfânta Zi de ÎNĂLȚARE,
în INIMA ta generoasă ,e dublă sărbătoare ! 🙂
Chiar dacă nu am fost pe fază,
și de Ziua Ta nu ți-am urat La Mulți Ani
fără a fi considerată ca o scuză,
imi cer iertare precum blajinii băietani ! 😦
Weekend edenic Em ! 🙂
Alioișa ! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc mult, Aliosa! Zi cu soare! 😊
LikeLike
mihai said:
Foarte frumos scrise ambele povesti. Interesant cum destinul ii duce atat de aproape unul de altul dar nu-i lasa sa se intalneasca. Marturisesc ca e mai de senzatie personajul feminin decat cel masculin. Daca barbatul are o paleta mult mai larga de optiuni, femeia in cazul asta e ancorata intro parte si trebuie sa isi asume niste consecinte nu neaparat placute daca incearca sa se rupa de niste legaturi si sa alerge spre necunoscut. De o parte comfortul unui camin (chiar daca exista probleme), religia si conventiile sociale, iar de alta parte necunoscutul pe care “inima” sau aghiuta intotdeauna il picteaza mai interesant decat prezentul.
Nu zic ca n-o avea parti interesante sa conduci un truck/camion, dar adu-l pe o pista si vezi cati oameni vor fi interesati sa-l vada cum merge. Leaga de acelasi camion un om si pune-l sa faca 10 pasi ca sa colecteze un premiu surpriza, si vezi cati oameni vor veni sa vada spectacolul. Banalul, chiar si raiul poate deveni plictisitor la un moment dat si atunci, incercam alt destin. Daca Adam si Eva nu calcau stramb, nici noi nu mai vedeam/faceam alti pasi.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Povești nepovești, populate de oameni ori personaje sunt un carusel de culori, impresii, ipoteze și păreri. 🙂
LikeLiked by 3 people
iosif ciuperger said:
Mihai,eu sunt un ‘nimeni anonim’,un pasionat de viata si iubitor de semeni,de natura înconjuratoare,de povesti nemuritoare,de univers,de stele,Luna si de Soare,pasionat de adevar,de cunostinta si întelepciunea elevata,de zâne bune si povesti ce-ncep cu:”A fost odata ca niciodata.”,iar analiza mea nu este relevanta,nici pe departe importanta.
Cu totii suntem expresia IUBIRII lui Dumnezeu,indiferent de modul cum ne administram proppriul trup (microunivers). Suntem reflexia din oglinda a lui Dumnezeu. EL ne iubeste pe toti,buni sau rai,în egala masura,iar constientizarea binelui si raului,luminii si întunericului,ne face responsabili într-un mod direct proportional cu nivelul cunostintei de Adevar,având la dispozitie liberul arbitru,alegerea libera între bine si rau,lumina si întuneric,adevar sau minciuna,aceasta dualitate atemporala în care evoluam constient,subconstient,inconstient si/sau supraconstient,având posibilitatea sa accedem (înaltam) spre cer,spre Lumina divina,ori sa ne afundam coborând în abisul întunecat al infernului.
LikeLiked by 1 person
mihai said:
Iosif, nu stiu cum se face ca de cate ori laud pe cineva ca a facut ceva mai mult decat de obicei, dupa aceea da cu oistea in gard. De multe ori mi-am zis daca taceam filozof ramaneam, dar nu ma invat niciodata. Am apreciat analiza pertinenta la articol, insa comentariul de mai sus nu mai are nici o legatura cu articolul. Acum nici comentariul meu nu mai are legatura si pentru a nu transforma acest blog in tribuna pentru a ne etala filozofiile de 2 sau mai multi bani, ma opresc aici indiferent daca va mai veni sau nu un raspuns de la tine la comentariul meu. Nu de alta dar nu vreau sa-i dau de lucru la Em sa faca curatenie la comentarii.
LikeLiked by 1 person
iosif, said:
Mihai,nu stiu de ce,însa prefer sa fiu ironizat si înjurat,mai mult decât laudat ! 🙂
Îmi cer scuze Em., daca (asa cum afirma Mihai) ti-am “murdarit ” blogul …
O zi superba tuturor !
LikeLike
axel said:
Eu ştiu de ce preferi să fii ironizat şi înjurat.
Pentru că te vezi ca un soi de martir, un fel de apostol neînţeles într-o lume care care ştie să se bucure de frumos. Tu nu ştii. Frumosul tău nu e frumosul celorlalţi. Te singularizezi, jalnic, flututând steagul damnaţilor, un memento al păcatelor tale trecute pentru care n-ai plătit încă.
LikeLike
iosif, said:
Te înseli amarnic,(“axel&mihai&mischatz”) ! 🙂 🙂
LikeLike
cristinicad said:
I-am prins din urmă pe cei cu sărutul din talpă, doar! Și i-am lasat exact unde erau, în urmă…
Ultimi „Pași” mi-au făcut mai mult zgomot, deh sunt o romantică ❤
Ce păcat că m-am lăsat de cafea 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Ești romantică cu suflet de soare. Ți-am mai spus eu că tu ești primăvară, așa că nu mă surprinde pasul surprins de tine.
Iubesc cafeaua, dar știu…. știu… 🙂
Te pup!
LikeLiked by 1 person
cristinicad said:
Îmi place mersul pe jos și să te citesc la fiecare „pas„ 🙂 Weekend minunat draga mea ❤
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Îmi place mersul pe jos și să te citesc, de asemenea. Te pup, om frumos! ❤
LikeLiked by 1 person
Ggreywolfe said:
Viata se intimpla, vrem sau nu vrem…. De aceea “Pasii” au savoare…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Viața se întâmplă, vrem sau nu vrem… Frumos ai spus. Și noi ne întâmplăm în viețile altora, alții se întâmplă în viețile noastre. 🙂
LikeLiked by 1 person
Adriana said:
Trebuie sa-mi fac timp sa citesc toti pasii, sunt in urma rau de tot, dar am vrut sa te salut. Stii cat ma uimesc ideile si proiectele tale. Revin cu impresii..la obiect.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Abia astept sa aud parerea ta. Te înțeleg perfect ca si eu sunt la fel. 😊😚
LikeLike
Pingback: Pași (6) | Sweet & Salty
Pingback: Pași (7) | Sweet & Salty