12744236_1538311269800105_4379747690458260772_n

Nu vreau să te înșel! Nici cu gândul.

Mă zbat între setea mea de iubire și poezia unui necunoscut care mă sună. Mă sună neîncetat. Mă vrea. Îmi vorbește atât de frumos despre dragoste, despre suflet și trup… E drog pentru mintea și inima mea. Mă cheamă ispititor.
Știu. N-ar trebui să-i ascult cântecul de sirenă… dar mi-e foame… și-atât de dor de fluturi! Sunt încă frumoasă și viața trece… Sunt femeie
Nu-mi spune pe nume. Niciodată nu-mi spune pe nume. Mă alintă dulce. E lavă și miere vocea lui caldă.

***

Tu ești soțul meu. Tatăl copiilor mei. Cel cu care am construit tot ce avem. Am muncit amândoi din greu să ajungem aici. Viață confortabilă și tihnită… Pe drum ne-am pierdut cumva noi. Unul pe altul.
Unde suntem? Noi, nebunii de altă dată… Când am devenit doar un cuplu decorativ, mobilând o casă frumoasă, trăitori ai unei singurătăți în doi?

***

Spune-mi că mă iubești! Mă uit în oglindă. Sunt încă frumoasă, dar anii trec… Sunt frumoasă degeaba. Sunt frumoasă pe gratis. Femeie sunt doar pentru el, necunoscutul cu vorbele arăduite-n poezie. Pentru tine… soție, făcătoare de sarmale, găsitoare de lucruri pierdute prin casă și călcătoare de cămăși. Stăpâna absolută a bucătăriei și mașinii de spălat.

***

Mi-e dor de emoție, de căldură… Încă mai pot îmblânzi fluturi mici și mari, de toate culorile. Iar el mă sună. Insistă. Și-mi amintește de mine. Îmi amintește de fluturi și dragoste. Mă sună și vibrez.

***

Suntem la televizor. În camere diferite, la televizoare diferite. Programe și gusturi diferite. E seară și iarăși sunt singură.

***

Azi m-am făcut frumoasă pentru tine. Mi-am schimbat culoarea părului. Blondă din nou. Așa te-am înnebunit la începuturi. Am simțit privirile bărbaților. E drept că și fusta mea…
Abia am așteptat să mă vezi, să-ți văd privirea.

***

Acasă. Meci. Vocea enervantă a crainicului sportiv. Râd și mă așez în fața televizorului. Te irită.

Nu. Știu că nu sunt din sticlă. Mă dau la o parte și aștept cuminte să vină pauza.
Dar nu observi nimic. Mă pupi în fugă și crezi c-ai ghicit: „Ai o fustă nouă”. Neg ușor, dezamăgită. „A! Ai pantofi noi. Iar pantofi? N-ai destui???”
Nu spun nimic. A reînceput meciul.
Îmi sună telefonul. Bătăile inimii își cresc intensitatea.

***

Spune-mi că mă dorești! Vreau mai mult decât banda de aur de pe deget și hârtia din sertar cu numele noastre pe ea. Nu sunt o marfă cu etichetă și termen de garanție. Privește-mă! Surprinde-mă! Sau măcar deschide ochii și vezi femeia din fața ta. Te rog, iubitule!

***

Insist. Vin la tine:
„Spune-mi că sunt frumoasă, că mă iubești!”
„Ești frumoasă și te iubesc. Știi asta.” Răspunzi automat, ca un robot, fără inflexiuni, fără căldură, fără să mă privești. Apoi, cu același ton egal: „Ți-au ieșit fenomenal sarmalele. Nu faci un desert? Am chef de ceva dulce…”

Răspund în gând: „mă arde pofta de dulce, iubitule. De dulceața vorbelor și-a privirii, de dulceața brațelor tale”. Mă îndrept spre bucătărie, învinsă…
Nu vreau să cad în ispită. Nu vreau să te înșel nici cu gândul. Oprește-mă!

***

Sună telefonul. Inima începe să bată cu putere…

(articol apărut la Catchy – ianuarie, 2016)