20170816_195838

Azi toamna o-mboldește să se culce,
că-i știrbă, deșirată și-i e seară…
Ea în petale-și strânge pumnii
și plânge mut speranțele din vară.

E înțeleaptă. Dar ce-i folosește
când asfințitul mișună pe-aproape?
când nopțile se-nșiră pe degeaba,
urlând refrene de singurătate?

A răsărit ca aurul în vară,
aprinsă galben, în grădină stea.
Suflet pereche și-a găsit în soare,
Iar el… s-a-ndrăgostit de ea

Naivă, i-a crezut căldura
și l-a urmat cu surdă pocăință,
și l-a iubit cum nimeni niciodată…
Doar el jurase veșnică credință.

… floare de soare…
Azi… floare de doare…

20170819_174807