Viața bate filmul, nu-i așa? Un clișeu spart de prea mult uz. Dar ce să facem dacă menirea noastră e să ne naștem, să reinventăm roata și să murim? Nu suferința noastră doare cel mai tare? Nu iubirile personale ne perpelesc pe jar? Nu fericirea noastră mișcă universul? Nu praful de stele produs de noi înșine alimentează paradisul vieții pământești?
E simplu tare să judeci. Doamne! Cât de ușor e să îndrepți acuzator degetul, să arunci cu piatra și să spui răspicat adevăruri general valabile recunoscute de lege și societate. Și-apoi te-ascunzi încovoiat când îți vine rândul: ”Să arunce primul piatra…”
Și te pocnește. Când ți-e lumea mai dragă te izbește în moalele capului. Din senin. Fără să cauți, fără să aștepți, fără să vrei. Logica devine o mănușă inutilă, pe care o arunci în gunoi. Epiderma are nevoie de contact direct. Inima dansează nerușinat în ritm de ploi de vară, iar mintea, legată la ochi, joacă un fel de baba oarba, având satisfacția iubirii în buzunar. Te metamorfozezi. Brusc tu nu mai ești tu. Devii el, iar el devine tu și toate valorile de până atunci se răstoarnă cu capul în jos. Tot ce nu sunteți voi se transformă-n mărunțiș de tramvai.
Sunt o femeie matură cu o viață împlinită. Am bifat la timp, cu succes fiecare etapă de până acum. Nu știu dacă sunt fericită. M-am pliat vieții. Mereu. Diplomația și micul compromis fac parte din trusa de prim ajutor a cuplului. E firesc să fie așa. Totul a funcționat mereu ceas. Poate cu mici revolte din partea mea, urmate întotdeauna de împăcări calme ca marea.
La fel a fost și atunci când am închis ușa în urma mea, mi-am luat mașina și am plecat lăsând în spate tot trecutul. Condusul mă liniștește. Șoseaua are propriul ritm, propria respirație, propriile zvâcniri. Ți se lipește de parbriz și se prelinge pe sub roți iar în față ai doar prezentul și viitorul care dispar în trecut cu fiecare metru străbătut. Dacă nu-l vezi, trecutul nu mai există. Dacă nu-l vezi… Șoseaua m-a dus la barul acela ieșit din timp, pentru ca existența mea cuminte să fie răvășită de un necunoscut. Sinonimul și antonimul meu. Un om în care m-am oglindit perfect.
Nepotrivite atingerile noastre, privirile, sărutul prin intermediul cănii de cafea. Vocea lui care a îmblânzit scorpia din mine. Jocul nostru, ce se confundă cu jocul sorții, al destinului… Tot șirul de coincidențe ciudate, aranjate parcă de un scenarist de duzină fără prea multă imaginație, cu recuzită luată la întâmplare: un barman cu cercel în ureche și coadă, cu ridicări din umăr, însoțite de priviri curios-ocrotitoare, de Sfânt Valentin de ocazie. Un pui de cioară șchiop și o cafea cu gust divin, dar mai presus de toate caragialesca scrisoare pierdută și regăsită mult prea târziu, ca și cum destinul, sadic, ne-ar pune față în față doar după voia lui, nu și după a noastră.
În seara aceea de joi am fost prăbușită. Îmi era greu să-mi maschez supărarea cruntă că nu deschisesem plicul acela nenorocit în timp. Mă simțeam vinovată față de omul de lângă mine. Dar și mai vinovată mă simțeam față de A. care nu putea bănui motivul pentru care nu ajunsesem la Starbucks la ora 6 p.m.
Culmea ironiei: soarta făcuse posibilă o întâlnire întâmplătoare în afara orașului (când el oprise pentru puiul de cioară) însă acum, având coordonate clare spațio-temporale, se pusese de-a curmezișul. Mă durea sufletul că-l dezamăgisem.
Ziua următoare, ca de fapt tot week-endul a fost un calvar. Nu puteam să mă gândesc la altceva, deși îmi repetam obsesiv că așa a fost mai bine. Încercam să mă conving că lucrurile au decurs așa doar în avantajul meu. Însă ceva în mine era spart și pofta de viață se scurgea prin fisura aceea. Îmi repetam la infinit că am tot ce îmi trebuie, absolut tot. Că sintagma „suflet pereche” e o aiureală, o găselniță siropoasă de telenovelă, o scuză pentru ca feromonii să fie urgent alimentați. În plus ce știam despre bărbatul respectiv? Mai nimic. Dar nu mă puteam convinge și sentimentul de regret, de eșec, de vinovăție, de supărare pe mine însămi că nu văzusem scrisoarea, nu-mi dădea pace.
Din fericire C. și-a petrecut week-end-ul la noi și a colorat din plin atmosfera. Prezența ei m-a obligat oarecum să fiu o gazdă și o prietenă bună. Nu știu cum ar fi fost zilele acelea fără ea. Din păcate nu-i puteam povesti nici măcar ei ce mă frământă. Întâmplarea neobișnuită cu A. îmi era atât de intimă, era atât de a noastră încât nu o puteam dezvălui nimănui. Și până la urmă văzut din afară putea să pară extrem de pueril. Cum să exprimi în cuvinte intensitatea unei priviri, aprinderea moale a unei atingeri și inflexiunea mângâietoare a vocii unui necunoscut pe care l-am simțit mai cunoscut și mai aproape decât pe oricine altcineva. Absurd. Imaginația mea bogată o luase razna cu siguranță.
Sunt o femeie cu capul pe umeri. Cum puteam să-mi permit să simt ca o adolescentă? Cum puteam să fiu atât de slabă? Aveam o datorie în primul rând față de mine, apoi față de ceilalți.
Însă oricâte argumente adunam și oricât de solide păreau să fie, nu reușeau să mă convingă și să-mi redea echilibrul și detașarea. Îmi doream din tot sufletul un singur lucru: să am șansa să îi explic lui A. ce s-a întâmplat. De ce nu am ajuns la întâlnire. Părea o scuză cusută grosolan cu ață albă, greu de crezut. Însă voiam să-l pot privi în ochi și să-i spun că nu m-am jucat cu el, cu noi. Nu eu. Poate destinul se amuză pe seama noastră.
Nu știu de ce, însă cel mai tare mă durea gândul că omul acesta ar putea să mă judece greșit. Părerea lui bună despre mine părea să-mi fie vitală. Iar lipsa oricărei căi de comunicare cu el, imposibilitatea de a-i demonstra, până la urmă nevinovăția mea, mă făceau să simt din plin gustul amar al neputinței.
Știam că el nu se va folosi a doua oară de adresa mea. Simțeam ca o certitudine, ca și cum mi-ar fi spus clar în cuvinte, că l-am dezamăgit și că a aruncat în sertarul trecutului tot ce ține de mine…
Ai în față doar prezentul și viitorul care dispar în trecut cu fiecare metru străbătut. Dacă nu-l vezi, trecutul nu mai există. Dacă nu-l chemi. De ce să-l chemi?
Dar eu nu voiam să aparțin trecutului. Mintea și sufletul se zbăteau nedreptățite, scuturând gratiile trecutului. Cu putere și dorință…
Pingback: Paşi (6) | Texte pe față
Ileana said:
Adevarat!
Uite ca la ceas tarziu in noapte, mi-a lipezit creierul putin cate putin, multumesc!
Duminica binecuvatata!
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Mulțumesc, Ileana! Mă bucur mult că ți-au plăcut cuvintele mele și îți urez și eu o duminică frumoasă și soare! 🙂
LikeLiked by 1 person
racoltapetru6 said:
Sper ca acest zbucium sufletesc să fie răsplătit de o descătușare pe măsura așteptărilor. Prea ne ține și pe noi încordați, dar trebuie să recunosc că așteptarea are farmecul ei . 🙂
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Nu știu care va fi pasul următor. Vom vedea în ce direcție va curge povestirea. Mărturisesc că am aceeași curiozitate. 🙂
LikeLiked by 2 people
iosif, said:
.Mie îmi place din ce în ce mai mult “batrânul ticalos cu cercel în ureche”.Oamenii ca el au un spirit de observatie ascutit,sunt buni psihologi,cunosc si analizeaza mult mai profund fiecare privire,gest,mimica,anticipând reactiile,evenimentele si “Pasii” urmatori ai sufletelor ce i-au trecut pragul la un moment dat,în goana lor nebuneasca pe autostrazile vietii . 🙂
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Ai observat tu că există niște motive, simboluri și leitmotive ale scriiturii. Iar eu am observat cu plăcere că de fapt ne citești pe amândoi și analizezi cu atenție textul, așa că, pentru că am fost cândva profesoară de română îmi permit să îți dau notă mare azi. 😀
Glumesc. 🙂
LikeLiked by 2 people
iosif, said:
Pai,dupa nenumaratele note praste de la început de an (scolar) si pentru a nu ramâne corigent la româna,chiar aveam nevoie de o nota mare !
Va multumesc d-na profesoara ! 🙂
Si eu glumesc,iar uneori,chiar si viata pare o gluma ! 🙂
LikeLike
sweet & salty said:
🙂
LikeLike
Poteci de dor said:
Pfuai. Ori eu nu-s normală ori tu eşti senzaţională. Cum de a doua variantă sunt absolut sigură, la prima am şi dovezi deci amândouă. 😀
Am sărit de pe scaun şi-mi venea să intru-n poveste, să iau personajul de mână, să-l aduc pe A, să nu las aşa, să…
Hai, nu rămâne aşa, nu?
LikeLiked by 3 people
sweet & salty said:
Normală nu-s nici eu, senzațională ești și tu, așa că până aici îmi dă scor egal. 😀
Habar nu am ce pas și în ce direcție urmează. 🙂
LikeLiked by 3 people
La capatul curcubeului said:
Ce fain ai scris! Cine nu te-a însoţit în primii paşi ar putea crede că totul e adevărat. Ai aşa o putere de convingere şi de a ne purta printre cuvinte măiastre… O zi luminoasă, dragă Em! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
O săptămână cu soare-culoare! Da, să știi că am pățit multe din cauza puterii de convingere. 😀 Cred că ar fi haios să scriu despre asta. 🙂
Te pup cu drag, Dana!
LikeLiked by 1 person
gandurineclare said:
“Inima dansează nerușinat în ritm de ploi de vară, iar mintea, legată la ochi, joacă un fel de baba oarba, având satisfacția iubirii în buzunar. ” ❤❤❤
LikeLiked by 4 people
sweet & salty said:
🙂 ❤
LikeLike
sonia said:
De unde le scoti si cum potrivesti cuvintele? Esti nemaipomenita!!! Ma declar fanul tau numarul 1. Nu povestea in sine ma captiveaza ci felul cum scrii, cum te joci. Na, ca eu nu stiu sa spun asa frumos cum gandesc acum despre tine si talentul tau!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc mult, Sonia! M-ai lăsat fără cuvinte. Nici nu știu ce să zic. 🙂 Te îmbrățișez cu tot dragul.
LikeLike
Aliosa said:
^ Cu putere și dorință ….^
cu o minimă voință,
dar cu maximă credință,
sigur va fi cu putință,
sa dai HARULUI recunoștință
si POVEȘTILOR tale ființă !!! 🙂 🙂 🙂
Primeste așadar ,recunoștița mea pentru frumoasa povestire
împreună cu toate ORHIDEELE din lume ! 🙂
Alioșa ! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc mult, Alioșa! Și pentru aprecieri și pentru flori. 🙂
Să ai o săptămână minunată! 🙂
LikeLike
Aliosa said:
Și tu să ai că o meriți din plin ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Suflet said:
Ce mi-a plãcut asta cu diplomatia si micul compromis care fac parte din trusa de prim ajutor a cuplului… frumos ca de obicei.
LikeLiked by 3 people
sweet & salty said:
Mulțumesc. 🙂
Cam așa e. Dar să fie „micul compromis” și să fie de ambele părți. Dacă e compromis mare deja se schimbă datele problemei. 🙂
LikeLiked by 4 people
mischatz said:
Running over the same old ground… what have we found?
LikeLiked by 3 people
sweet & salty said:
Everything is old, and everything is new… the answer is life. 🙂
LikeLiked by 2 people
mischatz said:
Same old fears… wish you were here.
LikeLiked by 1 person
mischatz said:
Asa e textul. 🙂 Cum nu e al meu, nu mi-am permis sa il modific. Continuarea ta, insa, vine foarte bine.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Care ar fi versiunea ta?
Mi-ar face plăcere să o văd. 🙂
LikeLiked by 1 person
mischatz said:
Multumesc frumos, insa aici e locul vostru. 🙂
LikeLiked by 1 person
psi said:
faci ce faci și tot la stilul din povestea ellei ajungi. te prinde și ți se potrivește. 🙂 acum în dialog, unul rar. frumos.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc mult, draga mea! Mie îmi dau senzația că se descurcă ele (personajele) fără prea mult aport din partea mea. 🙂
LikeLike
psi said:
păi și ella se descurca ea. 🙂 mie cel puțin așa îmi părea…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Sigur, se descurca în ciuda faptului că părea a cere ajutor. 🙂
LikeLike
mihai said:
Unele articole fac valva prin subiect, altele descriind lucruri sau fapte senzationale. Acest articol are un subiect obisnuit, si descrie stari sufletesti des intalnite, dar se remarca prin maiestria imbinarii cuvintelor, si farmecul metaforelor, cu ajutorul carora ne vrajesti. Ai un talent deosebit sa iei lucruri mai mult sau mai putin banale, si sa le prezinti in cea mai avantajoasa lumina.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc mult, Mihai! O analiză atentă ceea ce-mi demonstrează de fiecare dată seriozitatea cu care îmi urmărești textele. Mă copleșești! 🙂
LikeLike
Daniela said:
Nici nu stiu ce rost isi mai au cuvintele care oricum nu pot fi decat de lauda la superlativ…..maiestria cu care folosesti cuvintele face sa vibreze si sa mangaie cele mai ascunse fibre ale sufletului meu
Multumesc draga mea …..si nu te opri…..continua sa scrii …
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc mult, draga mea. Știu bine cât de subtil cititor ești, așa că mă flatează în mod deosebit cuvintele tale. ❤
LikeLike
Renata Carageani said:
Urmăresc duplexul ăsta în deplină uimire și neliniște. Și am senzația, orgolioasă și greșită că numai eu știu că nu e ficțiune. Într-atât de rafinat o scrieți! 🙂
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Mă bucur tare mult că ne urmărești. Îmi doream asta. Mulțumesc pentru că și pentru că. 🙂
LikeLike
Renata Carageani said:
Ce să zic?
Amin!
Și la frumoasă continuare. Țin aproape!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
😊
LikeLike
Pingback: Pași (7) | Sweet & Salty